Nina Ananiashvili, balerină: „Niciodată nu m-am gândit că voi cuceri Teatrul Balşoi“
https://www.ziarulmetropolis.ro/nina-ananiashvili-balerina-niciodata-nu-m-am-gandit-ca-voi-cuceri-teatrul-balsoi/

Se termină luna decembrie, anul 2015. Urmează să ningă la Bucureşti, iar Nina Anianashvili e răcită. Va împlini în martie viitor cincizeci şi trei de ani, pe care nu îi arată. Nina Anianashvili este una dintre cele mai importante balerine din istorie.

Un articol de Andrei Crăciun|13 Ianuarie 2016

A venit pentru o zi în România, la invitația lui Lorelei Bari, fondator și director artistic la Școala de Balet “La Sylphide”.

Ne aflăm într-o sală de repetiții, în spatele Operei Naționale a României. În oraș oamenii au înnebunit, cuprinși de febra Sărbătorilor. Nina Ananiashvili le arată unor fete care tocmai dansează pe granița adolescenței mișcări grațioase, al căror nume noi nu îl cunoaștem. Tehnic, la balet, suntem profani, suntem nuli. Putem doar să privim și să ne lăsăm încântați de mișcările Ninei pe care domnișoarele încearcă, cu succes, să le imite. Le încurajează, trece cu nonșalanță de la engleză la rusă și înapoi la engleză. În balet, însă, cuvintele contează mai puțin. Baletul cunoaște un limbaj universal pe care această femeie prea bine îl cunoaște.

Nina Gedevanovna Ananiashvili este o legendă a cărei istorie începe în Georgia. Multe mici balerine au visat cândva să ajungă prim-balerine la Balșoi, ca Nina, multe mici balerine au visat la cronicile elogioase de care această femeie s-a bucurat decenii la rând, dincoace și dincolo de “Cortina de Fier”. Înainte de toate acestea a fost însă un copil bolnăvicios pe care părinții l-au dat la patinaj, unde mișcările ei au fost remarcate de o profesoară de balet. Restul se cunoaște și a fost scris: în 1976 a intrat la Institutul Coregrafic din Moscova, unde a avut-o profesoară pe Natalia Zolotova.

A urmat, firesc, Balșoi-ul, unde Nina a continuat să învețe de la cele mai bune: Marina Semenova și Raisa Strucikova. După 1986, așadar după Perestroika și Glasnost, când liderul de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, a detensionat relațiile Uniunii Sovietice cu Occidentul, Nina Ananiashvili a ajuns un superstar de talie mondială, încântând pe scene din toată lumea. În anii `90 o regăsim mai ales în Statele Unite ale Americii, iar din 2004 (când în întregul Est al Europei au avut loc revoluții politice care au condus la o îndepărtare de puterea Rusiei) s-a întors la Tbilisi, în Georgia, unde se ocupă de Ansamblul Național de Balet. A fost rugată personal de președintele Miheil Saakașvili să se întoarcă. Soțul Ninei Ananiașvili este diplomatul Grigol Vashadze, unul dintre redutabilii miniștri de Externe pe care i-a avut Georgia în ultimul deceniu. Au împreună doi copii, un fiu și o fiică de doar zece ani.

“Daily Telegraph” a așezat-o cândva pe Nina Ananiashvili, între primele douăsprezece balerine ale secolului XX. În anul 2002 (la treizeci și nouă de ani) a fost numită “Balerina Anului” de prestigioasa publicație americană “Dance Magazine”. Dar în această după-amiază de iarnă, Nina Ananashvili este la București, deopotrivă superbă și răcită.

daniel.vrabioiu.ro-20151221-PC210847

Nu vă supărați, ați descoperit cumva secretul tinereții fără bătrânețe?
(râde) Sunt o mamă tânără și am o fiică mică, are doar zece ani, și îmi iubesc soțul.

Și fiica dumneavoastră iubește baletul?
Iubește mult baletul, dar a ales să fie muzician – interpretează la pian, cântă, le exersează pe amândouă.

