„NO RA – Femininul norilor”, un spectacol în premieră despre viața Norei Iuga
https://www.ziarulmetropolis.ro/no-ra-femininul-norilor-un-spectacol-in-premiera-despre-viata-norei-iuga/

Duminică, 29 mai 2022, ora 19:30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (str. Nicolae Creţulescu nr. 8), va avea loc premiera „NO RA – Femininul norilor”, o instalaţie performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice „Hipodrom” de Nora Iuga.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2022

Spectacolul aduce pentru prima dată în față spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga. Acest spectacol îi este dedicat.

Realizat pentru a aduce mai aproape de public opera și viața scriitoarei Nora Iuga, spectacolul se va juca în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române, cu intrare liberă, până în luna octombrie. De asemenea, va avea reprezentații în cadrul mai multor universități partenere din țară, cu un public format preponderent din studenți. Datele reprezentațiilor vor fi anunțate pe paginile de social media ale MNLR și ale proiectului NO RA – Femininul norilor.

Povestea Norei începe în Hermannstadtul mult iubit, locul unde fetița și tânăra Nora și-au trăit cele mai mari bucurii, dar și cele mai mari tristeți. Aflată la vârsta senectuții și locuind în București, Nora e cu gândul la orașul copilăriei și la Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster pe care nu l-a avut cu adevărat decât în vis.

Dramatizarea textului a fost realizată de Mihai Ignat. Regia este semnată de Horațiu Mihaiu, scenografia de Maria Nicola, video design – Cinty Ionescu, iar sound design – Andrei Mihai. Pe scenă vor fi Iulia Georgeta Popescu și Ilie Iordan.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponible. Pentru a rezerva locuri, trimiteți un email la [email protected].

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Nora Iuga, poetă, prozatoare și traducătoare română, s-a născut pe 4 ianuarie 1931 la București. Numele adevărat al scriitoarei este Eleonora Almosnino. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, Specializarea Germanistică, în 1953 și lucrat ca profesoară de limba germană, bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat și redactor la Editura Enciclopedică. În perioada 1977 și 1986  a fost ziaristă la publicațiile de limba germane „Neuer Weg” și „Volk und Kultur”.

Debutul Norei Iuga a avut loc în 1968, cu volumul de poezie Vina nu e a mea, iar printer cele mai cunoscute volume de poezii ale scriitoarei se numără: Captivitatea cercului (1970), Inima ca un pumn de boxeur (1982), Dactilografa de noapte (1996), Capricii periculoase (1998), Autobuzul cu cocoșați (2001) și Fetița cu o mie de riduri (2005).

În afară de poezie, Nora Iuga a scris și proză. Primul roman, Săpunul lui Leopold Bloom, a fost publicat în 1993. Scriitoarea este și o bine cunoscută traducătoare din limbile germană și suedeză. Ea a tradus în limba română basme de Wilhelm Hauff și povești de ETA Hoffmann, Gunter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Muller, precum și texte de Nietzsche, Gershom Sholem și Oscar Pastior.

Deținătoare a numeroase premii și distincții, Nora Iuga a obținut patru premii ale Uniunii Scriitorilor, în 1980 pentru volumul de versuri Opinii despre durere, în 1994 pentru romanul Săpunul lui Leopold Bloom, în 1998 traducerea  romanului Toba de tinichea de Gunter Grass și în 2000 pentru romanul Sexagenara și tânărul. În anul 2007 a fost distinsă cu Premiul Friedrich Gundolf.

11
/10
/23

Toamnă cu surprize de la Teatrul Apropo: nu mai puțin de șapte comedii, dintre care două în premieră îi așteaptă pe bucureșteni atât la Teatrul Apropo – sala din Pipera, cât și în noul spațiu al teatrului, de la Cinema Europa.

11
/10
/23

„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenței”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.

10
/10
/23

Teatrul de Balet Sibiu a prezentat în weekend, spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri, asistent coregrafie Sabrina Rinaldi, pe scena Festivalului Internațional de Balet Siracusa, Italia, festival ajuns anul acesta la ediția cu numărul 32.

10
/10
/23

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani va juca trei spectacole la Chișinău, între 13-15 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, organizat de Teatrul Național „Satiricus – I.L. Caragiale”.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.