NEVERLAND, un film jucat pe scenă de teatru,  la Apollo 111 
https://www.ziarulmetropolis.ro/neverland-un-film-jucat-pe-scena-de-teatru-la-apollo-111/

Spectacolul multimedia NEVERLAND, în regia Iuliei Rugină, un one woman show cu actriţa Ioana Flora, va avea premiera pe 16 octombrie, la Apollo 111 Teatrul. Premiera va fi urmată de alte 5 reprezentaţii, două în luna octombrie şi trei în noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2018

Produs de Asociația Culturală Control Nși co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, NEVERLAND este construit în jurul unui singur personaj și folosește diverse mijloace de expresie: text, dans, proiecție video, muzică live.

Scenariul urmărește viața unei femei de la 16 la 42 de ani, prin prezentarea unor momente distincte din evoluția ei, pe tot parcursul celor 26 de ani, între 1992 și 2018.

E o privire pe furiș în intimitatea unei femei, ce îi scoate la iveală traseul emoțional pe parcursul vieții, vulnerabilitatea, fricile, iubirile, raportarea la locul din care provine și o dorință de evadare, cronicizată în timp.

NEVERLAND pune lupa pe unul dintre cele mai discutate fenomene antropologice la nivel mondial, așa numita generație Peter Pan.

Deși mai puțin resimțit în societatea românească, oarecum tradiționalistă, generația Peter Pan se referă la acea categorie de vârstă care, potrivit studiilor recente, refuză să își asume normele sociale ce caracterizează de multe ori viața adultă în societățile dezvoltate economic, ajungând la vârste de 30-40 deani fără să fi bifat realizări precum căsătoria, un job stabil, copii, o casă sau posesiuni materiale importante.

Iulia Rugina_credit foto Claudiu Dumitru

Extrem de ancorat în realitatea socială a României prezente, spectacolul propune și o dezbatere antropologică privind rolul femeii în societatea românească post comunistă.

La nivel de formă, spectacolul împrumută foarte multe elemente din cinema. Regizor și scenarist exclusiv de film până la NEVERLAND, Iulia Rugină recunoaște că “e un teritoriu total necunoscut pentru mine și acesta e motivul pentru care mă feresc să spun că NEVERLAND e o piesă de teatru.

NEVERLAND e un performance multimedia, gândit și pus în aplicare de o echipă întreagă care provine din film, după o poveste originală, care e scrisă asemenea unui scenariu de cinema și care vorbeste, cred eu, despre generația mea și a Ioanei – a celor care sunt acum in their 30s – 40s. E generația care în adolescență vorbea la telefon cu disc și se uita la video.

NEVERLAND e de fapt o reamintire a ceea ce eu cred că e o viață comună. Este, de fapt, un film care se întâmplă pe scenă, pentru că toate elementele de narațiune și de limbaj provin din film, nu din teatru (textul, tipul de joc, realismul, proiecțiile video, sound design-ul). E un perfomance multimedia cu mai mulți actori, dar în care joacă doar unul.”

Ioana Flora_credit foto Domnica Carciumaru

La rândul său, actrița Ioana Flora, protagonista spectacolului, spune că “NEVERLAND s-a născut dintr-o admirație profesională reciprocă, apoi din nevoia de exprima cumva aceleași gânduri și viziuni. Am pornit la drum de la o idee, evitând să avem un text livrat, gata scris. Am construit acest spectatol de la punctul zero.

Textul s-a născut din discuții, fișe de personaje, legături între ele, improvizație, multe povești și întâmplări de care ne aduceam aminte, pentru a deveni, încet, încet, povestea unui om care nu își găsește locul.”

Iulia Rugină este regizor de film (Breaking News, 2017, Alt love Building, 2015, Să mori din dragoste rănită, 2014, Love Building, 2013, Captivi de Crăciun, 2010) și acesta e primul spectacol de teatru pe care-l montează.

Ioana Floraeste o actriță cu portofoliu extins în film (Marfa și banii, 2001, Pescuit Sportiv, 2009, Periferic, 2010, Domestic, 2012, Acasă la tata, 2015), dar și în teatru.

Iulia și Ioana au mai lucrat împreună și pentru cel mai recent lungmetraj semnat de Iulia Rugină, Breaking News (2017).

După premiera de pe 16 octombrie, spectacolul NEVERLAND va putea fi vizionat la Apollo 111 Teatrul în datele de 18 și 19 octombrie și pe 9,10, 13 noiembrie 2018.

Mai multe detalii despre spectacol sunt disponibile pe www.controln.ro, iar programul complet și biletele pentru reprezentații sunt disponibile pe apollo111.ro.

Echipa NEVERLAND:

Actriță: Ioana Flora

Concept: Iulia Rugină, Ioana Flora

Scenariu și regie: Iulia Rugină

Scenografie: Andreea Popa

Construcție decor: Marius Bărdășan, Cristian Bărdășan, Bianca Micu

Costume: Laura Hîncu

Light design scenă: Alin Popa

Light design video: Mișu Ionescu

Proiecție video: Viorel Petric, Iulia Rugina

Sound design: Dumitru Alexandru

Coregrafie: Oana Răsuceanu

Roluri adiționale: Eduard Haris, Alina Grigore

Voci adiționale: Ion Rusu, Floriela Grapini, Eugen Matei Lumezianu, Dumitru Alexandru

Producător: Asociația Culturală Control N

Promovare și PR: Oana Dobre

Identitate vizuală: Glitch Shop

Foto: Neverland – facebook

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.