Nocturne de Poezie contemporană, pe terasa blocului Magheru One
https://www.ziarulmetropolis.ro/nocturne-de-poezie-contemporana-pe-terasa-blocului-magheru-one/

ARCEN deschide sezonul lecturilor de poezie contemporană în centrul Bucureştiului, lansând a 5-a ediţie a Nocturnelor de Poezie, în cadrul District 40,  vineri, 12 iulie, de la ora 21.00 la miezul nopţii, pe terasa blocului Magheru One.

Un articol de Petre Ivan|8 iulie 2019

A 5-a ediție a Nocturnelor de Poezie, eveniment organizat de ARCEN în cadrul proiectului său model District 40, cuprinde 8 nocturne, desfășurate în fiecare vineri, de la orele 21.00, între 12 iulie și 13 septembrie, pe terasa blocului Magheru One.

Temele pe care le propune publicului iubitor de poezie ediția 2019 a Nocturnelor sunt: vulnerabilitatea, sinceritatea, iubirea, trei decenii de poezie scrisă fără cenzură, rezistența civică, jocul și moartea.

Pe 12 iulie, începând cu ora 21.00, pe terasa blocului Magheru One – granița de vest a District 40, are loc primul eveniment din cadrul Nocturnelor de Poezie Contemporană 2019, la care este invitat scriitorul și poetul Dan Sociu. Lecturile de poezie și dialogul cu Dan Sociu vor invita publicul la reflecție și discuție despre trăirea autentică, sinceritate, introspecție, transformare, întoarcerea la noi înșine, reveria tinereții, viață și moarte.

Experiența nocturnă marca District 40 va fi întregită de muzica selectată de DJ Iulian Morar, savurată cu un pahar de prosecco sau vin. Accesul se face pe bază de bilet, care poate fi cumpărat aici. Locurile sunt limitate.

Ediția din acest an a Nocturnelor de Poezie Contemporană aduce în fața publicului cea mai consistentă și mai diversă selecție de scriitori, poeți consacrați, poeți nedebutanți și poeți recunoscuți pentru atitudinile civice luate în ultimii în ani în spațiul public, lecturi în premieră din volume nepublicate și dialoguri inedite între poeți.

Șaisprezece scriitori vor citi poezie deasupra orașului: Dan Sociu, Anastasia Gavrilovici și Livia Ștefan, Robert Șerban și Sorin Gherguț, Vasile Leac și Robert Gabriel Elekes, Elena Vlădăreanu și Ioana Vintilă, Mircea Andrei Florea, Luca Ștefan Ouatu, Cosmin Perța și Diana Geacăr, Radu Vancu, Constantin Abăluță și Teona Galgoțiu.

Nocturnele de Poezie 2019 reflectă maturizarea proiectului District 40 și modul în care acesta concretizează starea de spirit pe care o însuflețește ARCEN: „Cultură și trăire cu rezon pentru București”. Desfășurate într-un context unic – lectură sub cerul liber, noaptea, pe un acoperiș la care nu are acces decât publicul iubitor de poezie al ARCEN – Nocturnele răspund nevoii de poezie, autenticitate și reflecție pe care o presupune con|viețuirea într-o stare de spirit propusă de District 40.

Pornite acum 5 ani din dorința de a apropia oamenii de poezia contemporană prin punerea ei într-un context inedit, cald și accesibil, Nocturnele de Poezie se bucură de un public numeros și fidel, animat de starea de spirit însuflețită de ARCEN și oglindită de District 40.

„Am vrut să explicăm oamenilor, și chiar nouă înșine, ce este poezia”, spune Edmond Niculușcă, unul dintre inițiatorii ARCEN, “și am ajuns la o frumoasă definiție, dată de Ioan Es Pop încă de la prima ediție a Nocturnelor: ‘Poezia e drumul cel mai scurt de la cele văzute la cele nevăzute, de la trecut la viitor, de afară înăuntru.’ Ce-ar mai fi de spus? Poate faptul că la Nocturne poezia te învăluie încă din liftul care te urcă pe acoperiș. După ce treci de acces, cele 12 secunde de mers cu liftul până deasupra orașului sunt despre poezie sau cu poezie, de fiecare dată alt poem, spus de altcineva.”

 ARCEN este un ONG care a deschis și întreține zi de zi un dialog istoric pe tema viețuirii urbane de calitate. Direcțiile ARCEN de dialog și acțiune sunt: valorificare, revitalizare și activare prin cultură, memorie și patrimoniu, educație urbană, interconectare comunitară, implicare civică, legislație și intervenție.

Foto: Nocturne de Poezie contemporană – facebook

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.