Nora Iuga, invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz
https://www.ziarulmetropolis.ro/nora-iuga-invitata-la-festivalul-de-poezie-meridian-czernowitz/

Nora Iuga a fost invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz.

Un articol de Andrada Văsii|7 septembrie 2013

Nora Iuga a fost invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz.

În perioada 6-8 septembrie, la Cernăuţi, în Ucraina, se va desfăşura Festivalul Internaţional de Poezie Meridian Czernowitz, ajuns la ediţia a IV-a.

La ediţia din acest an vor mai participa poeţi, traducători, publicişti şi muzicieni din Germania, Austria, Elveţia, Republica Moldova, Polonia, Israel, Marea Britanie, Belarus, Rusia, SUA şi Ucraina.

În cadrul Festivalului vor avea loc 30 de evenimente poetice care se vor desfăşura în sinagogile oraşului, în cadrul redacţiei Bucovina Sovietică, la biserica iezuită „Preasfânta inima lui Isus”, în Casa evreiască şi în şcolile în care au studiat scriitori importanţi ai oraşului Cernăuţi.

Cu această ocazie, vineri, 6 septembrie, de la ora 14.00, în fosta şcoală a lui Mihai Eminescu, Nora Iuga şi Yuri Tarnavskyi au citit poeme în limba română şi în ucraineană.

Nora Iuga publică în volum

Ca în fiecare an, în cadrul festivalului vor apărea într-un volum colectiv în limba ucraineană opere selectate ale autorilor participanţi. Din opera semnată Nora Iuga, vor apărea în traducere poeme din volumele ,,Autobuzul cu cocoşaţi” şi ,,Fetiţa cu o mie de riduri” (Cartea Românească, 2005).

Nora Iuga

Nora Iuga este invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz.

Romanul ,,Sexagenara şi tînărul” semnat Nora Iuga a apărut în traducere în limba slovenă – la editura Beletrina din Ljubljana (traducere de Aleš Mustar), în limba spaniolă – la El Nadir Publishing House, în italiană – la Nikita Editore, în germană – la editura berlineză Matthes&Seitz şi în limba bulgară – Paradox Publishing Group, şi în curs de apariţie în franceză. La edituri din străinătate i-au mai apărut traduceri şi din ,,Săpunul lui Leopold Bloom”, ,,Inima ca un pumn de boxeur”, ,,Autobuzul cu cocoşaţi” şi ,,Capricii periculoase” (antologie).

Nora Iuga, una dintre cele mai apreciate poete, romancieră, eseistă şi traducătoare din limba germană, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat volume de poezii, printre care ,,Vina nu e a mea”, ,,Opinii despre durere”, ,,Inima ca un pumn de boxeur”, ,,Piaţa cerului”, ,,Dactilografa de noapte”, romane, printre care ,,Săpunul lui Leopold Bloom” (Polirom, 2007), ,,Sexagenara şi tînărul” (Polirom, 2004, 2012), ,,Hai să furăm pepeni” (Polirom, 2009), ,,Lebăda cu două intrări”, a tradus din limba germană, printre altele, ,,Toba de tinichea” de Günter Grass, ,,Animalul inimii”, ,,Vulpea era încă de pe atunci vînătorul” şi ,,În coc locuieşte o damă” de Herta Müller, ,,Pianista” de Elfriede Jelinek.

Foto credit: Polirom, Nora Iuga

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]

Pagina 107 din 107« Prima...102030...103104105106107