Locuiți împreună în Tbilisi, Georgia?
Da, locuim împreună în Tbilisi, de zece ani ne-am întors în orașul meu natal; eu conduc o școală și o trupă de stat în Georgia, deci am de lucru.

Cum era cu zece ani în urmă? A fost o mare schimbare, întoarcerea din America în Georgia?
O, Doamne! Nu ți-ar veni să crezi văzând cât de mare a fost schimbarea! Când am venit? În 2004.

După Revoluția Trandafirilor.
Da. Nu erau lumini în oraș, nu era căldură, nu erau mașini pe străzi! Acum avem o mulțime de mașini pe străzi, avem lumini peste tot (e atât de frumos încât pare o vedere de Crăciun!). În ultimii zece ani am avut multe realizări, am pus în scenă un repertoriu vast, tot ce înseamnă clasic în  balet. E o mare provocare să lucrezi în Georgia; trupele de acum sunt multiculturale: avem japonezi, italieni, englezi…

Români?
Nu, nu și români. Cele mai multe fete sunt din Georgia. Băieții vin din mai multe țări.

E ceva special la fetele georgiene? Un talent anume pentru balet?
Avem școli bune acolo, prin urmare fetele au de unde să intre în trupa noastră.

Tradiția?
Așa este. Școala noastră are o tradiție de o sută de ani, iar teatrul nostru a ajuns la șaizeci și patru de stagiuni.

Am citit un interviu în care vorbeați mult despre lumină. Despre luminile pe care le-ați văzut când ați ajuns prima dată la Paris, ieșind din Uniunea Sovietică.  Cum era trecerea de la Moscova din anii `80 la Parisul anilor `80?
Nu aș putea să uit vreodată! Bulevardul Champs-Élysées era atât de frumos în acea seară! Era o trecere spectaculoasă.

Câți ani aveați atunci?
Era în 1986, aveam douăzeci și trei de ani. Mă uitam cu atâta uimire în jurul meu; eram foarte tristă pentru că părinții, frații și prietenii mei nu erau acolo.

Aveți doi frați mai mari?
Da, și îmi părea rău că ei nu puteau vedea acea frumusețe. Și la mulți ani de atunci, slavă Domnului!, lucrurile s-au schimbat în țara mea, suntem independenți acum și, în plus, avem un bun sistem de iluminare. E atât de frumos! Îmi cer scuze, am răcit, iar ochii îmi lăcrimează. Să nu credeți că plâng amintindu-mi! (râde).

Vă place în România?
Abia am sosit și nu voi putea sta mult. Dar m-a încântat minunata ospitalitate de aici și îi mulțumesc doamnei Lorelei Bari pentru invitația de a preda aici elevilor.

daniel.vrabioiu.ro-20151221-PC210831

Cum vi s-au părut elevii?
Am predat unei singure clase, dar ei ascultau și se străduiau să dea tot ce e mai bun, iar eu m-am bucurat să îi văd atât de implicați. Îmi place să predau și încerc să le împărtășesc experiența mea și ceea ce am învățat de la profesorii mei. Cred că am fost foarte norocoasă având profesori mari din Moscova.

Aţi avut modele de urmat, când eraţi de vârsta lor? Oameni pe care îi admiraţi?
A fost o lume cu totul diferită și toate balerinele celebre ofereau reprezentații în Georgia. Când eram mică le admiram pe toate, și nici măcar nu visam că într-o zi voi ajunge la Teatrul Balșoi. Toate marile balerine se constituiau în exemple pentru mine, pentru că le urmăream permanent la televizor. Când m-am mutat la Moscova am avut șansa de a le vedea evoluând direct pe scenă. Cu toții aveau ceva special. Primul mare spectacol pe care l-am văzut la Teatrul Balșoi a fost „Anna Karenina”, în interpretarea Maiei Plisețkaia; de fiecare dată erau greu de obținut biletele de intrare.

