Norman Manea la 80 de ani, aniversat la București de zeci de personalități
https://www.ziarulmetropolis.ro/norman-manea-la-80-de-ani-aniversat-la-bucuresti-de-zeci-de-personalitati/

Luni, 23 mai, începind cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125, Bucureşti), va avea loc o sesiune aniversara dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.

Un articol de Liliana Matei|11 mai 2016

La evenimentul aniversar „Norman Manea – O Viață” vor participa personalități marcante ale lumii culturale și academice atât din țara, cât și din străinătate: Gabriela Adameșteanu, Paul Bailey, Dana Berdila, Ana Blandiana, Margarita Boyers, Robert Boyers, Augustin Buzura, Nicolas Cavailles, Magda Carneci, Paul Cernat, Livius Ciocarlie, Paul Cornea, Ioan Cristescu, Caius Dobrescu, Mircea Dumitru, Florin Filip, Luca Formenton, Mariana Gorczyca, Ioana Gruia, Olivier Guez, Bedros Horasangian, Annabelle Hirsch, Emil Hurezeanu, Emil lonescu, Nora Iuga, Victor Ivanovic, Elvira Lindo, Vittorio Lingiardi, Silviu Lupescu, Alberto Manguel, Alexandru Marinescu, Mircea Martin, Mercedes Monmany, Rosa Maria Moro de Andres, Ana Nicolau, Antonio Munoz Molina, Maria Nadotti, Ingemar Nillson, Florence Noiville, Andrei Pleșu, Bogdan Popescu, Stephanie Tarnqvist, Joan Tarrida, Stelian Tănase, He Lea Wakeman, Monica Zgustova.

Gazdele evenimentului vor fi Carmen Mușat și Claudiu Turcus.

Norman Manea, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români, profesor de literatură europeană și writer in residence la Bard College, New York, împlinește anul acesta 80 de ani – o vârsta venerabilă și un parcurs existențial și literar semnificativ, marcat de tumultuoasa istorie a secolului XX.

A părăsit România acum treizeci de ani, fără să plece însă din limba română, în care a continuat să scrie în tot acest timp. Atent observator al naturii umane, preocupat să surprindă conexiunile profunde dintre etic și estetic, precum și atitudinea intelectualului în situații extreme, Norman Manea este un autor recunoscut și prețuit pretutindeni. Dovadă stau nenumăratele traduceri ale cărților lui, precum și ecourile pe care acestea le-au stârnit în Franța și în Italia, în Germania și în Statele Unite ale Americii, în Suedia, Spania, Polonia, Cehia și chiar în China, se arată într-un comunicat al editurii Polirom.

Deținător al unor prestigioase premii internaționale – dintre care Premiul MacArthur (1992), Nonino (2002), Medicis Etranger (2006), Nelly Sachs (2011), celebrul scriitor, distins de Guvernul francez cu titlul de „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” (în 2011) și laureat al Premiului Național de Literatură (România 2012), nu și-a uitat niciodată locul de baștină.

Despre cărțile sale au scris de-a lungul anilor mari nume ale culturii de pe mai multe continente, iar opera sa a făcut obiectul unor studii concludente, apărute la edituri de prestigiu din întreaga lume.

Citiţi şi:
22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.