Nichita Stănescu, inventatorul de cuvinte, ar fi împlinit 80 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/nichita-stanescu-inventatorul-de-cuvinte-ar-fi-implinit-80-de-ani/

Născut la 31 martie 1933, Nichita Hristea Stănescu, a rămas în amintirea tuturor prin calitatea poeziei sale, dar şi prin întâmplările prin care a trecut. Pe 31 martie 2013 ar fi împlinit 80 de ani

Un articol de Andrada Văsii|29 martie 2013

Născut la 31 martie 1933, Nichita Hristea Stănescu, a rămas în amintirea tuturor prin calitatea poeziei sale, dar şi prin întâmplările prin care a trecut. Pe 31 martie 2013 ar fi împlinit 80 de ani.

Laureat al premiului Cununa de Aur la Struga în 1982, Nichita Stănescu a fost un inventator de cuvinte: „trimbulind“, „a ierbi“ şi „mitocosit“ sunt câteva dintre invenţiile sale literare.

Gândurile spectaculoase ale lui Nichita au fost înregistrate pe numeroase suporturi audio şi video. Şi acum, au rămas pe Youtube.

Iată câteva fraze spuse de Nichita Stănescu în interviurile sale:

„Nu m-a supărat în nici un fel de critica adusă versurilor mele. M-a supărat însă atacul la persoană; când un critic m-a făcut «bubos» și un altul mi-a spus ,,lipsit de caracter’’.

Despre procesul creator

Prefer să gândesc versuri cu nopți, iar după să le dictez soției, de-a valma. După ce ea le scrie, eu le privesc cu „ochiul rece“ și le perfecționez.

Dacă nu aș crede în mesajul meu literar, nu aș scrie. Cred în talentul și în vocația mea. Pentru asta mi-am jertfit întreaga existenţă ca să adaug o picătură de sensibilitate. Nu am impresii particulare, ci obiective.

Cărțile (n.r. publicate de către Nichita Stăneascu) nu stăteau nici măcar o zi în librării, la lansare.

Despre 11 elegii

În tinerețe eram un mare iubitor de icoane românești pe sticlă. Eram uluit câte Cine de taină sunt pictate pe sticlă și, la un moment dat, am văzut cum pictorul popular îl sculpta pe Iisus şi unu, doi, trei dintre apostoli. Am gândit (n.r. 11 elegii) ca pe o Cină cea de taină. Omul fantă este Iuda, care răstoarnă sensul elegiilor.

 

Cum am salvat un elev de la corigență

A venit o mamă la mine, plângând, să îmi spună că fiul ei a fost lăsat corigent la liceu din pricina faptului că a făcut o analiză proastă la o teză unde i se dăduse ca subiect o poezie de-a mea. Şi îmi spunea ,, Tovarășe maestru, dumneavoastră sunteți de vină, că mi-a căzut băiatul meu, care este bun la matematică.’’

Și îi spun „da stimată doamnă, eu sunt de vină. Ce să fac?“ ,, Păi duceți-vă la liceu și insistați pe lângă domnul profesor să îl treacă’’. Ce era să fac? M-am dus la liceu și m-am milogit de profesorul de limba română să îl treacă pe derbedeu.

În fine, fiind ploieștean și tinând la amintirea lui Caragiale, am practicat și eu lanțul slăbiciunilor, și până la urmă licheaua a trecut clasa. Nici până astăzi nu știu dacă licheaua a avut dreptate sau nu.


O întâmplare cu Nichita

Avea o generozitate ieșită din comun. De ziua mea a venit în vizită. Ce credeți că mi-a adus? O monedă de aur bizantină, din familia lui. Când a plecat mi-a spus: ,, Bătrâne, n-ai să îmi dai 100 de lei pentru taxi?” (medicul Ion Donoiu, într-un interviu cu John Gabrian Marinescu)

Chiar dacă a fost cel mai tânăr poet câștigător al premiului Herder (în 1975) și nominalizat în 1980 al premiului Nobel pentru Literatură ( pe care nu l-a primit din considerente de vârstă, sau pur și simplu pentru că nu era un opozant al regimului), Nichita Stăneascu era renumit pentru petrecerile pe care le făcea, dar și pentru felul său sincer de a fi.

 

Foto credit: Trilulilu

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.