Nasul – Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/nasul-mondialul-metropolis/

Sunteţi curioşi să aflaţi cum ar fi scris Nikolai Gogol despre Cupa Mondială din Brazilia? Ei bine, asta n-o s-o aflaţi niciodată. Deşi…

Un articol de Pantacruel|21 Iunie 2014

În ziua de 20 iunie 2014 la Recife, în Brazilia lui Pele şi Socrates, s-a petrecut o întâmplare mai mult decât ciudată.

Jorge Pinto, selecţionerul columbian al Costa Ricăi, echipă care nimerise taman în “Grupa Morţii” cu trei foste campioane mondiale, s-a trezit destul de devreme – cam după primul meci al grupei – catalogat drept posibil mare antrenor. Aceasta în ciuda vârstei sale abrupte (61 de ani) şi înălţimii neconcludente (1,65 încălţat) care l-ar fi recomandat cel mult pentru o carieră de bărbier, precum Ivan Iaklovevici din faimoasa nuvelă a lui Gogol.

În acea după-amiază, cum spuneam, cu doar câteva ore înaintea partidei cu Italia, Jorge Pinto simţise pe lângă palida adiere a gloriei antume şi un puternic miros de paste făinoase venind dinspre bucătărie. S-a ridicat frumos din fotoliu, a lăsat Ziarul Metropolis de izbelişte – deschis, fireşte, la pagina cu Radu Beligan sau la cea cu Marius Manole. Sau, mă rog, la pagina cu Oana Pellea (că şi ea face trafic bun pe online) – şi i-a zărit pe cei doi elevi ai săi, Borges şi Bolano(s) – jucători de duzină, în ciuda numelor grele de pe tricou –, preparând de zor nişte delcioase Spaghetti alla Napoletana.

–  Astăzi n-o să mai beau cafea Nova Brasilia, ci o să sorb o ceaşcă de espresso Lavazza alături de o porţie zdravănă de macaroane din acelea, spuse selecţionerul.

De dragul decenţei, Jorge Pinto se echipă în costumul oficial, se aşeză la masă, îşi puse un pahar de vin Cesare Prandeli Amarone delle Valpolicella – se poate să fi fostMondialul Metropolis chiar Fetească Neagră de la Murfatlar, dar asta are mai puţină importanţă acum -, puse mâna pe furculiţă şi, cu un aer plin de importanţă, se apucă să înfulece din farfurie alături de cei doi apreciaţi mijlocaşi ai echipei sale.

Când bucuria papilelor gustative era mai în toi, Jorge Pinto văzu ceva albicios printre firele subtiri de spaghete, spre marea lui uimire. „E ceva tare!” îşi zise el. „Ce să fie oare? O fi vreo nouă surpriză?”, îşi întrebă el aproape şoptit jucătorii. “Ori vreun semn de penalty neacordat?” , interveni Borges (Celso, nu Jorge Luis).

Două minute mai târziu, tehnicianul din ţara lui Gabriel Garcia Marquez îşi băgă degetele în farfurie şi scoase un… nas! Jorge Pinto rămase cu gura căscată, iar Rooney, Luis Suarez şi Pirlo cu ochii în soare. În faţa unei calificări neaşteptate dintr-o grupă imposibilă, pe chipul lui Jorge Pinto se putea citi, ca într-o carte de nisip, emoţie amestecată cu spaimă.

Dar acestea erau o nimica toată faţă de furia ce cuprinsese ziarele italiene de a doua zi care titraseră cu litere italice„Ruşine, Italia!“, dar şi „Şnapanilor! Beţivanilor! Vă dăm pe mâna poliţiei!” sau „Tâlharilor, ne-aţi răpit visul mondial!” (ce-i drept, cam exagerat acest titlu, din moment ce Squadra Azzurra păstra şanse reale la calificare), ba chiar “Ah, cârpacilor, nătărăilor!” (de asemenea, nelalocul lui)

Dar să lăsăm presa din peninsulă şi să revenim la personajul nostru, Jorge Pinto, care era mai mult mort decât viu, după două victorii “fără drept de apel” în Grupa Morţii. În ciuda entuziasmului de moment, acesta îşi dăduse totuşi seama că echipa sa îşi cam luase nasul la purtare.

