Noaptea Albă a Muzeelor a adus 800 de vizitatori la UGSR
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-muzeelor-a-adus-800-de-vizitatori-la-ugsr/

În Noaptea Albă a Muzeelor, aproximativ 800 de bucureşteni au vizitat clădirea-monument din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

Un articol de Corina Vladov|20 mai 2013

În Noaptea Albă a Muzeelor, aproximativ 800 de bucureşteni au vizitat clădirea-monument din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

Chiar dacă evenimentele incluse în program – trei piese de teatru şi două expoziţii foto – au fost anunţate că vor începe la ora 22.00, primii bucureşteni au trecut pragul UGSR începând cu ora 20.00.

Uniunea Generală a sindicatelor din România, gazdă şi organizator al evenimentului, doreşte să-şi reasume rolul de integrator cultural pe care l-a avut înainte de 1989, acesta fiind primul pas în seria de manifestări cultural-artistice cu adresabilitate către membrii săi, în particular, şi pentru bucureşteni, în general.

„Prin organizarea acestui eveniment, UGSR a dovedit că ştie să promoveze un altfel de sindicalism pentru membrii săi. E un concept european care se discută din ce în ce mai des în cancelariile confederaţiilor europene, ca organizaţiile sindicale să se preocupe şi de gestionarea timpului liber al membrilor de sindicat.

Evenimentul cultural deosebit organizat în Noaptea Albă a Muzeelor, prin expoziţia de excepţie şi prin cele trei piese de teatru jucate de actori profesionişti, demonstrează că UGSR este pe drumul cel bun.

Cele aproximativ 800 de persoane care au vizitat sediul confederaţiei noastre au rămas impresionate atât de unicitatea arhitectonică a clădirii-monument istoric din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 45, cât şi de frumuseţea şi profesionalismul momentelor artistice. UGSR va continua să organizeze astfel de momente, inclusiv înfiinţarea unui teatru pentru membrii săi şi pentru cetăţenii Capitalei“, a declarat Cristi Godinac, secretarul general al UGSR.

Artă în clădirea fostului Senat

Vizitatorii au admirat expoziţia colectivă de fotografie „Maramureşul istoric, recreat prin istorii personale“, precum şi pe cea a artistului foto Irinel Cârlănaru.

Actorii Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa, în spectacolul „Colibri“

Cele trei spectacole de teatru oferite gratuit de UGSR vizitatorilor săi au fost: „Bullets over Lipscani“ (regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Smaranda Caragea şi Cătălin Babliuc), „Colibri“ (regia Florin Piersic Jr., cu Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa), „Anul viitor la aceeaşi oră“ (regia Daniel Popa, cu Miruna Bilei şi Alexandru Zob).

Sediul UGSR se află într-un imobil construit în 1912 pentru Clubul Austro-Ungar (cunoscut în epocă drept „Palatul Duna“), acesta fiind una dintre clădirile semnificative pentru stilul arhitectural al sfârşitului secolului al XIX-lea. Construcţia eclectică, operă a arhitectului Rudolf Quich, a fost ridicată pe un teren donat de baronul vienez Jules de Waldberg. În perioada interbelică, clădirea a găzduit, pentru o perioadă, Senatul României.

Dan Rădulescu şi Smaranda Caragea, în „Bullets over Lipscani“

Evenimentul a fost organizat de UGSR, în colaborare cu Asociaţia de Cooperare Europeană Ovidius, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură al Ministerului Culturii şi Asociaţia Doctor’s Studio.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.