Nicolae Herlea: „Acum, exigenţa nu mai este cea care ar trebui să fie“
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-herlea-acum-exigenta-nu-mai-este-cea-care-ar-trebui-sa-fie/

MEMORIA CULTURALĂ Baritonul Nicolae Herlea s-a stins din viaţă la vârsta de 86 de ani. Printre ultimele interviuri pe care le-a acordat artistul s-a numărat şi cel difuzat anul trecut, de postul de televiziune Atlas TV. Vă prezentăm câteva declaraţii pe care le-a făcut Nicolae Herlea.

Un articol de Ziarul Metropolis|2 martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Baritonul Nicolae Herlea s-a stins din viaţă la vârsta de 86 de ani. Printre ultimele interviuri pe care le-a acordat artistul s-a numărat şi cel difuzat anul trecut, de postul de televiziune Atlas TV. Vă prezentăm câteva declaraţii pe care le-a făcut Nicolae Herlea.

● „Din păcate, asta suntem: fiinţe. Şi dispărem. Aproape toţi colegii mei importanţi s-au dus în Ceruri. Aproape toţi marii noştri artişti au murit şi nu s-a mai auzit nimic de ei. Nu sunt mediatizaţi. I-au lăsat aşa. E o situaţie specială şi mă şi cam jenez. Este posibil ca oamenii să nu cunoască artiştii care au fost de mare importanţă. Tinerii, în general, nu mai ştiu despre ei. Şi dacă nu sunt mediatizaţi, măcar o dată pe lună, sunt uitaţi“.
●„Norocul meu este, totuşi, că în străinătate se difuzează foarte multe opere în care am cântat, în America, în Franţa, Italia, Spania. Sunt discuri cu mine, numele meu se află în opt enciclopedii internaţionale“.
● „Nu sunt atât de pesimist. Eu am rămas ca o formă de mit, pentru că am o jumătate de secol de dăruire“.

● „Acum nu se mai face muzică din şcoala primară, ca să aibă copilul dorinţa să intre în lumea asta specială“.

● „Nu toţi pot înţelege Opera, dar, încet-încet, păşind prin mai multe etape, acest lucru se poate schimba“.

● „Nu poţi face spectacole dacă nu ai voci de mare calitate“.

● „Viaţa socială contribuie foarte mult la starea de spirit a fiecărui individ. Acum, preocupările generale sunt întreţinerea la bloc şi hrana de zi cu zi. Este o situaţie specială. Muzica, arta, se fac neavând grija zilei de mâine. Dar trebuie să ai o viaţă liniştită să faci asta. Noi nu avem o viaţă liniştită“.

Nicolae Herlea

Citiţi şi: Nicolae Herlea a murit. Baritonul avea 86 de ani

● „În 1963 am cântat pentru prima dată la Scala din Milano. Eram tânăr. Toţi cei care ajung la Scala trebuie să treacă printr-un purgatoriu, trebuie să dea o formă de audiţie, ca să vadă cei care conduc dacă, într-adevăr, artistul are posibilitatea să intre în teatru. Trebuie să ai un volum deosebit, o tehnică a vocii, trebuie să ai conştiinţa că te afli pe un podium pe care s-au aflat înaintea ta alte sute de cântăreţi. Ştiind că nu eşti nici primul, nici ultimul, trebuie să găseşti un echilibru. Am făcut vreo 76 de spectacole la Scala“.

● „N-aş vrea să intru în categoria bărbaţilor frumoşi. Eu am fost un bărbat echilibrat. Am ştiut ce trebuie să fac, când să fac şi cum să fac“.

● „Vocea este un instrument de la Dumnezeu“.

● „De unde am fost, întotdeauna am revenit în ţară. Am avut permanent contact cu publicul din România“.

● „În toate teatrele în care am lucrat, disciplina era primordială. Fiecare era conştient că este într-un templu al artei, fie că era balet, fie că era cu Opera respectivă“.

● „Acum, exigenţa nu mai este cea care ar trebui să fie. Nu oricine poate să cânte la Operă, chiar dacă are voce. Pentru că unii nu abordează repertoriul care li se potriveşte. Şi atunci îşi pierd vocea şi echilibrul“.

● „Arta se face cu creier“.

Foto cu Nicolae Herlea – arhiva Operei Naţionale Bucureşti

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”