Noël Bernard, vocea Europei Libere – ”numele unei legende”
https://www.ziarulmetropolis.ro/noel-bernard-vocea-europei-libere-numele-unei-legende/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul politic postbelic, în ciuda opoziţiei explicite faţă de regimul politic instituit după 1945 în România, a avut o trăsătură comună cu cei de acasă: dezbinarea. Ziarist şi analist politic, director al Europei Libere, departamentul român, Noël Bernard (1925-1981) a fost obiectul acestui comportament atât de caracteristic românilor.

Un articol de Georgeta Filitti|16 ianuarie 2018

Născut la Brăila, trăitor în Palestina, Anglia (unde dobândește cetățenia britanică) și Germania, jurnalist cu studii neterminate dar cu un talent nativ pentru comunicare, el își începe activitatea la München în 1953. Europa Liberă avea menirea să informeze ascultătorii din România despre mersul vieții pe alte meleaguri, în condițiile în care țara se izola tot mai mult. Pe de altă parte, postul a stabilit un dialog precar, anevoios dar neîntrerupt cu o pătură largă de ascultători. S-a stabilit că la preluarea postului de către Noël Bernard audiența era de 25%, pentru ca numai după doi ani să ajungă la 65%.

Voci cu autoritate din exil au evidențiat profesionalismul directorului, carisma lui, faptul că vorbea ”o românească nealterată de cele aproape patru decenii petrecute în afara granițelor țării și într-un mediu lingvistic străin”.

Datorită lui, postul de radio ajunsese o adevărată ”tribună a drepturilor omului, despre tot mai multe fapte abominabile ale autorităților comuniste”. Fără îndoială, felul cum erau primite mesajele din țară, încurajarea permanentă, instituirea unei solidarități sui generis pe calea undelor – totul era făcut spre a-i susține într-un fel pe români.

Doar că prestația jurnalistului și-a găsit destui detractori, chiar printre exilați. Acuzat de ”criptocomunism”, de ”complex napoleonian”, de evitarea nejustificată a abordării subiectului Basarabia- Bucovina, Noël Bernard a continuat, cu aceeași abnegație, să-și facă datoria, transformând postul, după expresia cuiva, ”într-un mit”.

Dar dacă unii jurnaliști din Occident puteau fi suspicioși, invidioși sau chiar rău intenționați, conducerea de la București, și în primul rând dictatorul Nicolae Ceaușescu, îl priveau pe Noël Bernard ca pe un dușman periculos. De aceea, au și fost luate măsuri în consecință. ”Radu” a fost botezat de omul din Scornicești taliul radioactiv menit să-i reducă la tăcere adversarii. Ca în toate acțiunile de acest gen, unde secretul cel mai strașnic se împletește cu dezvăluirea întâmplătoare sau deliberată, și moartea jurnalistului de excepție care a fost Noël Bernard pare urmarea unui ordin scelerat dat de Nicolae Ceaușescu.

Istoria nu e un șir de evenimente salutare. Ea are cotloane întunecate și a le cunoaște devine o datorie în primul rând pentru cei care vor să-și înțeleagă condiția de cetățeni, de oameni informați sau nu, de victime ori de beneficiari ai unui regim politic.

Foto: europalibera.org



03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.