Neverland, fosta reşedinţă a lui Michael Jackson, scoasă la vânzare pentru 100 milioane dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/neverland-fosta-resedinta-a-lui-michael-jackson-scoasa-la-vanzare-pentru-100-milioane-dolari/

Neverland, fosta reşedinţă californiană a cântăreţului american Michael Jackson, a fost pusă în vânzare contra sumei de 100 milioane de dolari. Situată la o distanţă de aproximativ 65 de kilometri de Santa Barbara, proprietatea include o vilă cu şase dormitoare, o grădină impresionantă şi două case de oaspeţi.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2015

Ferma Neverland, amenajată pe o proprietate care se întinde pe o suprafaţă de 10,9 kilometri pătraţi, a fost redenumită şi se numeşte în prezent Sycamore Valley Ranch. Deşi animalele din grădina zoologică pe care o amenajase Michael Jackson au fost evacuate de multă vreme, la Neverland pot fi admirate în continuare ceasul floral şi un tren pe şine care face turul proprietăţii.

Pe lângă cele amintite, proprietatea deţine şi un cinematograf privat cu o sală de 50 de locuri şi o scenă ce include o trapă, folosită în timpul unor spectacole de magie.

Ferma Neverland – denumită astfel după insula magică din povestea pentru copii “Peter Pan” – este reşedinţa în care a locuit fostul “rege al muzicii pop” între anii 1988 şi 2005, însă proprietatea a fost abandonată după moartea starului, în 2009.Neverland

Michael Jackson a cumpărat ferma Neverland atunci când se afla pe culmile gloriei, în 1987, cu suma de 19,5 milioane de dolari, şi a transformat-o într-o reşedinţă spectaculoasă, care includea un parc de distracţii, magazine cu dulciuri, un trenuleţ pe şine, un cinematograf şi o grădină zoologică.

În 2005, Michael Jackson a fost judecat într-un proces în Santa Monica, în California, fiind acuzat de molestarea sexuală a unui adolescent, Gavin Arvizo, care avea pe atunci vârsta de 13 ani.

Poliţia a efectuat o percheziţie la Neverland, iar Michael Jackson s-a mutat la scurt timp după aceea, întrucât simţea că cei 70 de poliţişti din acea anchetă i-au “violat” reşedinţa.

Pe numele starului american au fost formulate patru capete de acuzare – molestarea sexuală a unui minor, drogarea unui minor cu scopul de a-l molesta sexual, tentativă de molestare sexuală a unui minor şi tentativă de reţinere a unui adolescent şi a familiei sale la Neverland.

NeverlandDupă un proces care a durat 14 săptămâni, Michael Jackson a fost găsit nevinovat la toate cele patru capete de acuzare.

Din cauza datoriilor uriaşe acumulate de megastar, ferma Neverland a fost confiscată în 2008 de investitorul imobiliar Thomas Barrack.

Deşi ferma Neverland a fost vândută în 2008, cei trei copii ai megastarului – Prince, Paris şi Blanket -, dar şi mama starului, Katherine Jackson, deţin în continuare o parte din proprietate.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat “This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

Foto: Michael Jackson , Neverland – cinemagia

19
/04
/19

Realizarea unui film necesită timp și mulți bani. Doar o nevoie interioară de nestăpânit ar trebui să împingă pe cineva la un efort atât de mare. Însă două filme românești recente, lansate într-un trist anonimat, arată că nu trebuie să ai talent şi nici măcar meșteșug pentru a te pretinde cineast.

18
/04
/19

Lungmetraje regizate de cineaşti precum Jim Jarmusch, Pedro Almodóvar, Ken Loach şi fraţii Dardenne au fost selectate în competiţia oficială a celei de-a 72-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. România este reprezentată în cursa pentru Palme d'Or de „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, ]n timp ce Alain Delon va primi un Palme d'Or onorific.

18
/04
/19

„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

15
/04
/19

Independența Film anunță lansarea în cinematografele din România, din 26 aprilie, a neo-noir-lui regizat de David Robert Mitchell: Under the Silver Lake. Filmul a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2018, unde a atras atenția criticilor de film și cinefililor prin originalitatea sa, regie, soundtrack și imagine.

14
/04
/19

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreț de rock consacrat și îndrăgit, Mike Naumenko, și soția sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

12
/04
/19

Competiția celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 21 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică. Printre ele și Omul Roșu - regizat de Mugur Vărzariu - ce spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanță și șofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbușirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriașă greșeală a istoriei. 

12
/04
/19

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului.

11
/04
/19

INTERVIU „Nu a existat o singură direcție „autoritară” în selecție. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).

11
/04
/19

Proiecțiile de film din cadrul Documentary Mondays și Fiction Tuesdays continuă, zilele de luni şi marţi stând sub semnul imaginației ca refugiu și mijloc de evadare dintr-o realitate opresivă. Pe 15 aprilie, de la ora 20:00, veţi putea vedea documentarul Soviet Hippies, care ilustrează subcultura hippie din Uniunea Sovietică, iar pe 16 aprilie, de la aceeași oră, filmul Baron Prášil, care ne propune o călătorie fantastică prin timp și spațiu.

10
/04
/19

Șapte dintre cele mai noi și apreciate filme cu temă politică se regăsesc în competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica 2019, care va avea loc între 18 – 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Campania electorală din Franța, activismul social, justiția oarbă și deportările în URSS sunt temele abordate în patru dintre cele șapte filme din competiție.

09
/04
/19

Documentarul „Pavarotti: Genius Is Forever”, realizat de cineastul Ron Howard (Oscar pentru „A Beautiful Mind”), va fi lansat în cinematografe pe 7 iunie. Trailerul oficial, lansat astăzi (marţi), prezintă scurte secvențe din interviuri, înregistrări din concerte şi imagini din arhiva familiei.