„No“. Politică, publicitate şi casete video
https://www.ziarulmetropolis.ro/no-politica-publicitate-si-casete-video/

CRONICĂ DE FILM Extrem de îndrăzneţ în formă şi conţinut, „No“ continuă demersul cineastului chilian Pablo Larraín de a investiga trecutul ţării sale şi de a proiecta poveştile unor personaje speciale pe fundalul anilor `70 şi `80, dificili şi tulburi din cauza dictaturii lui Augusto Pinochet.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 Iulie 2013

CRONICĂ DE FILM Extrem de îndrăzneţ deopotrivă în formă şi conţinut, „No“ („Nu“) continuă demersul cineastului chilian Pablo Larraín de a investiga trecutul ţării sale şi de a proiecta poveştile unor personaje speciale pe fundalul anilor `70 şi `80, dificili şi tulburi din cauza dictaturii lui Pinochet şi a evenimentelor care au precedat şi, apoi, continuat regimul militar.

Dacă în filmul său anterior, „Post Mortem“ (2010), Larraín s-a ocupat de sfârşitul preşedinţiei lui Salvador Allende şi de pregătirea instalării dictatorului Augusto Pinochet (1973), în „No“ abordează ultimele momentele ale puterii generalului şi prefigurarea regimului capitalist-democratic.

Concurs: Câştigă două invitaţii la filmul „No“, cu Gael García Bernal!

Mai exact, filmul, „inspirat din fapte reale“, reconstituie o campanie din 1988 pentru un referendum în care opoziţia încearcă să convingă populaţia să spună NU prelungirii mandatului lui Pinochet, iar generalul şi anturajul său – să obţină un DA pentru rămânerea la putere. Confruntarea se desfăşoară pe parcursul câtorva săptămâni, după ce, la insistenţele internaţionale, Pinochet a acceptat ca televiziunea să găzduiască în fiecare zi clipuri electorale de câteva minute ale opoziţiei.

Citiţi şi: VIDEO Gael García Bernal, în rolul copywriter-ului care l-a învins pe Pinochet

Tabăra împotriva puterii apelează la un tânăr dar reputat copywriter, René Saavedra (interpretat de starul Gael García Bernal, într-unul din cele mai reuşite roluri), care împrumută campaniei politice strategiile din reclamele pe care le concepea pentru diverse produse.

Până aici, nimic foarte spectaculos. Doar când începi să te laşi acaparat de abordarea lui Larraín, „No“ îşi dezvăluie adevărata grandoare, care l-a făcut să fie apreciat în 2012 la Cannes, să primească o nominalizare la Oscar (pentru cel mai bun film străin) la începutul acestui an şi să culeagă laudele criticii internaţionale.

Ideologia, marfă de consum

Chilianul a ales să filmeze pe suport video, cu o cameră folosită în urmă cu trei decenii (calitatea voit slabă a imaginii semnate de Sergio Armstrong ar putea surprinde spectatorul la început), pentru a recupera stilul, atmosfera şi sensibilitatea anilor `80. Un deceniu a cărui mitologie amesteca dictaturi, aspiraţii spre democraţie şi libertate, revolte, consumerism, muzică pop, influenţa tot mai mare a televiziunii sau explozia casetelor video.

Larraín şi directorul său de imagine îşi asumă curajos o serie de „neglijenţe“: soarele care „orbeşte“ camera de filmat în unele secvenţe, luminozitatea slabă din altele, neclaritate, discontinuităţi, mişcări imprevizibile de aparat, încadraturi care sfidează reguli, intercalarea de imagini ficţionale cu înregistrări reale din epocă (filmarea în format video şterge practic diferenţele între imaginile de atunci şi cele de acum, oferind un plus de autenticitate şi prospeţime).

Gândirea (auto)reflexivă la nivelul imaginii, care nu este în nici un moment preţioasă, nejustificată sau deranjantă, îşi găseşte pandantul în felul în care, pe plan tematic, Larraín chestionează cu ochi critic transformarea ideilor politice – aflate la originea a diverse regimuri – în simple mărfuri de consum. Chilianul nu este un entuziast (deşi „No“ vorbeşte despre importanţa speranţei) şi nici un cinic, ci mai degrabă un artist lucid, despovărat de tuşe pasionale, atitudine dată poate de distanţa temporală faţă de momentul istoric ales (regizorul nu are decât 37 de ani).

Condimentându-şi lungmetrajul cu momente de sarcasm de mare efect sau de umor subtil, Larraín se dovedeşte un versat povestitor în imagini, oferind doar atât cât este nevoie (în materie de replici, detalii, tăieturi de montaj, mizanscenă) pentru ca spectatorul să aibă libertatea (şi satisfacţia) de a reconstrui singur tabloul general.

Aceeaşi tactică o împrumută şi modului de a prezenta personajele. Gael García Bernal, a cărui interpretare se numără printre punctele forte ale filmului, creează un protagonist cu manifestări emoţionale discrete, puse însă în echilibru cu o anumită opacitate.

„No“ este unul din cele mai provocatoare şi solicitante filme ajunse în acest an în cinematografele din România (într-un clasament informal şi personal care mai cuprinde „Calul din Torino“ al lui Béla Tarr, „Amour“ al lui Michael Haneke sau „În ceaţă“ al lui Serghei Loznitsa). Iar peste ani, când se va scrie istoria filmului politic al perioadei, lungmetrajul lui Pablo Larraín are şanse mari să ocupe un loc de frunte.

INFO

No (Chile, SUA, Franţa, Mexic, 2012)
Regia: Pablo Larraín
Cu: Gael García Bernal, Alfredo Castro, Luis Gnecco

Rating: ●●●●●

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

Page 1 of 24912345...102030...Last »