N(aum). Cronică-pohem
https://www.ziarulmetropolis.ro/naum-cronica-pohem/

într-o seară de miercuri/ înainte să cadă cortina în lume/la Teatrul Metropolis/din oraşul Bucureşti
s-a înfăptuit un miracol.

Un articol de Andrei Crăciun|13 noiembrie 2014

era să se întâmple
un spectacol de teatru
și nu s-a întâmplat
două actrițe au urcat scena
o regizoare a regizat
un scenograf și-a împlinit datoria
sala a fost plină
și spectacolul de teatru
nu s-a întâmplat

“N(aum)” e altceva
ceva pentru care ne rămâne o viață
să căutăm un alt nume
mai clar
de necombătut

da
da
vom tot căuta un răspuns
căci așa suntem –
vrem să știm ce a fost
și rar mai știm să primim
un miracol ca pe ceea ce e
“N(aum)” a luat versuri
din pohemele unui poet
anunțat încă din titlu
fiul unui alt poet
mai puțin cunoscut
căci a murit devreme
în Primul Război Mondial

și cine mai face astăzi
spectacole de teatru din versurile unui poet?

actrițele purtau lodenuri
și pălării bărbătești
și nu vedeau nimic
acolo unde începea întunericul
exact așa cum a proorocit poetul
fiul celuilalt poet
cel mort în Război
actrițele pășeau încet
se așezau
se ridicau
așa cum se ridică nedumeririle
actrițele dansau valsuri
și alte dansuri
actrițele stăteau în lumină
și în umbră
așa cum se stă într-o viață

actrițele călătoreau
una mergea înspre moarte
în același loden cu aceeași pălărie bărbătească
actrițele se odihneau când și când
pe colțurile inegale ale unei valize

și tot cerul naumian se deschidea atunci
magic
înspre un Bach în civil
înspre timpul fix
înspre valuri
și chiar înspre lună
înspre constatarea că trăim
moartea clinică a iubirii
înspre întrebarea de ce ai venit aici?
cu singurul ei răspuns posibil
am venit să pun o întrebare
înspre adevărurile bătrânilor
sau alt adevăr

“N(aum” a îndrăznit să întredeschidă
această dorință de a înțelege tot
tot
tot

“N(aum)” vorbește despre arbori
care pot fi bătuți pe umăr
și prietenii din fiecare nor
îmbogățind realitatea
“N(aum)” e un vis
în care e un alt vis
în care e un alt vis
până la sfârșit
&
când s-a ridicat ultima pălărie
și spectatorii aplaudau
vraja încă dura
și mai erau și niște lacrimi
iar eu tăceam și priveam oamenii
cum se adânceau în noapte mai curajoși
cu câteva necunoscute.

INFO

În „N(aum)“ (spectacol pe texte de Gellu Naum) joacă Oana Pellea și Cristina Casian. Regizoarea este Mariana Cămărășan, iar scenograf Vladimir Turturică. Un proiect UNTEATRU, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundației Gellu Naum

17
/07
/20

Pentru ca spectatorii să nu simtă atât de mult distanța impusă de împrejurări, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București lansează în această lună o nouă provocare: TNB-TV! Aceasta este, din luna iulie, noua denumire a canalului de youtube al teatrului.

17
/07
/20

După o lungă perioadă în care spectatorii au putut urmări spectacolele Teatrului Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” doar în mediul online, acum au ocazia de a-și revedea actorii favoriți în cele două spectacole programate în aer liber, în curtea TVR: „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban și „Treapta a noua” de Tom Ziegler, regia Anca Maria Colțeanu.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Ajuns la cea de-a 13-a ediție, UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România va avea loc anul acesta în perioada 11-18 august, în aer liber, la Muzeul Țăranului Român. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a vedea o selecție a celor mai îndrăgite spectacole UNDERCLOUD, respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

16
/07
/20

INTERVIU Ioana Diaconu şi Georgiana Vrăjitoru, co-iniţiatoare şi, respectiv, curatoare ale F-SIDES, primul cineclub din România cu filme realizate exclusiv de femei, vorbesc despre ineditul lor proiect şi despre perspectivele feminine în cinema.

16
/07
/20

Clujul se transformă într-un fermecător platou de filmare old fashion, populat de personaje seducătoare și apariții neașteptate în campania de imagine a celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020). Scene antologice, inspirate din opera marelui cineast italian Federico Fellini, adaptate contextului actual și condimentate cu umor ardelenesc, recompun povestea regizorului aflat în pană de inspirație din capodopera 8 ½, în spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves.

16
/07
/20

Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21.30, o selecție de filme scurte surprinzătoare și multipremiate va putea fi vizionată online pe platforma de streaming TIFF Unlimited, de oriunde, în cadrul celei de-a 7-a ediții a Marelui Picnic, redenumit temporar Micul Picnic ShortsUP. De această dată, scurtmetrajele ShortsUP vor putea fi urmărite de acasă, de pe terasă, din balcon, din parc, de pe plajă, de pe un vârf de munte... DE ORIUNDE.

16
/07
/20

”UNATC - Uși redeschise online”. Curs: Inițiere în musical. Lect. univ. dr. Dana Rotaru. Durată curs: un semestru. Studenți de la Licență Anul III Arta Actorului și Masterat Anul II Pedagogie Teatrală. Montaj: Lect. univ. dr. Laura Lăzărescu-Thois.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

15
/07
/20

Amfiteatrul VăraTIC al Teatrului Ion Creangă și-a deschis porțile în weekendul 11-12 iulie în grădina Casei Eliad, cu spectacole și povești pe placul celor mai mici spectatori și părinților acestora. În decorul colorat, printre pernuțe și umbreluțe, copiii s-au bucurat de reîntâlnirea cu personaje din basme clasice de Ion Creangă, dar și din universul poveștilor create special pentru micuții spectatori de astăzi.

15
/07
/20

Proiecții în aer liber, masterclass-uri și dezbateri online și ateliere de film pentru tineri fac parte din programul ediției limitate din acest an a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc de joi până duminică la Timișoara.

Pagina 20 din 918« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »