Natalia Călin: „La 46 de ani am înțeles că nu trebuie să faci planuri, ci să zburzi prin viață”
https://www.ziarulmetropolis.ro/natalia-calin-la-46-de-ani-am-inteles-ca-nu-trebuie-sa-faci-planuri-ci-sa-zburzi-prin-viata/

INTERVIU Actriţa, angajată de douăzeci de ani la Naţionalul din Bucureşti, se simte excelent la Metropolis, unde poate fi văzută în nu mai puţin de trei spectacole: „Peretele”, „Și alb şi negru şi gri”, „Un tramvai numit dorinţă”.

Un articol de Andrei Crăciun|13 septembrie 2019

Natalia Călin, în ce spectacole jucați la Teatrul Metropolis, în ce spectacole ați jucat în trecerea timpului? Care e povestea lor?
Joc în trei spectacole la Teatrul Metropolis, trei spectacole foarte faine, în care joc trei femei foarte diferite: o curvă expirată, o mătușă rea și credincioasă, o vecină rokeriță de la periferia New Orleansului…
Primul proiect a fost al Liei Bugnar, Peretele, unde am întâlnit o echipă foarte colorată, mobilă și foarte veselă. Mobilă, adică oricum ai face putem juca în orice seară, cele 11 personaje sunt acoperite de vreo 15 actori, și e aproape imposibil să nu se joace! Mi-a plăcut foarte tare la repetiții, ne-am lipit unii de alții, nu au existat conflicte sau invidii, iar pe parcurs au mai venit colegi și am repetat cu mare plăcere, ca să se suie în trenul Liei! Apoi, Și negru și alb și gri, un spectacol care mi-e foarte drag, al lui Mimi Brănescu! Am venit ceva mai târziu în proiect, ei repetau deja și am fost foarte emoționată la început, aveam senzația că alerg într-o cursă în care ceilalți au trei tururi de stadion în fața mea. O echipă fabuloasă, făcută de Mimi m-au primit repede în cercul lor de încredere, și am împușcat prima mea nominalizare la UNITER. Bucuria cea mare e spectacolul, care spune niște lucruri atât de bine… A scris Mimi o poveste care te sfârtecă pe dinăuntru. E un joc de-a râsu’-plânsu’, pe muchie de cuțit… Iar cel de-al treilea e un clasic: Un tramvai numit dorință, Tenesse Williams, în regia lui Claudiu Goga. Am avut premiera în octombrie, anul trecut.O poveste arhimontată și demontată de toți regizorii care se respectă. O echipă grozavă și aici, unde eu am un rol mai mic, dar cred că e necesar în economia spectacolului. O pată de culoare, care descifrează un pic lumea aia în care se scaldă Stella, Stanley și, mai ales, se îneacă Blanche… Astea sunt cele trei proiecte, pe care îmi face mare, mare plăcere să le joc în fiecare lună la Metropolis.

Ce a însemnat (înseamnă) Teatrul Metropolis în cariera dumneavoastră?
Teatrul Metropolis e a treia mea casă, după casa personală și Teatrul Național, unde eu sunt angajată de 20 de ani. E un loc în care vin cu mare drag, unde se adună energii foarte bune, unde am cunoscut colegi care joacă în teatrul independent și unde director e dragul meu dascăl de actorie, George Ivașcu! A clădit acolo, pe lângă un teatru cochet, o echipă cu oameni serioși, i-a motivat, i-a tratat cu deosebit respect și a cules roadele așteptate. Sunt foarte multe spectacole bune, iar biletele se vând ca bananele pe vremea lui Ceaușescu: „Dați mai puține, să ajungă și la noi, în spate…”. Recunosc, câteodată ajut câte un spectator să își in bilet din vreme…

„Peretele”, în regia Liei Bugnar, la Teatrul Metropolis

Unde să venim să vă vedem în această frumoasă nouă stagiune? Ce planuri de viitor aveți?
Mă puteți vedea aici, că nu mi-am bătut gura degeaba până acum… Și la TNB, unde am vreo 6 spectacole… Apoi la Mega Image-ul de lângă blocul meu… Și la mine în balcon, unde îmi beau cafeaua în fiecare dimineață! Planuri de viitor nu am. La 46 de ani am înțeles că nu trebuie să faci planuri, ci să zburzi prin viață, să faci față jaloanelor, care sunt dese. Dacă sunt sănătoasă, fac cât pot de bine tot ce-mi oferă destinul!

Ca spectator ați umblat pe la Metropolis – ce ați constat, ce are special acest teatru în peisajul autohton?
Îmi plac multe spectacole de la Metropolis, am descoperit actori foarte buni, pe care nu îi vezi în alte teatre. S-au montat texte importante, cu actori titrați, dar și texte importante cu actori foarte tineri, ceea ce e un lucru extraordinar. George Ivașcu e un om curajos și vizionar, și asta face foarte bine acestui teatru. E o stare de lucru care te obligă, nu am avut repetiții ratate din cauza actorilor care nu vin sau care se fofilează… E un spațiu creativ, pe care îl respectă toată lumea care vine acolo.

Cum a fost pentru teatrul românesc și pentru dumneavoastră îndeosebi anul acesta care se va încheia (deja!) nu peste mult timp?
Anul ăsta a fost un an bun, chiar foarte bun! Am câștigat un premiu UNITER, apoi ne-am mutat într-o casă nouă, copilul meu e sănătos, am câțiva prieteni grozavi care încă mă suportă și, câteodată, mă și iubesc… Ce pot să-mi doresc mai mult? A, da, vreau să alerg un maraton, să fac un safari, să escaladez un munte și să salvez planeta de la invazia plasticului. Deci, mai am ceva treabă… Dar, până una alta, ne vedem la teatru, acolo unde mă simt eu cel mai „eu”!


Îmi plac multe spectacole de la Metropolis, am descoperit actori foarte buni, pe care nu îi vezi în alte teatre. S-au montat texte importante, cu actori titrați, dar și texte importante cu actori foarte tineri, ceea ce e un lucru extraordinar. George Ivașcu e un om curajos și vizionar, și asta face foarte bine acestui teatru. (Natalia Călin, actriță)

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

08
/06
/17

Între 20-27 mai, Buzăul a devenit scena Festivalului ”Buzău Iubește Teatrul”, un ”nou festival vechi” împrospătat cu un nume și un concept de organizare nou. Spectacole dintre cele mai noi și apreciate din București, dar și două spectacole din Piatra Neamț și Suceava, o secțiune pentru studenți și alta pentru copii, spectacole de stradă și conferințe. L-am prins pe foarte activul director Adrian Găzdaru în mijlocul festivalului și l-am rugat să-și tragă puțin sufletul și să ne povestească despre FBIT.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.