Noile generații de cineaști și cinefili se formează la Sibiu: juriul AFF 2019 și programul Astra Film Junior
https://www.ziarulmetropolis.ro/noile-generatii-de-cineasti-si-cinefili-se-formeaza-la-sibiu-juriul-aff-2019-si-programul-astra-film-junior/

Au fost desemnaţi membrii juriului celor 4 secţiuni competiţionale din cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului Internaţional Astra Film de la Sibiu, care va avea loc în perioada 14-20 octombrie. Ca în fiecare an, juriul festivalului reuneşte profesionişti din elita industriei cinematografice mondiale.

Un articol de Liliana Matei|8 octombrie 2019

Filmele din competiția Internațional, semnate de cele mai promițătoare noi voci ale cinematografiei mondiale, vor fi evaluate de Olivia Cooper-Hadjian, liderul echipei de selecționeri pentru programele competiționale ale festivalului Cinéma du Réel din Paris, Martin Horyna, critic de film și selecționer colaborator al Festivalul Internațional Karlovy Vary din Cehia, și Claudiu Turcuș, profesor la Facultatea de Film in cadrul Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Câștigătorii competiției Europa Centrală și de Est vor fi deciși de Peter Dale, cel care conduce Departamentul Documentar al Școlii Naționale de Film și Televiziune din Londra și direcția de documentar a Channel 4, Zhang Yang, regizor și scenarist chinez, cu filme selectate și premiate la festivaluri internaționale de film din Rotterdam, San Sebastián, Toronto, Berlin sau Veneția, și Mirela Nagâț, prezentatoarea emisiunii ”Cooltura” de la TVR 1, unica emisiune de cultură ce a supraviețuit în peisajul televiziunilor din România.

Juriul pentru competiția România e format din Michael Stewart, directorul și fondatorul Festivalului de Film Documentar Open City din Londra și un prieten apropiat al festivalului de la Sibiu, distins la AFF 2018 cu Premiul de Excelență, și Miquel Martí Freixas, selecționer pentru DocumentaMadrid și forumul Corte Final din Madrid, profesor și colaborator al mai multor evenimente, instituții și publicații din Spania.

În 2019, se împlinesc 20 de ani de când Astra Film Festival programează în selecția oficială documentare produse de universități și școli de film din toată lumea, fiind o platformă de lansare care oferă regizorilor aflați la început de drum o vizibilitate internațională. Documentarele din competiția DocShool vor fi jurizate de Aleksandar Govedarica, fondatorul Syndicado, o companie de producție și distribuție din Toronto, și Liviu Tipuriță, regizor și producător, cu o nominalizare la premiul BAFTA și colaborări cu importante entități media din Marea Britanie, precum BBC, CNN sau Channel 4.

Filmele câștigătoare vor fi anunțate în cadrul Galei de Decernare a Premiilor, care va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Thalia. Filmele premiate vor putea fi revăzute în ultima zi de festival, duminică, 20 octombrie, programul urmând să fie anunțat după Gala de Decernare a Premiilor.

Dincolo de a premia performanța și excelența din domeniul cinematografiei documentare din România și din lume, Astra Film Festival și-a asumat în urmă cu 11 ani și un rol în a forma și pregăti noi generații de cinefili și tineri creatori cineaști. Astra Film Junior e cel mai amplu și complex program din România destinat copiilor și adolescenților centrat pe educație audiovizuală prin film documentar. Astra Film Junior facilitează descifrarea limbajului vizual, prin vizionări de filme, discuții post-vizionare pe baza materialelor didactice sau reinterpretare prin intermediului desenului, dar și înțelegerea etapelor de producție a unui film de non-ficțiune, prin atelierul ”Primul meu film documentar”.

Astra Film Junior este unul dintre puținele festivaluri de gen din țară care oferă un program personalizat pentru trei categorii de vârstă: 6+, 11+ și 15+. Filmele abordează subiecte diverse, de la schimbările climatice care amenință viața pe Pământ în viziunea tinerei activiste Greta Thunberg, până la descifrarea sistemului de justiție sau aprofundarea vieții altor copii de pe alte meridiane. Valoarea educativă a filmelor și calitatea programelor din cadrul Astra Film Junior atrag o audiența impresionantă, în ultimii ani depășindu-se cifra de 25.000 de spectatori pe ediție.

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Foto: Alex Damian / Astra Film Festival

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.