–          Dracu’ ştie cum s-a întâmplat una ca asta! glăsui el într-un târziu, scărpinându-se cu clasamentul după ureche.

Pe înserat, Jorge Pinto înveli nasul într-o pereche de bikini curaţi şi ieşi cu el la plimbare, la marginea favelelor – cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva? -, printre miile de copii înfometaţi, crescuţi îndeosebi cu fotbal pe pâine, şi cohortele de prostituate minore, îmbolnăvite prematur cu virusul joga bonito.

Foto Mondialul Metropolis şi Nasul – facebook, FIFA

23
/06
/14

Wilhelm Worringer, ilustru istoric de artă german, spunea cam aşa, într-o memorabilă încercare de despărţire a apelor cu toiagul terminologic: „Manierismul este ceea ce apare într-o operă de artă datorită voinţei creatorului ei, iar stilul este ceea ce apare fără voia lui şi de multe ori împotriva voinţei lui.”

18
/06
/14

Pantacruel s-a strecurat aseară în dormitorul conului Leonida şi al nevesti-sii, Efimiţa. Cum Efimiţa (Mariana Mihuţ) a adormit buştean înaintea partidei Rusia - Coreea de Sud, Rebengiuc şi-a ieşit din pepeni şi mai ales din rol şi s-a dus să urmărească meciul la o bodegă alături de fi-su, Mimi Brănescu, afacerist, că tot trebuia să se vadă pentru nişte treburi urgente.

17
/06
/14

Aseară, la Salvador, în meciul cu Germania, Cristiano Ronaldo a tratat fotbalul ca pe o scrumieră. Ursuz şi sâcâit de ceva, probabil şi de acea potenţială accidentare care a făcut valuri în presă înainte de începerea Cupei Mondiale, Cristiano Ronaldo sau CR7, cum a fost esenţializat de roboţeii marketingului abreviativ, a fost exact asta: un acronim într-o echipă de anonimi vopsiţi conjunctural în culorile Portugaliei.

16
/06
/14

Nu există festin culinar format doar dintr-un unic fel de mâncare, fie el şi excelent. Într-o crăpelniţă adevărată, nu mă refer la „Marea Crăpelniţă” pentru că nu ne-am propus să murim intoxicaţi cu fotbal, la finalul unei mese cu prelungiri şi lovituri de departajare, chiar dacă ai ingurgitat până atunci pateuri fine, somon, păstrăvi afumaţi, muşchiuleţ de viţel, o zeamă de varză bine simţită poate face minuni, inclusiv din punctul de vedere al perspectivelor.

15
/06
/14

Era de cu seară la Manaus, în al doilea meci din Grupa Morţii. Gianluigi Buffon, accidentat, ieşise la marginea gazonului să asculte vuietul de tablă galvanizată al Arenei Amazônia, în timp ce, în vechiul centru al Bucureştilor, un cârd de gâsculiţe scurmau cu boticul într-o şaormă de vită. Cu de toate. Pe alocuri mirosea a mraniţă, a lambadă ieftină şi a boştină fiartă. Într-un colţ al terenului, dintre firele verzi de iarbă, mijea o idee înţepătoare în mintea netedă a lui Mario Balotelli.

14
/06
/14

Că tiki-taka era în pierdere de turaţie şi strălucire o dovedea cu vârf şi îndesat şi Los amantes pasajeros, film plat şi fără zvâc în care însuşi întemeietorul incontestabil al sistemului era înfrânt de propria creaţie. De limitele ei, mai exact!

13
/06
/14

Suflet de artist, văzând atât de mulţi croaţi în preajmă, arbitrul japonez Yuichi Nishimura şi-a închipuit, în două, trei faze, că joacă în una din piesele lui Miroslav Krleža, o comedie carnaval, care se petrece într-o singură noapte şi în care toate regulile sunt aruncate în aer.

Page 5 of 512345