„Noaptea de foc” de Eric-Emmanuel Schmitt – lansare cu spectacol-lectură
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-de-foc-de-eric-emmanuel-schmitt-lansare-cu-spectacol-lectura/

Iubitorii de carte sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Noaptea de foc al celebrului scriitor şi dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor participa Chris Simion, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu şi Marius Constantinescu. Cristian Iacob va oferi publicului un scurt spectacol lectură din roman în dramatizarea şi regia lui Chris Simion.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2017

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar și Tanti Roz și Evanghelia după Pilat publică de această dată o carte autobiografică despre miracolul petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, care avea să-i influențeze decisiv viața și scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisă despre noaptea sa de foc, după cum Pascal și-a numit propria noapte mistică.

Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă. (Eric-Emmanuel SCHMITT)

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mân­care și fără apă, în frigul nopții deșertice, simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, un urcuș real și simbolic totodată. Éric, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, își vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare poartă oare numele de Dumnezeu?

Schmitt îmbină relatarea foarte personală a experienţei mistice cu superbe dialoguri pe tema spiritualităţii purtate cu tovarăşii săi de călătorie. Fie că sunt sceptici, atei sau credincioşi fervenţi, fiecare are ceva de spus şi de împărtăşit. (Lire)

Foto: Noaptea de foc” , Eric-Emmanuel Schmitt  – Humanitas

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.