„Nomadland”. La marginea societăţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/nomadland-la-marginea-societatii/

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 aprilie 2021

Sigur, scenariul său se bazează pe o carte de jurnalism narativ de Jessica Bruder, care a documentat mai multe luni viaţa unor nomazi din America.

Filmului nu i se poate contesta empatia cu care sunt priviţi protagonista interpretată de Frances McDormand (care este şi unul dintre producători) şi ceilalţi oameni cu care Fern împărtăşeşte stilul de viaţă nomad. O existenţă dură, plasată în primii ani de după criza financiară din 2008 şi care înseamnă locuit în rulotă şi mutarea dintr-o zonă în alta din America profundă, în funcţie de oportunităţile de muncă provizorii şi inevitabil precare.

Bineînţeles că Frances McDormand era perfectă pentru un astfel de personaj – suficient de cunoscută pentru a deveni şi un vehicul necesar de atragere a finanţării şi de promovare, dar şi simbol al lipsei de glamour, al implicării în cauze sociale şi al unei anumite distanţări faţă de star system.

Apoi, evident, e capacitatea ei, dată de talent şi experienţă, de a-şi anihila aura de celebritate pentru a insufla demnitate şi umanitate personajului şi a-l lăsa să devină unul dintre nomazii care populează cu rulotele lor deşertul prin care ne poartă camera de filmat (director de imagine este Joshua James Richards).

Un aparat care, la fel ca în precedentele două filme, „Songs My Brothers Taught Me” (2015) şi „The Rider” (2017), se lasă fascinant de frumuseţea naturii, văzută ca purtătoare a unui mister şi a unei linişti protectoare de care se simt atrase personajele.

Cele mai reuşite momente din „Nomadland” sunt secvenţele în care pur şi simplu Fern este urmărită în mediul în care se simte cel mai bine – în interiorul sau în jurul rulotei, singură sau printre alţi nomazi, sau chiar în timp ce munceşte pentru a-şi câştiga puţinii bani de supravieţuire. Este stilul de viaţă care îi mai dă sens, după ce şi-a pierdut soţul şi locuinţa.

E ceva emoţionant în gestul lui Chloé Zhao de a le da cuvântul acestor oameni uitaţi de societate, victime ale crizei economice, şi de a ne lăsa să le privim chipurile şi să le ascultăm poveştile. Pentru asta, filmul merită apărat.

Discutabile sunt alte opţiuni ale cineastei americane de origine chineză. Ca şi cum impetuozitatea decorului natural şi drama prin care trece, în fond, protagonista nu ar fi fost suficient de puternice pentru a impresiona spectatorul, mai multe secvenţe sunt inundate de o muzică instrumentală într-atât de sentimentală şi de invazivă, încât diluează de fapt forţa imaginii.

Apoi, sunt câteva alegeri banale în legătură cu scenariul – pentru un film despre căutarea libertăţii dincolo de constrângeri economice şi familiale, „Nomadland” este surprinzător de aşezat şi cuminte, chiar previzibil.

O arată cel mai bine apropierea, uşor de anticipat de la prima lor întâlnire, dintre Fern şi bărbatul care o simpatizează şi care îi propune chiar să se stabilească împreună în casa familiei sale. Însă şi această relaţie incipientă, la fel ca şi o scurtă regăsire a lui Fern cu sora sa, se dovedeşte rapid a fi doar un instrument, un vehicul într-o demonstraţie mai mare şi nu foarte subtilă pe care a propune filmul.

Şi anume că, în esenţă, viaţa de nomad pe care o duce protagonista nu este decât parţial determinată de dificultăţile economice – ea este, de fapt, în bună măsură o alegere personală, intimă, o dorinţă de eliberare, în aşteptarea şi pregătirea pentru inevitabila călătorie finală.

E o idee romantică, ce conferă poveştii un substrat mitologic, prezent de altfel şi în celelalte filme ale lui Chloé Zhao. Însă o astfel de decizie reduce până aproape de insignifianţă conştiinţa socială şi politică a filmului, deşi critica exceselor capitalismului, care au aruncat în sărăcie mulţi oameni, părea la început să fie una din mize.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.