Splendoare, Balada tristei cafenele, Septembrie, Până şi asta o să treacă sau Insula Tokyo sunt câteva dintre noutăţile editoriale Polirom din această toamnă.
Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2015
Splendoare, de Margaret Mazzantini,
este un tribut adus iubirii eliberate de orice constrîngere. Traducere din limba italiană şi note de Gabriela Lungu.
Margaret Mazzantini este autoarea bestsellerului Nu te mişca (cu peste două milioane de exemplare vîndute), tradus în 35 de limbi şi ecranizat în regia lui Sergio Castellitto, cu Penelope Cruz în rolul principal.
Splendoare este un roman despre adolescenţa zbuciumată a doi băieţi, două caractere în care se împletesc nelinişte interioară şi capriciu, tenacitate şi aplecare spre carnal. După copilăria petrecută alături, Guido şi Costantino sînt purtaţi de viaţă pe drumuri separate. În ciuda despărţirii, legătura tensionată dintre ei creşte în intensitate şi, odată cu maturizarea tinerilor, se dezvoltă în dragoste homosexuală.
Separarea nu le împiedică destinele să semene, traseele celor doi urmînd fire comparabile pînă în clipa reîntîlnirii. Harta iubirii lor ajunge să descrie atît o Romă impregnată de mitologie, cît şi o Londră extravagantă, oraş în care cuplul îşi poate pierde urma, o călătorie prin viaţă din care transpare adevărul că splendoare înseamnă însuşi propriul fel – unic, complicat – de a fi.
Balada tristei cafenele, de Carson McCullers
Traducere din limba engleză de Mirella Acsente şi Maria Valer
De la povestirea Wunderkind, cu care scriitoarea născută în Georgia (SUA) debutează la 19 ani, şi pînă la nuvela care dă titlul volumului, în Balada tristei cafenele se adună poveşti despre înfrîngere şi durere înăbuşită: iubiri pierdute, pasiuni care s-au stins sau nici n-au apucat bine să se nască, răzbunări care dau greş.
Îmbibate de marea melancolie a Sudului american (chiar dacă nu se petrec toate acolo), povestirile se alcătuiesc polifonic, ca o muzică a tristeţilor de oameni învinşi de viaţă ori de dragoste: o adolescentă nu ştie dacă mai vrea sau nu să fie toată viaţa pianistă; un bărbat îşi priveşte soţia rătăcindu-şi amintirile în alcool, dar rămîne, resemnat în furia lui mută, lîngă ea şi lîngă copii; o femeie sălbatică şi singuratică se îndrăgosteşte fulgerător şi biata ei dragoste e nefericită…
Septembrie, de Jean Mattern
Traducere din limba franceză de Constanţa Ciocârlie
Romanul Septembrie a fost recompensat în 2015 cu Prix des Lecteurs du Salon du Roman Historique de la Levallois.
München, 1972. Doi ziarişti acreditaţi la Jocurile Olimpice de vară se întîlnesc în ajunul ceremoniei de deschidere; între ei se naşte o legătură ciudată,
un amestec de fascinaţie reciprocă şi sfiiciune. Peste cîteva zile, violenţa coboară ca un trăsnet în mijlocul sărbătorii olimpice: membrii delegaţiei israeliene sînt luaţi ostatici, terorismul se instalează în ceea ce ar fi trebuit să fie „paranteza olimpică”, întreaga lume e năucită.
Povestea celor doi ziarişti, deveniţi martori direcţi ai unui eveniment dramatic, nu e nici ea ferită de catastrofa acelor ore în
Obiecte pierdute
care orice competiţie sportivă e abandonată şi cînd organizatorii se străduiesc, disperat şi haotic, să salveze viaţa ostaticilor. Nimeni nu scapă neatins de acea lungă zi de 5 septembrie.
Obiecte pierdute, de Brooke Davis
Traducere din limba engleză de Anca Băicoianu
Carte publicată şi în ediţie digitală
Publicat în 2014 de Hachette Australia, romanul Obiecte pierdute a cîştigat numeroase premii, printre care iBooks Fiction Book of the Year, ABIA General Fiction Book of the Year şi Matt Richell Award pentru cel mai bun debut. · „Un debut încîntător.” (Vanity Fair)
Millie Bird are şapte ani, cizme roşii de cauciuc asortate la buclele roşcate şi o inimă curajoasă şi plină de speranţă. Cînd tatăl ei moare, mama orbită de durere dispare la raionul de Lenjerie Femei Talii Mari din supermarket şi nu se mai întoarce.
Agatha Pantha, de optzeci şi doi de ani, nu a mai ieşit de mult din casă şi nici nu a mai schimbat o vorbă cu altcineva, căci a rămas văduvă. Ea încearcă să spulbere tăcerea care o înconjoară ţipînd la trecători, dînd volumul televizorului la maximum şi respectînd cu stricteţe un program zilnic, pe care şi-l notează în jurnal.
