NexT – La capătul nopții/Até Ver a Luz. A 8-a ediţia a Festivalului debutează în această seară.
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-la-capatul-noptiiate-ver-a-luz-a-8-a-editia-a-festivalului-debuteaza-in-aceasta-seara/

Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT debutează astăzi, 3 aprilie, de la ora 19:30, la Cinema Studio, cu proiecţia filmului Até Ver a Luz / La capătul nopţii. Acesta este primul lungmetraj al câştigătorului Trofeului NexT 2013: Basil da Cunha.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2014

Selecționat în Quinzaine des Realisateurs, la Cannes, și adus în premieră în România, debutul puternic al cineastului portughez spune povestea unui dealer de droguri abia ieșit din închisoare, care se întoarce în cartier și devine victima luptei pentru putere în interiorul unei găști.

Până luni, 7 aprilie, cinefilii sunt invitaţi la un adevărat maraton cultural din care nu vor lipsi proiecţiile speciale, sesiunile de Q&A cu realizatorii filmelor, seminariile și petrecerile.

123 de filme de scurt şi mediu metraj au fost selecționate în acest an de criticii Andrei Rus și Irina Trocan. 9 seminarii cu profesioniști străini și români  din domeniu, concursul The Pitch, în urma căruia un tânăr cineast va primi 5.000 de euro pentru un scurtmetraj, și NexT Short Film Market, care reunește producători români și străini, completează programul încărcat al NexT.

Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, Cinema PRO, Ceainăria Cărturești, Club Spice, J’ai Bistrot şi Club Control devin în acest an gazdele unuia dintre cele mai îndrăgite festivaluri de film din Bucureşti.

Vineri, 4 aprilie, se dă startul Competiţiei. De la ora 17:00, la Cinema Studio, poate fi urmărit primul calup al Competiţiei naţionale, urmat de o sesiune de Q&A cu o parte dintre realizatori.

De la ora 20:00, aceeaşi sală va găzdui proiecţia primului program din Competiţia internaţională. Gustavo Vinagre, regizorul filmului Film pentru un poet orb / Filme para poete cega, şi Eduardo Williams, autorul scurtmetrajului Sunetul stelelor m-a uluit / The Sound of Stars Dazes Me vor răspunde întrebărilor publicului după proiecţie.

NexT – Film pentru un poet orb / Filme para poete cega

Cele 13 scurtmetraje nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film (EFA), pot fi văzute în cadrul Short Matters!, pe  4 aprilie, de la 15:30, la Cinema Elvira Popescu.

Tot vineri, de la ora 21:00, spectatorii sunt invitaţi la o seară cu filme de Oscar şi covor roşu, la CinemaPRO din Bucureşti.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente din festival, Oscars Night, va aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câştigătorul categoriei, Helium, în regia lui Anders Walter.

Prețul unui bilet cumpărat în avans este 20 de lei, iar în ziua proiecției – 25 de lei.

NexT – La capătul nopții/Até Ver a Luz

Programul integral poate fi consultat aici.

Abonamentele şi biletele pot fi cumpărate deja, în avans, de pe www.eventbook.ro și de la Librăria Engleză Anthony Frost. Din 3 aprilie, vor fi puse în vânzare și la casieriile Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi CinemaPRO (4 aprilie, pentru Oscars Night). Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Foto cu NexT , La capătul nopții/Até Ver a Luz – Cinemagia

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.