NAVETA CULTURALĂ #4 București-Craiova–București, pentru producția ”câine cu om. câine fără om” de Radu Afrim
https://www.ziarulmetropolis.ro/naveta-culturala-4-bucuresti-craiova-bucuresti-pentru-productia-caine-cu-om-caine-fara-om-de-radu-afrim/

Datorită numărului foarte mare de solicitări, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova dedică cea de a patra ediţie a NAVETEI CULTURALE spectacolului câine cu om. câine fără om regizat de Radu Afrim, o producţie ce a avut premiera în luna octombrie a anului 2021 şi care s-a bucurat de un mare succes atât în rândul spectatorilor cât şi în rândul criticilor de specialitate.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2022

Iubitorii de teatru din București vor putea călători în scop cultural la Craiova sâmbătă, 5 martie 2022 pentru a vedea spectacolul câine cu om. câine fără om în regia lui Radu Afrim și scenografia Irinei Moscu, un spectacol „ce îţi amplifică toate sentimentele din cotloane, pe care prea rar le scoţi la lumină.Alina Epîngeac, critic de teatru

Plecarea către Craiova se va face dimineața la ora 10:00 din București, TNB (parcarea din fața Sălii Studio).  Întoarcerea va fi după spectacol, în același loc.

Prețul biletului (127 lei) include transportul tur-retur cu autocarul și biletul la spectacol, iar biletele pot fi achiziționate direct din site-ul teatrului.

Prin calitatea sa ideatică şi estetică, spectacolul câine cu om, câine fără om merită orice efort de deplasare din partea spectatorilor. Dacă nu pentru a afla, măcar pentru a începe să se întrebe cine sunt cu adevărat.

Sanda Vișan, Adevărul.ro

câine cu om. câine fără om este cel de-al patrulea spectacol pe care Radu Afrim îl montează la Naționalul craiovean, după Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, Casa cu suricate de David Drábek și recent premiata producție Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, câștigătoare a Premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2020.

 

Un spectacol cu/despre câini? Ce o mai fi și asta? Acești câini sunt, de fapt, un pretext pentru redarea unor povești despre noi. Despre mine. Despre animalul din mine care e de mult omorât, îngropat, dat uitării dar, pe de altă parte, profund regretat. E despre omul privit prin ochii unui câine. Despre omul-animal. Despre competiția om-animal. Și animalul, desigur, învinge pentru că e sincer. Poveștile acestea despre câini cred că devoalează limitările noastre. Nu-i ceva nou. Într-adevăr, “e fumată”, ar zice unii. Dar aceste povești sunt atât de bogate și strălucit scrise încât impactul emoțional e iminent. – Vlad Udrescu, actor

câine cu om. câine fără om este un spectacol pe texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goșu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim.  Regia, video și universul sonor sunt semnate Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, coregrafia Flavia Giurgiu iar din distribuție fac parte actorii Alex Calangiu, George Albert Costea, Ramona Drăgulescu, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Geni Macsim, Alina Mangra, Claudiu Mihail, Cătălin Mihai Miculeasa, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Adrian Tudor, Mihai Viță.

Spectacolul „câine cu om. câine fără om” montat de Radu Afrim la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova nu e doar un prilej de a pune laolaltă povești emoționante cu și despre câini. E o încercare reușită de a trimite Omul în pielea celui mai bun prieten al lui, Câinele, spre a înțelege mai bine adevărata valoare a celor mai importante teme care ne traversează tuturor scurta întrupare pe acest pământ, căruia nu ar trebui să-i facem umbră degeaba. – Luciana Antofi, jurnalist cultural

Spectacolul lui Radu Afrim ne provoacă să ne uităm mai profund în noi înșine decît sîntem dispuși de obicei să o facem. Probabil avem tendința să ne credem mai buni, mai miloși, mai corecți, mai umani decît sîntem, de aceea preferăm să ținem ascuns animalicul din noi, legat strâns cu lanțuri. Îl ținem atît de bine ferecat, încît ajungem să mai uităm de el. Și atunci nu mai sîntem vigilenți, iar ne-umanul, dez-umanul evadează și face ravagii. Și sîntem uimiți, tocmai pentru că am crezut că dacă nu ne mai gândim la aceste breșe din perfecțiunea interioară dorită ele vor înceta să mai existe. Această oglindă dureroasă pe care Afrim ne-o pune în fața subconștientului nostru nu are însă rolul de critică, nu este un deget întins acuzator către imperfecțiunile noastre. Scopul nu este să plecăm capul rușinați, ci să fim mai conștienți, mai realiști cu privire la limitele, la bunătatea și generozitatea de care credem că suntem capabili.

Silvia Dumitrache, Observator cultural

câine cu om. câine fără om

un spectacol pe texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goșu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim

Regie, video și univers sonor: Radu Afrim

Scenografie: Irina Moscu

Coregrafie: Flavia Giurgiu

Efecte video & animație: Cristian Niculescu

Asistentă de regie: Claudia Gorun

Asistentă de scenografie: Gloria Bucătaru

Make-up: Minela Popa, Mihaela Guran

Design lumini: Dodu Ispas

video oameni și câini: Orlando Edward

Cu: Alex Calangiu, George Albert Costea, Ramona Drăgulescu, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Geni Macsim, Alina Mangra, Claudiu Mihail, Cătălin Mihai Miculeasa, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Adrian Tudor, Mihai Viță

Durata spectacolului:

Partea I: 1h 50 min

Pauză: 1h

Partea a II-a: 2h

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Având în vedere reglementările legale în vigoare, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, cât și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS- CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore. De asemenea, participarea este permisă și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Foto credit: Albert Dobrin

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

13
/05
/22

Într-o mobilizare fără precent, foarte multe muzee, entități culturale, dar și spații neconvenționale din România au pregătit pentru vizitatori peste 210 evenimente, expoziții și activări pe 14 mai, la Noapea Muzeelor.

12
/05
/22

Pe 15 mai, de la ora 19:00, la Teatru³, va avea loc premiera spectacolului „Oameni singuratici”, un proiect al Teatrului Național Iași, realizat în coproducție cu FaPt - Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Centrul Cultural German Iași / Deutsches Kulturzentrum Iași; o adaptare după piesa omonimă a lui Gerhart Hauptmann (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură), tradusă de Paul B. Marian, montată pe scena ieșeană de Florin Caracala.

12
/05
/22

Un nou concept de eveniment cultural, dedicat în premieră absolută segmentului de vârstă 0 - 3 ani, a epuizat deja biletele pentru prima serie de 4 spectacole, pusă în vânzare de organizatorul Opera Comică pentru Copii. “Bubu și Anotimpurile” este un concept creativ semnat Andreea Soare și Irina Furdui și constituie primul spectacol senzorial și muzical adresat bebelușilor. Reprezentații suplimentare au fost deja programate pentru 27, 28 mai și 4, 5 iunie.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

Compania de dans Jean-Claude Gallotta vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXII-a ediție a Întâlnirilor JTI. „My Ladies Rock”, în coregrafia lui Jean-Claude Gallotta va fi prezentat în premieră pentru publicul român la București, pe 30 iunie, ora 20:00, la Teatrul Național București, sala Ion Caramitru. Spectacolul va fi prezentat și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), pe 2 iulie, ora 17:00 și pe 3 iulie, ora 19:00 la sala Eugenio Barba din Sibiu.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.