Niciun autobuz nu oprește aici
https://www.ziarulmetropolis.ro/niciun-autobuz-nu-opreste-aici/

“Indianul vrea în Bronx”, de Israel Horovitz, în regia Iarinei Demian. L-am văzut duminică, în noapte, pe Batiştei, la ARCUB, la jumătatea lui noiembrie, acum, după cele două Apocalipse care ne-au traversat timpul – din fosta fabrică “Pionierul” din Bucureşti până pe Bulevardul Voltaire din Paris.

Un articol de Andrei Crăciun|22 noiembrie 2015

“Indianul vrea în Bronx”, montat la București, a apărut ca parte a unui proiect care luptă împotriva discriminării și tot ce atrage după sine: ură, marginalizare, violență, și – cum prea bine cunoaștem – moarte.

Iarina Demian și-a făcut deja un crez din a-l promova pe dramaturgul Israel Horovitz în România. Are dreptate. Israel Horovitz este prea puțin cunoscut și apreciat la noi, deși ceea ce are de spus este important, deloc trecător, și ne privește acut.

“Indianul vrea în Bronx” nu s-a născut – strict textual – pe străzile secundare din New York, ci în Anglia, unde Israel Horovitz se confrunta, la începutul anilor `60, concomitent cu rigorile Academiei Regale de Artă Dramatică și cu foamea.

Acțiunea piesei este însă circumscrisă la acea Americă învolburată din urmă cu jumătate de secol, o Americă brăzdată de inegalități și abuzuri. Mai exact, drama se întâmplă în stația unui autobuz care nu vine niciodată, în New York, New York. Aici, doi golani, la rândul lor produsul unui tulburător eșec de integrare socială, umilesc un indian care le pică din cer. Acesta este – spune legenda, și legendele se întemeiază pe adevăr – spectacolul care l-a înălțat, la sfârșitul anilor `60, pe actorul Al Pacino până la Hollywood.

large_675_Indianul-vrea-in-Bronx2-683x1024

În România, rolurile celor doi agresori – Murph și Joe – sunt jucate de Anghel Damian și Paul Ipate. Ei sunt tineri, ei sunt talentați și dacă nu vor ajunge niciodată la Hollywood, dacă nu vor călca niciodată în urma lui Al Pacino, ei bine, atunci pierderea este a Hollywood-ului însuși, și nu glumesc decât pe jumătate.

Îi cunosc bine pe amândoi, i-am văzut jucând diferite partituri. Continui să mă las încântat de felul în care Anghel Damian reușește să nu se repete trădând înțelepciune, deși e la început de drum, continui să mă las încântat de felul în care Paul Ipate găsește ce este vulnerabil, ce este uman într-un om care atacă un alt om.

Dar – cel mai mult – mă bucur că l-am descoperit, chiar dacă târziu, pe Liviu Topuzu, un actor care merită mai multe aplauze. Topuzu își joacă rolul de victimă cu o înduioșătoare seninătate. El reușește să devină – pentru o oră – un indian care vrea în Bronx. Îl vezi îndurând lovituri, într-o stație de autobuz, lângă o cabină telefonică, și – pentru o oră – în jur chiar se face New York și plouă cu atâta indiferență printre zgârâie-nori.

Jumătate de secol mai târziu, omenirea nu s-a făcut bine. Avem – de-acum – discursuri corecte politic, care ne drapează ipocrizia, dar în continuare cel slab zace lovit , fără putere de apărare.

În continuare, într-o nesfârșită concluzie, niciun autobuz nu oprește încă aici. Viața rămâne o ecuație neîndurabilă pentru cei excluși.



25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!