Naufragii: o lectură esenţială
https://www.ziarulmetropolis.ro/naufragii-o-lectura-esentiala/

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

Un articol de Andrei Crăciun|3 iunie 2016

Cea mai mare bucurie pe care mi-o aduce lectura este aceasta: călătoresc fără să mă ridic din canapeaua mea de acasă. În alte epoci, în alte culturi, în lumi fantastice, în lumi care au fost şi nu le-am ştiut niciodată. Naufragii ne oferă o astfel de călătorie – într-o Japonie fără timp, dar cu spaţiu. Nu ştim în ce secol ne aflăm, dar ştim că suntem într-un sat de pescari extrem de săraci. Şi pescarii aceştia trăiesc într-un cod moral în care crima împotriva altora este justificată de legea dură a supravieţuirii: încurajează naufragiile vaselor comerciale, îi ademenesc pe navigatori să se zdrobească de stânci, pentru a-i jefui.

Pare o carte brutală. Nu este. Aşa este natura umană. Literatura japoneză are formidabilul merit de a nu se  îndepărta de natura umană. Yoshimura nu se înscrie în această tradiţie a unei proze devorate de lirism (poate cea mai puternică metaforă din istoria literelor e tot într-o carte a unui japonez: o pânză de păianjen între două pictăuri de rouă). El scrie atât de simplu. E atât de greu să scrii atât de simplu! El nu se pune pe sine mai presus de poveste – întotdeauna povestea este mai importantă. De aceea, nu veţi putea umple un carnet de expresii şi cuvinte frumoase, recenzând Naufragii, dar nici nu veţi putea uita vreodată cartea Naufragii.

Personajul principal este Isaku, un copil de nouă ani, care e martor la toată aceată viaţă trăită între tradiţii, în aşteptarea lui O-fune-sama, vaporul la care speră toţi. E o lume cumplit de pauperă, în care oamenii sunt nevoiţi să se vândă în robie, să plece sclavi ani de zile, pentru ca aceia rămaşi acasă să nu moară de foame. Exact aşa a fost istoria oamenilor, şi nu avem de ce să ne mândrim cu ea.

Naufragii este o bijuterie de înţelegere a sensului vieţii la om (iar finalul moralizator, căci destinul, absurd cum e, e totuşi moralizator nu îi scade meritele), o odă adusă luptei disperate şi nedrepte pentru supravieţuire.

Yoshimura este un mare prozator (a murit acum zece ani, nu avea nici şaptezeci de ani), la câtă literatură japoneză am citit – Mishima, Kawakami, Murakami, Kawabata,  Inoue – îndrăznesc să cred că, de fapt, cel mai mare. Faptul că a fost atât de târziu tradus în limba engleză, dobândindu-şi gloria abia în amurgul vieţii, mă face să cred că a fost şi un om cinstit, care nu a căutat gloria deşartă.

În Naufragii oamenii au datorii şi au onoare, nu-şi uită strămoşii, sunt ucigaşi, bineînţeles că sunt, dar supravieţitorii trăiesc într-un cod de demnitate care le-a determinat istoria. Citiţi Naufragii şi veţi înţelege cum Japonia s-a putut ridica întotdeauna, indiferent cât de lovită a fost (şi a fost).

Priviţi, apoi, Japonia astăzi. Ştiu: trebuie să privim în viitor.



11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.

15
/12
/22

Pentru că unele dintre cele mai inspirate cadouri sunt cărțile, vă prezentăm o selecție de titluri noi, de la Grupul Editorial Trei, numai bune de pus sub bradul de Crăciun. Veți regăsi printre acestea volume ca „Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, sau „Război” de Louis‑Ferdinand Céline.