Nenea Iancu despre lume, artă și neamul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/nenea-iancu-despre-lume-art%c4%83-%c8%99i-neamul-rom%c3%a2nesc/

Ne-am întors la o carte clasică – “I.L. Caragiale despre lume, artă şi neamul românesc”, antologie de Dan C. Mihăilescu, publicată la Editura Humanitas încă din 1994 (şi republicată în 2012). Să vedem, deci, ce mai vedea Nenea al nostru la noi.

Un articol de Andrei Crăciun|23 martie 2020

Nenea despre glume
Mai întâi, crez că o glumă n-are de ce să provoace polemici rurale între oameni culți și de spirit; la o glumă se răspunde cu o alta mai bună; pentru că cine nu știe de glumă…

Nenea despre iluzii și fapte
Tocmai asta are haz la agiamiștii noștri, că toate iluziile lor le socotesc fapte împlinite.

Nenea despre cum poți citi adevărul prin ziare
Luați o jumătate de afirmare a unui ziar opozant și amescați-o bine cu o jumătate de dezmințire a unuia guvernamental – iată o rețetă adeseori bună pentru a afla adevărul.

Nenea despre necazurile care lovesc, din când în când, o societate
… Și oleacă de necaz și spaimă nu strică din când în când: e ca un praf de piper peste o mâncare prea dulce – deschide pofta omului pentru bunătățile vieți…

Nenea despre pasiune și talent la români
Mai totdeauna s-a luat la noi pasiunea drept talent.

Nenea despre paroxismul de ticăloșie
Eu cred încă că fiecare popor, mai curând sau mai târziu, trebuie să treacă printr-un paroxism de ticăloșie, care-l încinge o dată ca un pojar, de-i răscolește tot sângele, din care – dacă nu-l dă cumva în vro pustie de scarlatină – se ridică mai zdravăn și mai curat de cum a fost…

Nenea despre numele mari, numele mici, minciunile și adevărul
… dacă un nume mare poate salva o minciună, ba și mai multe, un nume mic desigur compromite un adevăr.

Nenea despre curioasa natură omenească
Curioasă este natura omenească! Oricând ești îngenuncheat sub flagel, cum știi să născocești o tristă mângâiere, atribuind cine știe cui sau la ce cauza nefericirii în care te vezi precipitat!

Nenea despre ce e viu și ce nu
Mă rog, între o insectă care trăiește o singură zi la umbra unei piramide eghiptene și piramida aceea, care este deosebirea cea mai adâncă? Dimensiunile? Densitatea și soliditatea structurii materiale? Durabilitatea în timp? Desigur nu. Deosebirea cea mai adâncă între ele e că insecta e vie, iar piramida nu.

Nenea despre succesul moral și succesul material
… Succesul moral inspiră foarte multă invidie, respect prea puțin și dragoste deloc; iar succesul material inspiră, pe lângă invidie, tot atât de mult respect, și dacă nu dragoste, închinăciune desigur.



13
/02
/16

Începînd cu această săptămînă, în librăriile din toată ţara şi pe  www.polirom.ro a apărut un nou volum semnat de celebrul Will Gompertz, arts editor BBC, ,,Gîndeşte ca un artist”. Învaţă cu van Gogh, Picasso sau Andy Warhol cum să fii creativ în orice domeniu, publicat de Editura Polirom, în traducerea Luciei Popovici.

11
/02
/16

Vineri, 12 februarie, începând cu ora 17.00, va avea loc inaugurarea noului sediul al Librăriei „Mihail Sadoveanu”, în prezenţa criticilor literari Alex. Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache. Librăria „Mihail Sadoveanu” a rămas fără sediul istoric luna trecută din cauza restituirii acestui spaţiu proprietarilor. Pentru a nu întrerupe istoria de peste 65 de ani a cunoscutei librării, Compania de Librării București a decis ca Librăria 88, de pe strada Edgar Quinet să preia numele Librăria „Mihail Sadoveanu”.

09
/02
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 10 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea romanului Firida Ruşinii de Ismail Kadare, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei", coordonată de Denisa Comănescu. Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar.

07
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanți oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, aflați ce carte ar lua Radu Beligan pe o planetă nelocuită și care e cel mai neobișnuit loc în care a citit vreodată.

05
/02
/16

„Imposibilul nu există, deci este posibil în ciuda aparenţelor.”- Poirot. Editura RAO anunţă o nouă apariţie: cartea Poirot şi cu mine, de David Suchet şi Geoffrey Wansell – o lectură la fel de captivantă ca un roman, „...o explorare fascinantă a trăirilor lăuntrice ale emblematicului detectiv belgian“ (Yours).

05
/02
/16

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziția TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu. Vernisajul va avea loc astăzi, 5 februarie 2016, de la ora 18:00.

04
/02
/16

Jean Daragane, un scriitor trecut de şaizeci de ani, trăieşte într-un prezent fără bucurii; numai lectura din Buffon şi contemplarea copacilor şi a florilor îi mai dau speranţă în viaţă. Însă pierde întâmplător o agendă veche, de care nu-i păsa mai deloc. Un individ straniu o găseşte, îl sună să i-o înapoieze şi aşa începe povestea în care Daragane, odată cu nume de locuri şi numere de telefon ieşite din uz, îşi aminteşte frânturi de o blândeţe dureroasă pe care atît de mult se străduise să le uite.

02
/02
/16

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

01
/02
/16

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații. În perioada 3 – 11 februarie 2016 vor avea loc o serie de evenimente de lansare a volumului Civilizația analfabetismului, de Mihai Nadin, apărut la Editura Spandugino.