Nemuritoarea „Traviata”, pe scena Operei Brașov
https://www.ziarulmetropolis.ro/nemuritoarea-traviata-pe-scena-operei-brasov/

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Braşov, continuăm trilogia verdiană cu nemuritoarea „Traviata”, o operă atât de îndrăgită şi de celebră, încât aproape că nu mai are nevoie de nici o prezentare! Spectacolul îi este dedicat marii soprane Virginia Zeani, „prima donna assoluta” a marilor scene internaţionale, sărbătorită în această lună, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, de către toate teatrele lirice din România. Iniţiativa aparţine Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” şi a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2021

„Traviata” este, cu siguranță, una dintre pietrele de temelie ale repertoriului liric. Partitura este înțesată cu melodii fantastice care sunt faimoase, însă, dincolo de aceasta, coerența întregii lucrări o transformă într-o capodoperă. Intriga încordată și personajele vii, asociate cu muzica perfect gândită de Verdi, ne vor sensibiliza, fără îndoială.

În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că, în operă, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valéry. Premiera a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un eșec datorat, în primul rând, mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6 mai 1854, pe mica scenă a Teatrului San Benedetto, tot din Veneția, opera a avut un real succes.

Soprana Veronica Anușca

„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valéry impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Francesco Maria Piave au creat un personaj pe cât de fragil, pe atât de puternic, într-un context muzical pur romantic. Violetta Valéry devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un sacrificiu care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”. Muzica verdiană transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. Paginile muzicale conțin adevărate portrete psihologice ale personajelor și sentimentele lor. În spatele expunerii luxului și plăcerilor frivole, se ascunde cruzimea puternică a unei societăți în care totul poate fi cumpărat și vândut. În acest context, Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

În distribuție: Violetta Valéry – Veronica Anușca (Opera Națională București), Alfredo Germont – Mihai Irimia, Giorgio Germont – Adrian Mărcan, Flora Bervoix – Asineta Răducan, Annina – Sonia Hazarian, Gastone – Claudiu Bugnar, Baronul Douphol – Marian Rește (debut), Marchizul d’Obigny – Lorand Cristian, Doctorul Grenvil – Ștefan Schuller, Majordomul – Dan Ionescu, Grădinarul – Adrian Stănilă. Soliști balet: Melania Condoiu, Raluca Gherman Șut, Claudiu Dane, Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta – invitat de la Opera Națională București. Regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment mai sunt foarte puțin bilete disponibile!

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

 În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

În situația în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov a depăşit pragul de 6/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.