Karl, dactilograful „orb”, de optzeci şi şapte de ani, şi-a folosit cîndva degetele să „dactilografieze” drăgăstos scrisori de amor pe pielea soţiei sale. Acum, că ea nu mai e, îşi tastează cuvintele în aer cînd vorbeşte. Karl a fost internat într-un azil, dar într-un moment de luciditate euforică a evadat.
Până şi asta o să treacă
Aduşi împreună de o întîmplare, cei trei, trăgîndu-l după ei pe Manny-manechinul-de-plastic, pornesc într-o călătorie fascinantă prin vestul Australiei, în căutarea mamei lui Millie. Pe drum, Karl vrea să înveţe să fie din nou bărbat, iar Agatha să-şi recapete viaţa de dinainte. De fapt, cu toţii învaţă cîte ceva despre cum să trăieşti la orice vîrstă, să te bucuri de viaţă şi să uiţi de umbrele morţii.
Până şi asta o să treacă, de Milena Busquets
Traducere din limba spaniolă de Dorina‑Maria Ivan
Un fenomen editorial internaţional, fiind deja tradus ori în curs de traducere în peste treizeci de țări.
După ce, la şaptesprezece ani, Blanca îşi pierde tatăl, ca s-o ajute să-şi uite suferinţa, mama îi spune o veche poveste din folclorul chinez: un împărat şi-a adunat toţi înţelepţii din împărăţie şi le-a cerut să născocească nişte vorbe care să poată fi rostite în orice împrejurare, fie ea cît de rea. După o îndelungă chibzuinţă, înţelepţii îi dau răspunsul… Au trecut mai bine de douăzeci de ani de cînd Blanca ştie povestea, mama a părăsit-o şi ea, iar vorbele magice, până şi asta o să treacă, nu-i par fiicei de mare folos. R
ămasă fără sprijin, trebuie să înveţe să-şi îmblînzească durerea. Hotărăşte să petreacă un timp la casa de vacanţă a familiei împreună cu copiii, cîţiva prieteni şi cei doi foşti soţi. În plus, în apropiere ajunge şi amantul. La Cadaqués, sub soarele Mediteranei, Blanca redescoperă anatomia relaţiei complexe şi pasionale pe care a avut-o cu mama sa, dar şi puterea terapeutică a sexului, a iubirii, a prieteniei şi a maternităţii.
Numit Bonjour tristesse al secolului XXI, acest roman al durităţii şi tandreţei, al umorului şi melancoliei a fost declarat de
Insula Tokyo
Bookseller cartea Tîrgului de la Frankfurt 2014.
Insula Tokyo, de Natsuo Kirino
Traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion
Roman distins în anul apariţiei cu Premiul Junichiro Tanizaki şi ecranizat, în 2010, în regia lui Makoto Shinozaki, într-o producţie cu actriţa Tae Kimura în rolul principal.
Câteva zeci de naufragiaţi japonezi îşi găsesc pe rînd refugiul pe o insulă din largul Filipinelor. Kiyoko, singura femeie din tot grupul, ajunge acolo printre primii, alături de soţul ei, care dispare însă curînd. Aflată la mijlocul vieţii, Kiyoko devine obiectul dorinţelor tuturor celorlalţi naufragiaţi şi îşi intră repede în rolul de femeie fatală: pe rînd, fiecare soţ (obţinut prin tragere la sorţi!) îşi găseşte moartea în condiţii misterioase.
Pe insulă apare şi un al doilea grup de naufragiaţi, al chinezilor, care se dovedesc a fi foarte practici şi inventivi, ajungînd să-şi creeze din resturile de pe insulă un sistem de supravieţuire ingenios, în timp ce japonezii îşi risipesc energia cu obiecte artizanale decorate fantezist şi cu alte lucruri la fel de fără rost. În scurt timp, cele două clanuri încep să nu se mai înţeleagă; nu e greu de priceput că rivalităţile lor nu sînt doar economice…
În această alegorie à la Daniel Defoe, Natsuo Kirino urmăreşte cu exactitate aproape mecanică raporturile de forţe ce se nasc într-o comunitate închisă; ea reuşeşte să jongleze admirabil cu umorul şi cruzimea, fără să piardă din vedere tema principală a romanului: locul femeii japoneze în contemporaneitate.
În pregătire:
David Cronenberg, Mistuiți
Philippa Gregory, Blestemul regelui
Salman Rushdie, Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți
Harper Lee, Du-te și pune un străjer
Elif Shafak, Făuritorul de cupole
Foto: Noi traduceri în colecția Biblioteca Polirom
