Nicolae Titulescu. Destinul unui diplomat
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-titulescu-destinul-unui-diplomat/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Fiecare profesie îşi are reprezentanţi memorabili. În cazul diplomaţiei româneşti, pentru secolul al XX-lea, fără discuţie, numele lui Nicolae Titulescu (1882-1941) constituie aproape definiţia ei.

Un articol de Georgeta Filitti|2 Noiembrie 2017

Cu un doctorat în Drept la Paris, viitorul diplomat își începe cariera ca profesor de Drept civil la Iași, apoi la București. Atras de politică, prieten cu Take Ionescu, intră în Partidul conservator democrat întemeiat de acesta. Împreună vor milita, fără ezitare, pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei. În 1917-1918 este, pentru câteva luni, ministru de Finanțe; apoi, ajuns la Paris, desfășoară o activitate susținută în cadrul Consiliului național pentru unitatea românilor format acolo. Face parte și din delegația română la Conferința de pace (1919).

Întors în țară, este, o vreme, ministru de Finanțe (propune atunci impozitul progresiv, soluție echitabilă în teorie dar niciodată acceptată, mai ales de oamenii politici). Din 1921 cariera lui se definește ca reprezentant diplomatic la Londra, apoi la societatea Națiunilor (din 1924). Aici a desfășurat o activitate prestigioasă, fiind ales de două ori președinte al înaltului for. S-a călăuzit întreaga viață diplomatică pe principiul respectării tratatelor internaționale, pe evitarea conflictelor deschise prin încheierea de tratate bilaterale sau multilaterale. În acest sens a lansat formula „spiritualizării frontierelor”, a căutat să opună intențiilor agresive ale marilor puteri crearea unor organisme regionale de apărare (Mica Înțelegere, Înțelegerea balcanică). A rămas celebră în analele Societății Națiunilor intervenția în apărarea Abisiniei atacate de trupele lui Mussolini.

A negociat ani de zile cu Rusia sovietică problemele aflate în litigiu: statutul Basarabiei și deținerea la Moscova a tezaurului românesc. Aceeași determinare a depus, încununată de succes, în chestiunea pretențiilor marilor proprietari unguri asupra pământurilor deținute în Transilvania intrată în hotarele românești după Tratatul de la Trianon. Ca ministru de Externe, între 1933 și 1936, a condus politica țării în afară, dar a ajuns în conflict cu autoritarul rege Carol al II-lea. Acesta a făcut un gest violent și lipsit de eleganță: a impus retragerea guvernului Tătărăscu, pentru ca a doua zi să-l confirme fără Nicolae Titulescu printre miniștri.

Membru al Curții de arbitraj de la Haga, membru al Academiei Române și doctor honoris causa al mai multor universități din țară și străinătate, orator neîntrecut, s-a spus despre el că făcea, după voie, la Geneva, unde era sediul Societății Națiunilor, vremea bună și vremea rea.

A fost, indiscutabil, una din personalitățile europene de excepție ale primei jumătăți a secolului al XX-lea. Dar viața și activitatea lui, așa cum s-a întâmplat în nenumărate alte cazuri, ar fi rămas cunoscută doar specialiștilor din domeniu dacă un istoric, la fel de dăruit meseriei, nu s-ar fi aplecat asupra operei sale. A pus-o în lumină, a repatriat mii de documente aflate în străinătate, s-a îngrijit de toate monumentele (busturi, plachete, basoreliefuri) din țară și din afară care onorează numele diplomatului român. L-am numit pe George Potra, ani de zile director executiv al Fundației europene Nicolae Titulescu. Din zecile de volume din și despre opera diplomatului, se desprinde, cu valoare de exemplu, cea în trei tomuri Pro și contra Titulescu. Este o prezentare magistrală, cu lumini și umbre, a vieții și activității celui care, din 1992, își doarme somnul de veci, cum și-a dorit, la Brașov, la poalele Tâmpei, în cimitirul bisericii Sf. Nicolae din Schei, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu.



14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »