Nicoleta Hâncu: „Nu pot să-mi imaginez o lume în care nu există teatru”
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicoleta-hancu-nu-pot-sa-mi-imaginez-o-lume-in-care-nu-exista-teatru/

Actriţa Nicoleta Hâncu joacă în nouă spectacole în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi, dacă ar fi să aleagă între premii şi aplauze, le-ar prefera pe cele din urmă. Spune că se îndrăgosteşte mereu de noul personaj şi că cel mai mult îşi doreşte să aibă în continuare proiecte.

Un articol de Monica Andrei|12 martie 2015

Nicoleta Hâncu a câștigat anul trecut Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Elmire din „Tartuffe”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză). Săptămâna viitoare, o puteți vedea în „Visul unei nopți de vară” (în direcția de scenă a aceluiași Victor Ioan Frunză), care se joacă sâmbătă, 21 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

Monica Andrei: În spectacolul cu piesa “Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare, o interpretezi pe Helena care aleargă după Demetrius. De ce crezi că trebuie să vină lumea ca să vadă spectacolul?

Nicoleta Hâncu: Pentru că este o poveste care emoţionează şi amuză, în acelaşi timp, şi pentru că – în general – lumea ar trebui să vadă cât mai multe spectacole de teatru. În ceea ce priveşte rolul pe care-l interpretez… mi-am dorit să joc Helena, pentru că nu mă identific cu ea, pentru că n-o înţeleg şi nu sunt de acord cu alegerile pe care le face.

De ce crezi că te-a ales Victor Ioan Frunză să joci în spectacolele unde semnează direcţia de scenă?

Probabil pentru că avem aceleaşi noţiuni despre teatru. În general, între actori şi regizor trebuie să existe chimie, să se inspire şi să se provoace reciproc; în cazul nostru, cred că s-a întâmplat asta de la început. Au rezultat nouă spectacole, dintre care trei la Teatrul Metropolis: „Îngeri în America”, „Tartuffe”, „Visul unei nopţi de vară”. Apoi, la Centrul Cultural pentru U.N.E.S.C.O. “Nicolae Bălcescu” jucăm în: „Furtuna”, „Familia Tot”, „Scene din viaţa insectelor”, “Mobilă şi durere”, „Steaua fără nume”. La Teatrul „I.C. Nottara” – în „Portugalia” şi la teatrul din Brăila – în „Liliom”.

Constat că vorbeşti la plural, îţi incluzi şi colegii. Cum ai ajuns în trupa creată de Victor Ioan Frunză?

Am vazut un afiş în şcoală cu audiţia pentru „Îngeri în America”. În josul paginii scria că ar consta într-un interviu. Nu-mi place să merg la audiţii pentru că sunt destul de timidă, dar pentru că aici era vorba despre o simplă întâlnire, m-am gândit că n-are ce să iasă prost. Au urmat alte două audiţii şi, în final, am ajuns sa joc rolurile: Îngerul şi Emily. Apoi, au urmat “Familia Tot” şi restul…

Timiditatea despre care vorbeai nu îţi taie vocea?

Nu. Pe scenă am o „mască”: personajul. Nu mi se întâmplă nici în viaţă, nici pe scenă. Vocal, nu sunt timidă. Când mă aflu în disconfort, mă retrag, las pe alţii să vorbească.

Drumul este lung de la a interpreta un înger apoi un personaj, Helena, apoi Elmire din „Tartuffe sau Impostorul” de Molière, pentru care ai luat Premiul UNITER în 2014. Ce a însemnat acest premiu pentru tine?

Nu pot spune că mi-a schimbat viaţa. Îmi place meseria pe care am ales-o, îmi place echipa în care lucrez. Dacă un asemenea premiu ar aduce mai mult public la teatru, ar fi perfect.

IMG_1679

În rolul Elmire, din „Tartuffe”, alături de George Costin și Sorin Miron.

Ce sunt mai importante pentru tine, premiile sau aplauzele?

Aplauzele, cu siguranţă.

Crezi în aplauzele din final? Sunt sincere sau publicul aplaudă din automatism?

Cred că sunt şi oameni care apreciază ce facem pe scenă, dar şi oameni care aplaudă din automatism. Şi apoi mai sunt şi oameni care ne scriu sau ne caută după terminarea spectacolului. E o senzaţie foarte plăcută, să vezi că ai modificat ceva în ei.

