„Nostalgia dictaturii”. Banalități ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/nostalgia-dictaturii-banalitati-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Marius Th. Barna şi cu un comentariu scris de Bogdan Ficeac, documentarul „Nostalgia dictaturii” (2020), disponibil în câteva proiecţii răzleţe, este o colecţie de truisme despre comunism, a cărei concluzie ar putea fi banalitatea că „s-au făcut şi lucruri bune, dar au fost şi lucruri rele”.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 februarie 2020

Titlul sugerează că documentarul își propune să discute nostalgia după comunism, un sentiment, de altfel, destul de întâlnit în rândul populației, dacă ar fi să ne bazăm pe diferitele sondaje de opinie realizate în ultimii ani.

Prin urmare, ideea de la care părea să pornească filmul este, în sine, extrem de stimulantă și de ofertantă, la 30 de ani de la căderea fostului regim dictatorial: cum stăm cu nostalgia?

Doar că potențialul unei astfel de premise este complet ratat de scenaristul Bogdan Ficeac și de regizorul Marius Th. Barna, care banalizează subiectul, neștiind de fapt ce vor să facă din el.

De aici și deruta filmului (care vorbește despre tot și în același timp despre nimic concret). Dar și întrebarea care persistă la final: despre ce este, de fapt, acest documentar care aduce în fața camerei oameni de diferite profesii – de la simpli muncitori și până la persoane publice cunoscute precum actorul Dorel Vișan (cu viziuni naționalist-poporaniste), scriitorul și intelectualul de stânga Vasile Ernu (prezentat eronat drept jurnalist), profesorii de științe politice Mihaela Miroiu și Cristian Pârvulescu sau istoricul Marius Oprea, specializat în Securitate și în crimele comunismului (și introdus în mod aberant ca sociolog)?

Atât ideile de construcție narativă, cât și cele de regie se rezumă la înșirarea unor contraste, iar asta nu pare să aibă altă motivație decât bifarea obligatorie a cât mai multor platitudini despre ce a însemnat comunismul, ca un manual pentru începători.

În prima parte sunt etalate, aproape până la insuportabilitate, fragmente de comentarii ale unora dintre intervievați despre presupusele lucruri bune pe care le-a implicat comunismul – că acesta a adus o modernizare (bruscă) a României după război (de parcă Occidentul stătea pe loc în acei ani, și nu se dezvolta de fapt mult mai sustenabil și cu o incomparabil mai mare grijă față de cetățeni), că toată lumea avea serviciu și locuință, că Ceaușescu a plătit datoriile, că oamenii își permiteau să meargă în concediu la mare și la munte.

Filmul trece astfel rapid prin cele mai răspândite clișee printre nostalgici, aparent pentru a sugera omniprezența acestei priviri înapoi mult prea îngăduitoare.

Iar când insistența pe regretele față de trecut risca să devină indecentă moral, realizatorii apelează la o cale lipsită de originalitate pentru a găsi un echilibru. Încep să înșiruie, tot prin momente din discuțiile cu intervievații, relele comunismului, de la lipsuri și propagandă și până la supraveghere și represiune, opunându-le astfel opiniilor din prima jumătate.

Însă este tot o enumerare pe repede înainte, care nu lasă loc de vreo aprofundare (cel mai elocvent exemplu e faptul că sunt intervievați și doi-trei muncitori care au luat parte la Revolta de la Brașov din 1987, doar că singura informație despre respectivul eveniment istoric este o mențiune pusă alături de numele lor, ca și cum a fost vorba de o întâmplare ca oricare alta).

Înspre final, filmul încearcă și o analiză a prezentului (sărind peste ultimii 30 de ani), iar concluziile sunt și în acest caz simpliste, fără a fi în vreun fel puse sub semnul întrebării: distanța între bogați și săraci e tot mai mare, iar politicienii, fără excepție, sunt niște hoți.

Interviurile sunt intercalate cu un comentariu general, de asemenea plin de locuri comune, despre comunism, citit cu celebra-i voce de actorul Victor Rebengiuc.

Nici la nivelul imaginii „Nostalgia dictaturii” nu stă foarte bine: numeroasele scene de talking head sunt filmate cât se poate de convențional, ca într-un simplu reportaj de televiziune, iar imaginile de arhivă nu fac decât să ilustreze previzibil unele dintre ideile exprimate de protagoniști (dacă se vorbește de sărăcie, sunt arătate cozile; dacă se invocă muncitorii, e arătată munca în uzine etc.).  

Un documentar trebuie să chestioneze, să lanseze întrebări, să arunce o lumină nouă asupra subiectului pe care îl propune spre reflecție, însă filmul realizat de Marius Th. Barna nu face decât să vânture, fără imaginație și fără direcție, o colecție de truisme despre comunism și raportarea la el.

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

Page 1 of 25812345...102030...Last »