NexT 11 – o nouă direcție de vizual, o nouă generație de cineaști
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-11-o-noua-directie-de-vizual-o-noua-generatie-de-cineasti/

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film NexT îşi propune să descopere şi să sprijine evoluţia tinerilor cineaşti aflaţi la început de drum, voci importante pentru generaţia lor şi pentru cinematograful de mâine, exponenţi ai unei comunităţi create în cei deja unsprezece ani de festival.

Un articol de Liliana Matei|2 iunie 2017

Secțiunea NexT Generation aduce în atenţia publicului lungmetrajele de debut realizate de cineaști ale căror scurtmetraje au fost prezentate în selecția festivalului, în acord cu misiunea NexT de a celebra talentul și spiritul creativ și inovator și de a promova voci proaspete care aduc noi viziuni despre lume și artă în filmele lor.

Anul acesta, cele două lungmetraje incluse în secțiunea NexT Generation sunt Raw | Crud (foto sus) în regia Juliei Ducournau – Premiul „Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie în 2011 pentru scurtmetrajul Junior, ce va fi proiectat în deschiderea ediției de anul acesta a festivalului (22-26 iunie, 2017), și The human surge | Valul uman, semnat de Eduardo Williams – Premiul „Andrei Toncu” pentru cel mai bun sound-design în 2012 cu scurtmetrajul The Sound of the Stars Dazes Me, proiectat în închidere.

Un film excepțional de elegant vizual, Raw se concentrează asupra lui Justine, o adolescentă aflată în prima săptămână de studiu la o școală veterinară, ce este obligată să treacă printr-un straniu ritual de inițiere pentru boboci, care dă naștere unei povești de coșmar ce include scene de canibalism grefate pe fundalul creat de o familie disfuncțională și de un mediu înconjurător haotic.
Filmul a fost prezentat în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de Film de la Cannes în cadrul căreia a câștigat Premiul FIPRESCI în 2016, premiu căruia i-au urmat o lungă serie de alte premii și prezențe în festivaluri de calibru internațional.

004 NexT Generation - Human Surge 01

„The human surge”

The human surge este o meditație sub formă de triptic despre muncă și timp liber în epoca digitală și urmărește trei tineri din Argentina, Mozambic și Filipine prinși între niște joburi de duzină pe care tocmai ce le-au părăsit sau sunt pe punctul de a le părăsi, fără a avea alte țeluri sau perspective, a căror unică legătură este viața pe care o duc în online, care contrastează cu o dorință aproape mistică de a evada către peisaje de o frumusețe bucolică care aduc cu o imagine a începuturilor lumii: plaje virgine, păduri și câmpuri care par iluminate de o strălucire lăuntrică.

Filmul a fost selecționat în importante festivaluri de film, câștigând în 2016 Leopardul de Aur în cadrul secțiunii „Cineasti del presente” a Festivalului Internațional de Film de la Locarno împreună cu o Menţiune Specială pentru Cel mai bun film de debut.

Ca în fiecare an, festivalul își propune să prezinte noi mostre de cinema creativ și inovator spectatorilor săi (vechi și noi), pe care îi provoacă totodată la un dialog despre cinema, în sala de cinema. Anul acesta însă, după zece ani de existență, NexT își propune să conștientize publicul de comunitatea formată în jurul său și a felului în care aceasta se manifestă creativ. În prelungirea acestei idei, vizualul NexT de anul acesta adoptă o nouă direcție stilistică: orașul și publicul NexT văzute în fotografiile alb-negru ale lui Adi Tudose cu inconfundabilele desene ale lui Matei Branea.

004 NexT 11 - Vizual„Conceptul vizual de anul acesta este unul colorat, amuzant, fresh, abstract, sinonim cu spiritul NexT. Am folosit elemente ce pot fi recunoscute și în grafica edițiilor anterioare, practic trecerea spre abstratizare a început o dată cu ediția nr. 9.

Elementul central este publicul NexT și, ca la toate edițiile de până acum, în fundal, orașul nostru, București. Vizualul de data asta nu îmi mai aparține complet, ci reprezintă un dialog cu fotografiile lui Adi Tudose peste care vin cu intervenții grafice. Am fost mereu impresionat de imaginile lui alb negru granulat, încă de când era în facultate. Mă bucur mult că am ajuns să și lucrăm împreună!”, spune Matei Branea.

Anul acesta vizualul NexT este inundat de emoticoane. „Ele sunt menite să dea nuanță în comunicarea nostră în lumea virtuală unde nu ni se aud inflexiunile vocii și, astfel, se pierde tonul rostirii. Eu le văd mereu, plutind deasupra tutror, asemeni unui halou. Având o imagine statică cu personaje, m-am gândit că va fi potrivit să desenez câteva din viziunile astea.” (Matei Branea)

Festivalul Internațional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Cultural Român. Cea de-a 11-a ediție va avea loc între 22 și 26 iunie la București iar abonamentele și biletele pentru câteva dintre secțiunile festivalului au fost deja puse în vânzare pe Eventbook.ro.

19
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

17
/08
/20

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

Pagina 10 din 277« Prima...89101112...203040...Ultima »