Simţi că publicul tău e acolo în sală pentru tine?

Nu ştiu dacă am ajuns în punctul de a considera că am publicul meu. Cum spuneam, există oameni cu care rezonezi, care vin constant să te vadă şi oameni cărora nu le place ceea ce faci. Şi e normal să fie aşa.

De ce ai ales teatru?

Clasică întrebare! Nu ştiu… Eram prin clasa a X-a şi, când a trebuit să mă gândesc ce fac cu viaţa mea, ce o să ajung, ce-mi doresc de la viitor, mi s-a părut că e singura variantă plauzibilă. Am fost destul de inconştientă la acea vreme, nu m-am gandit să mă pregătesc pentru o altă facultate. Eram convinsă că reuşesc. Am terminat la clasa Florin Zamfirescu, grupa lui Adrian Pintea, am făcut parte din ultima generaţie.

IMG_1593_2

Ce duci mai departe de la profesorul tău?

Bucuria de a fi pe scenă. Înainte de fiecare examen ne spunea că trebuie să ne bucurăm că suntem pe scenă, că asta urmează să facem, şi să transmitem ceva.

De fiecare dată când am emoţie înaintea premierei, mă gândesc la atitudinea despre care vorbea domnul Pintea.

Ce ai schimba în teatru?

Multe. Ar fi bine să existe mai multe teatre. Vin dintr-un oraş în care exista o simplă sală de evenimente.

Cred că am văzut cel mult două spectacole când eram mică. Am intrat în facultate cu un puternic complex de inferioritate, tocmai pentru că nu avusesem acces la cultură.

Poate că e un lucru bun, că nu te-ai impregnat cu prejudecăţi din meserie.

Este adevărat. Am intrat în facultate lipsită de prejudecăţi. Încercam sa înţeleg şi să asimilez cât mai mult.

O carte care te-a marcat şi te întorci cu gândul la acea lectură?

„Despre limită” de Gabriel Liiceanu. Am citit-o în perioada în care scriam pentru teza de doctorat; atunci am citit multe cărţi care nu au nicio legatură cu teatrul. Şi mi-a prins foarte bine. Îmi place să descopăr lucruri noi.

Meseria de actor presupune să ai condiţie fizică bună, să fii în formă, să ai grijă de corp, voce, memorie. Ai un program zilnic de antrenament?

Nu am un program riguros. Fac sport de câteva ori pe săptămână. Şi, înainte de fiecare spectacol, fac încălzire vocală.

În ce rol te-ai mai vedea într-un spectacol tot în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză?

Nu am preferinţe. Am încetat să proiectez idei despre ce ar trebuie să fac sau cum să fac în teatru. Îmi place să fiu surprinsă.

Din tot ce ai jucat până acum, este un personaj de care te-ai îndrăgostit, care ţi-a rămas în minte mai mult decât altele?

Nu am unul. Am senzaţia că cel anterior este cel pe care îl prefer, însă, când vine unul nou, ajunge în prim plan. Mă îndrăgostesc mereu de noul personaj.

Dacă n-ai fi făcut teatru pentru ce altă meserie ai fi optat?

Nu. Nu pot să-mi imaginez că fac altceva decât teatru. Nu pot să-mi imaginez o lume în care nu există teatru.

În copilărie n-ai jucat teatru?

Aveam mult timp la dispoziţie, eram singură, stăteam acasă, mă uitam la televizor, apoi mă deghizam, punându-mi bluze în cap, pantofii mamei; mă comportam ca şi cum aş fi fost personajul văzut la televizor. Cred că asta m-a ajutat foarte mult. Nu era o dorinţă clară, poate pură intuiţie. Oriunde mergem, pe la mătuşi, bunici, prieteni, eu mă deghizam în ceva, făceam un mic spectacol, pe care sora mea îl regiza.

IMG_1816

Ce-ţi doreşti cel mai mult acum?

Să am în continuare proiecte. Să joc. Să lucrez în mediul acesta, în care simt că mă dezvolt, ca om, ca actriţă. Să fie bine, ca acum.

Foto: Adriana Grand

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!