Naufragii: o lectură esenţială
https://www.ziarulmetropolis.ro/naufragii-o-lectura-esentiala/

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

Un articol de Andrei Crăciun|3 iunie 2016

Cea mai mare bucurie pe care mi-o aduce lectura este aceasta: călătoresc fără să mă ridic din canapeaua mea de acasă. În alte epoci, în alte culturi, în lumi fantastice, în lumi care au fost şi nu le-am ştiut niciodată. Naufragii ne oferă o astfel de călătorie – într-o Japonie fără timp, dar cu spaţiu. Nu ştim în ce secol ne aflăm, dar ştim că suntem într-un sat de pescari extrem de săraci. Şi pescarii aceştia trăiesc într-un cod moral în care crima împotriva altora este justificată de legea dură a supravieţuirii: încurajează naufragiile vaselor comerciale, îi ademenesc pe navigatori să se zdrobească de stânci, pentru a-i jefui.

Pare o carte brutală. Nu este. Aşa este natura umană. Literatura japoneză are formidabilul merit de a nu se  îndepărta de natura umană. Yoshimura nu se înscrie în această tradiţie a unei proze devorate de lirism (poate cea mai puternică metaforă din istoria literelor e tot într-o carte a unui japonez: o pânză de păianjen între două pictăuri de rouă). El scrie atât de simplu. E atât de greu să scrii atât de simplu! El nu se pune pe sine mai presus de poveste – întotdeauna povestea este mai importantă. De aceea, nu veţi putea umple un carnet de expresii şi cuvinte frumoase, recenzând Naufragii, dar nici nu veţi putea uita vreodată cartea Naufragii.

Personajul principal este Isaku, un copil de nouă ani, care e martor la toată aceată viaţă trăită între tradiţii, în aşteptarea lui O-fune-sama, vaporul la care speră toţi. E o lume cumplit de pauperă, în care oamenii sunt nevoiţi să se vândă în robie, să plece sclavi ani de zile, pentru ca aceia rămaşi acasă să nu moară de foame. Exact aşa a fost istoria oamenilor, şi nu avem de ce să ne mândrim cu ea.

Naufragii este o bijuterie de înţelegere a sensului vieţii la om (iar finalul moralizator, căci destinul, absurd cum e, e totuşi moralizator nu îi scade meritele), o odă adusă luptei disperate şi nedrepte pentru supravieţuire.

Yoshimura este un mare prozator (a murit acum zece ani, nu avea nici şaptezeci de ani), la câtă literatură japoneză am citit – Mishima, Kawakami, Murakami, Kawabata,  Inoue – îndrăznesc să cred că, de fapt, cel mai mare. Faptul că a fost atât de târziu tradus în limba engleză, dobândindu-şi gloria abia în amurgul vieţii, mă face să cred că a fost şi un om cinstit, care nu a căutat gloria deşartă.

În Naufragii oamenii au datorii şi au onoare, nu-şi uită strămoşii, sunt ucigaşi, bineînţeles că sunt, dar supravieţitorii trăiesc într-un cod de demnitate care le-a determinat istoria. Citiţi Naufragii şi veţi înţelege cum Japonia s-a putut ridica întotdeauna, indiferent cât de lovită a fost (şi a fost).

Priviţi, apoi, Japonia astăzi. Ştiu: trebuie să privim în viitor.



07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.