Norman Manea, 80!
https://www.ziarulmetropolis.ro/norman-manea-80/

Norman Manea, scriitorul fără copilărie, pentru care viaţa a început abrupt, cu o deportare la 5 ani în lagărele din Transnistria, împlineşte, anul acesta, 80 de ani. „La 5 nu eram nici evreu, nici sirian, nici american, eram doar un copil”, evocă scriitorul român cel mai dur episod al copilăriei. Astăzi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi de la 20.30, la TVR HD, puteţi afla povestea unuia dintre cei mai premiaţi şi traduşi scriitori români contemporani.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2016

TVR1 difuzează astăzi, 23 mai, la ora 17.00 (şi în reluare de la ora 0.10, marţi, 24 mai) „Norman Manea și fericirea obligatorie”, un documentar produs de TVR Internațional şi realizat de Irina Păcurariu. Filmul va fi difuzat și de TVR HD, de asemenea luni, 23 mai, de la ora 20.30.

Norman Manea este scriitorul român care, la 5 ani, era deportat în Transnistria cu toţi evreii din Bucovina, iar la 50 se autoexila împreună cu limba română dincolo de Ocean, unde începea o viaţă complet nouă la vârsta la care alţii se pregătesc de pensie.

În cadrul reportajului “Fericirea obligatorie”, Irina Păcurariu il prezintă pe omul Norman Manea, care, la 80 de ani, se opreşte şi se uită în urmă la cât şi cum a trăit.Norman Manea

“«Fericirea obligatorie» confirmă în proză ceea ce era, de fapt, ştiut: în timpul domniei lui Nicolae Ceauşescu, România a fost cea mai represivă dintre ţările de după Cortina de Fier. Cele patru nuvele din cartea lui Manea sunt pline de terifiante descrieri ale chinului cotidian. Din fericire pentru admiratorii literaturii, aceste naraţiuni au o graţie salvatoare: satira. În conversaţii şi comentarii kafkiene, personajele ne transmit ce înseamnă să trăieşti în spaimă şi să supravieţuieşti prin viclenie într-o dictatură coruptă.” (The New York Times)

Deşi Norman Manea este unul dintre cei mai premiaţi, traduşi şi apreciaţi scriitori români peste hotare, numele lui e greu de regăsit în manuale din România.

“Un mare scriitor, o rară bijuterie.” (El Pais)

Acasă la Bard College, distinsa universitate unde predă în SUA şi aproape de locul unde se va odihni pentru totdeauna, Norman Manea vorbeşte în română, singura limbă în care a scris vreodată, despre fericire, exil şi glorie.

“Frumuseţe şi cruzime ca la Gogol. Manea se înscrie în tradiţia marilor profeţi ai catastrofei care au fost Kafka, Blecher şi Bruno Schulz.” (Le Monde)

Norman Manea a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a culturii şi a valorilor româneşti, pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere.

Foto: Norman Manea – tvr.ro

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.