Noël Bernard, vocea Europei Libere – ”numele unei legende”
https://www.ziarulmetropolis.ro/noel-bernard-vocea-europei-libere-numele-unei-legende/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul politic postbelic, în ciuda opoziţiei explicite faţă de regimul politic instituit după 1945 în România, a avut o trăsătură comună cu cei de acasă: dezbinarea. Ziarist şi analist politic, director al Europei Libere, departamentul român, Noël Bernard (1925-1981) a fost obiectul acestui comportament atât de caracteristic românilor.

Un articol de Georgeta Filitti|16 ianuarie 2018

Născut la Brăila, trăitor în Palestina, Anglia (unde dobândește cetățenia britanică) și Germania, jurnalist cu studii neterminate dar cu un talent nativ pentru comunicare, el își începe activitatea la München în 1953. Europa Liberă avea menirea să informeze ascultătorii din România despre mersul vieții pe alte meleaguri, în condițiile în care țara se izola tot mai mult. Pe de altă parte, postul a stabilit un dialog precar, anevoios dar neîntrerupt cu o pătură largă de ascultători. S-a stabilit că la preluarea postului de către Noël Bernard audiența era de 25%, pentru ca numai după doi ani să ajungă la 65%.

Voci cu autoritate din exil au evidențiat profesionalismul directorului, carisma lui, faptul că vorbea ”o românească nealterată de cele aproape patru decenii petrecute în afara granițelor țării și într-un mediu lingvistic străin”.

Datorită lui, postul de radio ajunsese o adevărată ”tribună a drepturilor omului, despre tot mai multe fapte abominabile ale autorităților comuniste”. Fără îndoială, felul cum erau primite mesajele din țară, încurajarea permanentă, instituirea unei solidarități sui generis pe calea undelor – totul era făcut spre a-i susține într-un fel pe români.

Doar că prestația jurnalistului și-a găsit destui detractori, chiar printre exilați. Acuzat de ”criptocomunism”, de ”complex napoleonian”, de evitarea nejustificată a abordării subiectului Basarabia- Bucovina, Noël Bernard a continuat, cu aceeași abnegație, să-și facă datoria, transformând postul, după expresia cuiva, ”într-un mit”.

Dar dacă unii jurnaliști din Occident puteau fi suspicioși, invidioși sau chiar rău intenționați, conducerea de la București, și în primul rând dictatorul Nicolae Ceaușescu, îl priveau pe Noël Bernard ca pe un dușman periculos. De aceea, au și fost luate măsuri în consecință. ”Radu” a fost botezat de omul din Scornicești taliul radioactiv menit să-i reducă la tăcere adversarii. Ca în toate acțiunile de acest gen, unde secretul cel mai strașnic se împletește cu dezvăluirea întâmplătoare sau deliberată, și moartea jurnalistului de excepție care a fost Noël Bernard pare urmarea unui ordin scelerat dat de Nicolae Ceaușescu.

Istoria nu e un șir de evenimente salutare. Ea are cotloane întunecate și a le cunoaște devine o datorie în primul rând pentru cei care vor să-și înțeleagă condiția de cetățeni, de oameni informați sau nu, de victime ori de beneficiari ai unui regim politic.

Foto: europalibera.org



27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”