„Nomadland”. La marginea societăţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/nomadland-la-marginea-societatii/

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 aprilie 2021

Sigur, scenariul său se bazează pe o carte de jurnalism narativ de Jessica Bruder, care a documentat mai multe luni viaţa unor nomazi din America.

Filmului nu i se poate contesta empatia cu care sunt priviţi protagonista interpretată de Frances McDormand (care este şi unul dintre producători) şi ceilalţi oameni cu care Fern împărtăşeşte stilul de viaţă nomad. O existenţă dură, plasată în primii ani de după criza financiară din 2008 şi care înseamnă locuit în rulotă şi mutarea dintr-o zonă în alta din America profundă, în funcţie de oportunităţile de muncă provizorii şi inevitabil precare.

Bineînţeles că Frances McDormand era perfectă pentru un astfel de personaj – suficient de cunoscută pentru a deveni şi un vehicul necesar de atragere a finanţării şi de promovare, dar şi simbol al lipsei de glamour, al implicării în cauze sociale şi al unei anumite distanţări faţă de star system.

Apoi, evident, e capacitatea ei, dată de talent şi experienţă, de a-şi anihila aura de celebritate pentru a insufla demnitate şi umanitate personajului şi a-l lăsa să devină unul dintre nomazii care populează cu rulotele lor deşertul prin care ne poartă camera de filmat (director de imagine este Joshua James Richards).

Un aparat care, la fel ca în precedentele două filme, „Songs My Brothers Taught Me” (2015) şi „The Rider” (2017), se lasă fascinant de frumuseţea naturii, văzută ca purtătoare a unui mister şi a unei linişti protectoare de care se simt atrase personajele.

Cele mai reuşite momente din „Nomadland” sunt secvenţele în care pur şi simplu Fern este urmărită în mediul în care se simte cel mai bine – în interiorul sau în jurul rulotei, singură sau printre alţi nomazi, sau chiar în timp ce munceşte pentru a-şi câştiga puţinii bani de supravieţuire. Este stilul de viaţă care îi mai dă sens, după ce şi-a pierdut soţul şi locuinţa.

E ceva emoţionant în gestul lui Chloé Zhao de a le da cuvântul acestor oameni uitaţi de societate, victime ale crizei economice, şi de a ne lăsa să le privim chipurile şi să le ascultăm poveştile. Pentru asta, filmul merită apărat.

Discutabile sunt alte opţiuni ale cineastei americane de origine chineză. Ca şi cum impetuozitatea decorului natural şi drama prin care trece, în fond, protagonista nu ar fi fost suficient de puternice pentru a impresiona spectatorul, mai multe secvenţe sunt inundate de o muzică instrumentală într-atât de sentimentală şi de invazivă, încât diluează de fapt forţa imaginii.

Apoi, sunt câteva alegeri banale în legătură cu scenariul – pentru un film despre căutarea libertăţii dincolo de constrângeri economice şi familiale, „Nomadland” este surprinzător de aşezat şi cuminte, chiar previzibil.

O arată cel mai bine apropierea, uşor de anticipat de la prima lor întâlnire, dintre Fern şi bărbatul care o simpatizează şi care îi propune chiar să se stabilească împreună în casa familiei sale. Însă şi această relaţie incipientă, la fel ca şi o scurtă regăsire a lui Fern cu sora sa, se dovedeşte rapid a fi doar un instrument, un vehicul într-o demonstraţie mai mare şi nu foarte subtilă pe care a propune filmul.

Şi anume că, în esenţă, viaţa de nomad pe care o duce protagonista nu este decât parţial determinată de dificultăţile economice – ea este, de fapt, în bună măsură o alegere personală, intimă, o dorinţă de eliberare, în aşteptarea şi pregătirea pentru inevitabila călătorie finală.

E o idee romantică, ce conferă poveştii un substrat mitologic, prezent de altfel şi în celelalte filme ale lui Chloé Zhao. Însă o astfel de decizie reduce până aproape de insignifianţă conştiinţa socială şi politică a filmului, deşi critica exceselor capitalismului, care au aruncat în sărăcie mulţi oameni, părea la început să fie una din mize.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.