„Noaptea Muzeelor” va avea loc și în 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-muzeelor-va-avea-loc-si-in-2020/

Anul acesta, „Noaptea Muzeelor” se va desfăşura pe 14 noiembrie, după ce mai multe instituţii au răspuns propunerii de a organiza acest eveniment, cu respectarea măsurilor anti COVID-19, a anunţat Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, potrivit Agerpres.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2020

„Ţinem Noaptea Muzeelor! Mai multe muzee din ţară au dat curs propunerii Reţelei Naţionale a Muzeelor din România de a organiza Noaptea Muzeelor 2020 în data de 14 noiembrie, una stabilită de către organizatorul european al evenimentului”, a informat RNMR, într-o postare pe Facebook.

Dacă doresc să participe, alături de muzee, la acest eveniment de amploare, cu manifestări speciale, organizațiile culturale pot solicita fișa de înscriere la adresa: [email protected].

Fiecare muzeu sau organizaţie culturală va avea obligația de a  respecta măsurile anti COVID-19 impuse de ministerele Culturii şi al Sănătăţii. Acestea vor fi publicate pe website-ul www.noapteamuzeelor.org, în a doua parte a lunii octombrie.

Orice modificare în calendarul evenimentului sau decizie de amânare a ediţiei din 2020 vor fi aduse la cunoștința publicului pe canalele oficiale de comunicare.

Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat în ţara noastră de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România și s-a bucurat de un real succes în fiecare an.

La ediția a XV-a, care s-a desfășurat în 2019, zeci de mii de participanți au fost prezenți la manifestările organizate de muzee din București, precum și de spații de cultură publice și private. Programul a inclus numeroase expoziții, proiecții de film, spectacole de teatru, concerte și experimente artistice.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.