Tatăl meu mi-a spus: „Știi, sunt un om norocos; am obținut bilete pentru tine!”. Eu și mama îi așteptam telefonul, pentru că a stat întreaga noapte la coadă pentru a cumpăra biletele; ne-a sunat și ne-a spus: „Am obținut biletele pentru voi! Să fiți pregătite! Mergem la teatru!”. Și am mers la Balșoi, unde m-am simțit asemenea Cenușăresei la primul ei bal. Niciodată nu m-am gândit că voi cuceri acest teatru, și iată că am activat acolo peste douăzeci de ani! A fost o perioadă interesantă – dificilă, dar totodată interesantă.

A fost cea mai frumoasă perioadă din viața dumneavoastră?
Nu pot spune „cea mai frumoasă”, dar mi-a plăcut foarte mult și de ea mă leagă amintiri foarte frumoase. Am avut o perioadă dificilă și la Teatrul Balșoi.

De ce?
Nu era ușor; nimic nu era ușor.

Ați muncit din greu?
Da, dar nu era numai din cauza muncii, ci și a renumelui care te apăsa: toată lumea ar fi fost fericită să fie în locul tău, iar oamenii aveau așteptări de la tine. Dar am fost fericită pentru că am avut profesori și parteneri extraordinari. Apoi s-au deschis granițele și am avut posibilitatea de a călători în străinătate și nu am mai fost legată numai de Teatrul Balșoi. Am călătorit în jurul lumii, am dansat peste tot – a fost o perioadă incredibilă din viața mea, care a dat rezultate uimitoare și m-a făcut să mă simt liberă.

A fost o decizie bună să vă întoarceți în Georgia, cu zece ani în urmă, după perioada petrecută în America?
M-am hotărât cu greu să mă întorc în Tbilisi, dar întrucât președintele m-a sunat: „Am nevoie de ajutorul tău – astăzi!”.

Și ați făcut-o pentru țară?
Da. Inițial am fost șocată, dar nu aveam cum să-i spun nu. Nu aveam cum să refuz rugămintea președintelui. Mi-a promis că mă întorc la Tbilisi în calitate de directoare; i-am spus că aveam deja un alt contract, iar el mi-a zis: „Vino în Georgia cu trupa și vei avea o școală!”. A fost greu, dar sunt fericită că am făcut asta; am ridicat nivelul trupei – baletul din Georgia e foarte sus. Chiar dacă sub aspect economic și politic totul era dificil în Georgia, trupa a crescut – sunt mulți tineri, călătorim în întreaga lume, avem rezultate foarte bune.

Ce părere aveți despre școala românească de balet și despre istoria ei?
Îmi pare rău că nu am văzut mai multe trupe de balet din prezent. Dar ceea ce intuiesc este că fiecare generație are în spate o școală bună, o bază bună – așa cum sunt trupele din Rusia. Dar cu toții avem nevoie de un guvern care să ne sprijine. Este foarte important, pentru că a avea clădiri destinate special Operei sau Baletului. Pentru ca arta să aibă o semnificație deosebită pentru țara respectivă. Nu suntem fotbaliști, să facem reclamă la tricouri sau să căutăm alte mijloace pentru a face bani. Noi trăim din balet.

Dar puteți fi staruri mondiale.
Desigur, dar doar dacă guvernele alocă bani pentru activitățile Operei. Nu putem face bani doar prin noi înșine; putem avea producători sau coregrafi buni, putem lucra din greu, dar dacă nimeni nu vine să ne ajute e foarte greu.

Când veți pleca din România? Mâine?
Da. A fost o vizită scurtă.

Dar nu va fi ultima.
Sperăm să continuăm să facem lucruri interesante mai ales pentru copii – să le arătăm ceea ce știm și, într-o zi, să îi invităm la Tbilisi. În prezent pot fi realizate multe lucruri interesante.

Trăim vremuri interesante?
Da. Din nou (râde).

Libertatea este cea mai importantă valoare a dumneavoastră?
Da, libertatea este foarte importantă. În multe interviuri sunt întrebată de ce fac atât de multe lucruri dacă în Georgia sunt atâtea probleme, iar tatăl meu mi-a spus această poveste pe care o găsesc grozavă: dacă ai avea păsări frumoase în colivie și le-ai îngriji bine, le-ai asigura hrana și tot ce e nevoie, după care ai deschide fereastra… Ce ar face păsările acestea?

