Nick James, redactor-şef al Sight&Sound: „Aveţi cel puţin două genii în Noul Cinema Românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/nick-james-redactor-sef-al-sightsound-aveti-cel-putin-doua-genii-in-noul-cinema-romanesc/

Unul din invitaţii de onoare ai evenimentului „Les films de Cannes a Bucarest”, Nick James, redactor-şef al prestigioasei publicaţii britanice Sight&Sound, explică de ce are succes cinematografia română şi spune care sunt filmele sale româneşti favorite.

Un articol de Ziarul Metropolis|29 octombrie 2013

Nick James este redactorul-şef al prestigioasei publicaţii britanice Sight&Sound, editată de British Film Institute (BFI). Cu o istorie de 80 de ani, Sight&Sound, lunar care poate fi găsit şi la noi în lanţul de librării Cărtureşti, este probabil cea mai influentă revistă de cinema în limbă engleză din Europa.

Iar tocmai actualul ei redactor-şef, Nick James, critic cu mulţi ani de experienţă în presa britanică, a fost unul din invitaţii ediţiei din acest an a festivalului „Les films de Cannes a Bucarest”. El a prezentat filme, a moderat discuţii, dar şi un masterclass susţinut de un alt invitat al evenimentului, tânărul regizor mexican Amat Escalante.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Nick James vorbeşte despre cât despre cât de bună a fost ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, despre rolul pe care îl are revista sa şi, mai ales, despre filmele sale româneşti favorite.

Ziarul Metropolis: Aţi spus că sunteţi pentru prima dată în Bucureşti. Ce părere aveţi despre ideea de a organiza un astfel de festival ca „Les films de Cannes a Bucarest”?

Nick James: Cred că este o idee cu adevărat interesantă de a aduce o felie de Cannes aici. Cannes-ul are poziţia privilegiată de a selecta cele mai bune filme, prin urmare (n.r. – „Les films de Cannes a Bucarest”) este un mijloc excelent pentru români să vadă aproape cele mai de succes filme ale anului, într-un fel, deşi există şi la Berlin şi Veneţia filme care sunt de asemenea extraordinare.

Este foarte bine să ai posibilitatea de a vedea, într-o săptămână, cinema de artă – ştiu că este dificil să vezi cinema de artă în Bucureşti. Iar oamenii vin, sălile sunt pline, ceea ce este bine.

Cum aţi caracteriza ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes?

A fost o ediţie foarte puternică. Nu a fost o ediţie în care să simt că un singur film s-a detaşat cu adevărat. A fost o ediţie de mare calitate, în care au existat 4-5 filme care au fost cu adevărat excepţionale. Dar nu unul care să le învingă pe toate.

Ce părere aveţi despre aşa-numitul Noul Cinema Românesc? Cum aţi explica succesul pe care îl are în festivaluri?

Cred că s-a întâmplat să aveţi un grup de regizori foarte, foarte talentaţi şi câţiva actori nemaipomeniţi. Nu sunt toţi la fel. Există o diversitate extraordinară de opere în Noul Val din România. Nu se rezumă doar la cei trei regizori de succes şi cunoscuţi (n.r. – Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu).

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM Metabolism. Porumboiu sau filmul radical

Există şi alţi regizori ce fac filme care circulă pe la festivaluri. Aş spune că aceste filme fac parte din categoria filmelor care funcţionează foarte bine în festivaluri. Ele sunt pe gustul scenei cinematografiei de artă. Şi sunt foarte distincte, foarte competente profesional şi cu adevărat captivante. Aveţi cel puţin două genii.

nick james

Nick James, redactorul-şef al publicaţiei britanice Sight&Sound

Aveţi un Top 5 filme româneşti favorite?

Cu siguranţă, pentru mine – deoarece l-am văzut când încă nu văzusem „Moartea domnului Lăzărescu” – „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost filmul românesc la care am spus: wow! În ceea ce priveşte filmele lui Cristi (n.r. – Cristi Puiu), pentru mine nu atât „Moartea domnului Lăzărescu”, cât „Aurora” este filmul despre care cred că este absolut fantastic.

Mai este apoi „A fost sau n-a fost?”, un alt film extraordinar. Şi m-aş opri la trei. Mai sunt şi altele, dar nu aş vrea să aleg unul sau altul dintre celelalte. Nivelul calitativ este extrem de ridicat în tot grupul.

Domnule Nick James, în calitate de redactor-şef, care credeţi că este rolul revistei Sight&Sound astăzi? Aveţi senzaţia că rolul criticilor de film s-a redus faţă de trecut?

O să fac o scurtă analogie. Unul dintre lucrurile pentru care am venit aici (n.r. – la Bucureşti) a fost să vorbesc despre filmul „Inside Llewyn Davis” (n.r. – de fraţii Coen, Marele Premiu la Cannes), care este despre cântăreţii de muzică folk. Cartea pe care se bazează parţial filmul spune povestea cântăreţilor de folk din New York de la începutul anilor ’60.

Existau numeroşi cântăreţi de muzică folk profesionişti şi puteau să câştige bani. Şi, dintr-o dată, după boom, apar o sumedeni de puşti şi, chiar dacă nu erau atât de buni, cântau pe nimic. Dintr-o dată, cântăreţii de folk profesionişti, care aveau nevoie de bani pentru a supravieţui, au pierdut în faţa acestor puşti care cântau pe nimic. Într-un fel, acest lucru se întâmplă şi în critica de film.

Există mulţi oameni care pătrund în acest domeniu şi sunt dispuşi să scrie pe nimic. Bineînţeles, multe publicaţii şi site-uri îi vor folosi pe aceşti tineri. Pe de altă parte, câţiva oameni foarte talentaţi s-au remarcat în acest fel şi îi găseşti şi descoperi mult mai uşor. Noi, la Sight&Sound, elogiem şi promovăm acest tip de cinema. Şi facem tot posibilul pentru asta. Cred că vom rămâne pe gustul minorităţii, nu al majorităţii, dar această minoritate este destul de substanţială în întreaga lume.

Foto cu Nick James / http://www.bfi.org.uk/

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.