„Nişte fete“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, în premieră la Sfântu Gheorghe
https://www.ziarulmetropolis.ro/niste-fete-in-regia-lui-radu-alexandru-nica-in-premiera-la-sfantu-gheorghe/

Primele reprezentaţii cu spectacolul „Nişte fete“, de Neil LaBute, vor avea loc pe 7 şi pe 8 martie, în Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.

Un articol de Dan Boicea|5 Martie 2013

Primele reprezentaţii cu spectacolul „Nişte fete“, de Neil LaBute, vor avea loc pe 7 şi pe 8 martie, în Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe. Noul spectacol poartă semnătura lui Radu-Alexandru Nica (foto), unul dintre cei mai importanţi regizori din noul val, distins, printre altele, cu premiul UNITER pentru Debut în anul 2005.

Extraordinarul succes al piesei lui Neil LaBute, în lumea teatrală de pretutindeni, vine poate din faptul că, în orice limbă a pământului, confruntarea cu trecutul sună la fel/are acelaşi gust – dulcele-amărui gust al melancoliei că ai pierdut iremediabil ceva, ceva ce ziua care vine nu îţi mai poate aduce.

Aşadar, la o confruntare cu trecutul ne invită „Nişte Fete“, sub direcţia lui Radu-Alexandru Nica, care este la a doua întâlnire cu piesa dramaturgului american şi care mizează încă o dată pe curiozitatea spectatorilor de a privi pe gaura cheii în camera unde un bărbat se reîntâlneşte cu femeile ale căror chipuri refuză a se şterge din amintirile sale.

Un bărbat care, în pragul căsătoriei, a pornit pe urmele fostelor iubite, curios să afle ce a mai rămas din marile sale iubiri. Este curiozitatea unui TIP (Guy este chiar numele personajului din piesa lui LaBute) în care se pot regăsi toţi bărbaţii ajunşi la o vârstă când încep a-şi ficţionaliza trecutul, pentru a colora un prezent fără prea mari surprize. Iar trecutul lui Guy este plin de surprize, comice şi triste, aşa cum sunt de altfel toate reîntâlnirile cu fostele iubiri.

Colaboratori în realizarea spectacolului: Cristina Milea (scenografia şi costumele), Vlaicu Golcea (compozitor), Nagy B. Sándor (colaborator dramaturgie), Veress Zsóka (regizor tehnic) şi Dobra Mária Magdolna (sufleur). În distribuţie: Mátray László, Tulit Éva, Pál-Ferenczi Gyöngyi, D. Albu Annamária şi Fekete Mária. Traducerea în limba maghiară a piesei îi aparţine lui Ungvári-Zrínyi Ildikó, iar supratitrarea în limba română este realizată pe baza traducerii lui Bogdan Budeş.

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

13
/02
/19

Biletele puse în vânzare pentru concertul de jazz „Tenderly”, susținut de Luiza Zan Trio pe 14 februarie, la ora 20:00 la ARCUB s-au epuizat. „Joy of Life” - următorul concert din programul stagiunii de jazz ARTIST IN RESIDENCE, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, va fi susținut de trioul de senzație al artistului Petrică Andrei în data de 28 februarie, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare.

13
/02
/19

Duminică, 17 februarie (17.00), îndrăgostiții de toate vârstele sunt invitați la Sala Radio la tradiționalul concert de Dragobete, oferit în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş concertul prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio sub titlul „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE” va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice românești.

13
/02
/19

Opera Națională București desfășoară în perioada 11 februarie - 30 iunie 2019 un proiect cultural propriu în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Spectacolele acestei săptămâni, 11 februarie – 17 februarie 2019 sunt dedicate Austriei, considerată în întreaga lume ca fiind „țara muzicii”. Mozart, Haydn, Schubert, Bruckner sau Mahler s-au născut în Austria.

Page 1 of 77612345...102030...Last »