Își vor lua zborul.
Da, își vor căuta hrana indiferent că lumea este una plină de primejdii, căci ce ar avea fără libertate?

Încă un lucru și încheiem, pentru că vă văd foarte răcită. Am citit ceva ce a spus soțul dumneavoastră – atunci când evoluați pe scenă, întotdeauna căutați să găsești perfecțiunea. Este adevărat? Și dacă este, ați găsit perfecțiunea?
Andrei, pot să îți spun ceea ce am simțit mulți ani: nu știam cât timp mai pot dansa, poate că astăzi voi avea ultima reprezentație, mă gândeam, prin urmare, de fiecare dată când urcam pe scenă mă gândeam că aceea ar fi putut fi ultima mea reprezentație. Apoi, întotdeauna îmi place să lucrez în atelier. Sigur că mi se întâmplă să fiu bolnavă, obosită – dar mă bucur de acest proces din atelierul de creație.

Vreau să fiu întotdeauna pregătită pentru performanță; de-a lungul întregii vieți nu am avut suficient timp pentru a fi absolut pregătită de performanță. Vreau să fac totul perfect, pe cât îmi stă în putință. Și sincer vorbind, nu știu dacă mi-a reușit cu adevărat interpretarea, dar mă concentrez întotdeauna, oricât de greu mi-ar fi. Cel mai greu mi-a fost când mi-a murit mama, care mă rugase să nu îmi anulez reprezentația următoare.

Aveați programată reprezentația în aceeași zi?
Nu în aceeași zi, ci după aproximativ două săptămâni. A fost foarte dificil pentru mine. Îmi spusese: „Te rog, nu îți anula reprezentația!”. Aveam un balet de Ceaikovski și am îmbrăcat o rochie neagră… Am închis ochii și am avut sentimentul că mă rog pentru mama mea. Mișcarea în aer dă senzația unei rugăciuni adresate lui Dumnezeu. Suzanne Farrell m-a învățat acest balet; îmi spusese: „Nina, de fiecare dată când dansezi pune suflet!”.

Și cred că a fost atât de profundă reprezentația din acea zi pentru că mi-am pus tot sufletul spre a înălța o rugăciune pentru mama mea. Am fost aproape de a plânge la sfârșit. De atunci păstrez acasă un scaun gol la masa unde stă și tatăl meu, un scaun pe care nu se așază nimeni. Mi-a fost foarte greu, dar așa este viața și e în firea ei să continue, iar noi trebuie să facem tot ce putem pentru triumful vieții.



14
/10
/19

INTERVIU Pe Teodora Velescu, Simona Dabija și Georgeta Corca le vedem, la Centrul Național al Dansului, în „Daughters”, spectacol semnat de coregrafa Simona Deaconescu și inspirat de motivațiile și modalitățile de expresie ale fiicelor generației hippie, copilele teribile ale post-punkului.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

12
/09
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați regizori ai Noului Val, Corneliu Porumboiu vorbește despre cum și-a realizat cel mai nou film, „La Gomera”, acum în cinematografe, despre rolul Cannes-ului, despre tema limbajului, despre diversitatea cinematografiei române și despre importanța stilului.

06
/09
/19

Invitată a celei de-a şaptea ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival (30 august - 1 septembrie), eveniment organizat de TIFF, Maia Morgenstern a vorbit, la o întâlnire cu publicul, despre cinema, despre cum a ajuns actriţă, despre „Balanţa” şi Lucian Pintilie, despre generaţii şi despre seriale.

26
/08
/19

Cine nu-l știe pe Marius Manole.. nu prea e dus pe la teatre. E un om la fel de asumat și pe scenă, și în afara ei. Acum când, până la deschiderea stagiunilor doar spectacolele independente sunt active, am vorbit cu el despre o situație „ba-n căruță, ba-n teleguță” din teatru. Cu năduf și cu dragoste.

Page 1 of 3412345...102030...Last »