Ninge la Iasnaia Poliana / SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/ninge-la-iasnaia-poliana-supraveghetorul-si-alte-povestiri/

“Este zăpadă cu soare. Acoperişurile sclipesc, streaşinile şiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipeşte în jur şi îi stropeşte pe trecători. (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat anul acesta „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă prezentăm, prin amabilitatea autorului, câteva fragmente / povestiri integrale.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2017

Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipește în jur și îi stropește pe trecători.

─ Bătrâne, oftează Luigi, privind pe fereastră, nimic nu mă deprimă mai mult decât peisajul ăsta. Auzi tu, iarnă cu soare!

─ Ehe, la Iasnaia Poliana nu vezi așa ceva, spune un student, specialist în literatura rusă. Chiar dacă iese uneori puțin soare, zăpada nu se topește și nu e floșcăiala de aici. Cred că acum la Iasnaia Poliana ninge ca-n basme.

─ De ce nu putem să fim și noi, bătrâne, acolo? întreabă Luigi înciudat.

Ies la spălător. Din ușă îl văd pe Miodrag, sârbul care e de serviciu azi la poartă, şi-mi pare că e abătut. Știu că e cardiac și mă duc la el.

─ Ți-e rău, bătrâne? îl întreb. Iar te doare inima? Pot să fac ceva pentru tine?

─ A, acum nu mă doare, bătrâne, nimic. Mă gândeam și eu, ca prostul, cum ninge la Iasnaia Poliana.

La întoarcere, dau peste Emil.

─ Bătrâne, îmi spune Emil, am băut o vodcă ardeiată cu Serghei și mi-a povestit rusul cum ninge la Iasnaia Poliana! E o nebunie, bătrâne, cât de frumos poate să viscolească acolo!

Mă îmbrac și ies către stația de troleibuz din fața Operei.  Locuiesc la parterul căminului studențesc Kogălniceanu, lângă Facultatea de Drept. Pe alee mă ciocnesc, neatent, de Ionică Banu, un coleg mai mare.

─ Ce faci, bă? mă întreabă el mirat. Unde te duci așa chitit?Ninge la Iasnaia Poliana

─ La Iasnaia Po… Mă duc până la facultate să-mi iau noul orar. Că s-a schimbat și…

Umezeala e deranjantă. Pătrunde, prin pantofi, până la glezne. Soarele ți se vâră în creier. În stație văd o tânără brunetă, cu un păr lung, intrându-i în ochi. Își mijește ochii, ca și mine, pentru a putea suporta violența luminii. Îmi zâmbește încurajator.

─ E o aiureală, zic eu. Dar la Iasnaia Poliana ninge frumos.

Expresia fetei se schimbă brusc.

─ Poftim? întreabă ea.

─ Ziceam că la Iasnaia Poliana ninge foarte frumos. Acolo iarnă!

Necunoscuta se precipită către autobuzul care a sosit și care nu este și al meu. De pe scara mașinii îmi mai aruncă o ultimă privire, îngrijorată.

(“Ninge la Iasnaia Poliana”, din volumul “SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, de Șerban Tomșa)

* * *

Şerban Tomşa este autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” (premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi „Călugărul Negru”. Scriitorul, care trăieşte în provincie, ca profesor, de luni până vineri, şi ca scriitor, în weekend şi în vacanţe, deține de mai mulți ani și un blog extrem de interesant, serbantomsa.blogspot.ro, pe care scrie în timpul liber despre pasiunile şi obsesiile sale.

Foto: Iasnaia Poliana, Supraveghetorul – facebook

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/02
/16

Avem o istorie împreună – Londra și cu mine. Aici am petrecut primul meu Revelion departe de România, m-am perindat pe străzile sale până la epuizare, la întoarcerea în București am ajuns direct la spital, cu salvarea, a fost foarte frumos. 

13
/02
/16

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

23
/09
/15

Oamenii au nevoie de speranță. Să poată spune:„ uite că se poate” și viața ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârșit pentru tine și să constați că viața abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezești că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

Pagina 7 din 11« Prima...56789...Ultima »