„Nostalgia dictaturii”. Banalități ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/nostalgia-dictaturii-banalitati-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Marius Th. Barna şi cu un comentariu scris de Bogdan Ficeac, documentarul „Nostalgia dictaturii” (2020), disponibil în câteva proiecţii răzleţe, este o colecţie de truisme despre comunism, a cărei concluzie ar putea fi banalitatea că „s-au făcut şi lucruri bune, dar au fost şi lucruri rele”.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 februarie 2020

Titlul sugerează că documentarul își propune să discute nostalgia după comunism, un sentiment, de altfel, destul de întâlnit în rândul populației, dacă ar fi să ne bazăm pe diferitele sondaje de opinie realizate în ultimii ani.

Prin urmare, ideea de la care părea să pornească filmul este, în sine, extrem de stimulantă și de ofertantă, la 30 de ani de la căderea fostului regim dictatorial: cum stăm cu nostalgia?

Doar că potențialul unei astfel de premise este complet ratat de scenaristul Bogdan Ficeac și de regizorul Marius Th. Barna, care banalizează subiectul, neștiind de fapt ce vor să facă din el.

De aici și deruta filmului (care vorbește despre tot și în același timp despre nimic concret). Dar și întrebarea care persistă la final: despre ce este, de fapt, acest documentar care aduce în fața camerei oameni de diferite profesii – de la simpli muncitori și până la persoane publice cunoscute precum actorul Dorel Vișan (cu viziuni naționalist-poporaniste), scriitorul și intelectualul de stânga Vasile Ernu (prezentat eronat drept jurnalist), profesorii de științe politice Mihaela Miroiu și Cristian Pârvulescu sau istoricul Marius Oprea, specializat în Securitate și în crimele comunismului (și introdus în mod aberant ca sociolog)?

Atât ideile de construcție narativă, cât și cele de regie se rezumă la înșirarea unor contraste, iar asta nu pare să aibă altă motivație decât bifarea obligatorie a cât mai multor platitudini despre ce a însemnat comunismul, ca un manual pentru începători.

În prima parte sunt etalate, aproape până la insuportabilitate, fragmente de comentarii ale unora dintre intervievați despre presupusele lucruri bune pe care le-a implicat comunismul – că acesta a adus o modernizare (bruscă) a României după război (de parcă Occidentul stătea pe loc în acei ani, și nu se dezvolta de fapt mult mai sustenabil și cu o incomparabil mai mare grijă față de cetățeni), că toată lumea avea serviciu și locuință, că Ceaușescu a plătit datoriile, că oamenii își permiteau să meargă în concediu la mare și la munte.

Filmul trece astfel rapid prin cele mai răspândite clișee printre nostalgici, aparent pentru a sugera omniprezența acestei priviri înapoi mult prea îngăduitoare.

Iar când insistența pe regretele față de trecut risca să devină indecentă moral, realizatorii apelează la o cale lipsită de originalitate pentru a găsi un echilibru. Încep să înșiruie, tot prin momente din discuțiile cu intervievații, relele comunismului, de la lipsuri și propagandă și până la supraveghere și represiune, opunându-le astfel opiniilor din prima jumătate.

Însă este tot o enumerare pe repede înainte, care nu lasă loc de vreo aprofundare (cel mai elocvent exemplu e faptul că sunt intervievați și doi-trei muncitori care au luat parte la Revolta de la Brașov din 1987, doar că singura informație despre respectivul eveniment istoric este o mențiune pusă alături de numele lor, ca și cum a fost vorba de o întâmplare ca oricare alta).

Înspre final, filmul încearcă și o analiză a prezentului (sărind peste ultimii 30 de ani), iar concluziile sunt și în acest caz simpliste, fără a fi în vreun fel puse sub semnul întrebării: distanța între bogați și săraci e tot mai mare, iar politicienii, fără excepție, sunt niște hoți.

Interviurile sunt intercalate cu un comentariu general, de asemenea plin de locuri comune, despre comunism, citit cu celebra-i voce de actorul Victor Rebengiuc.

Nici la nivelul imaginii „Nostalgia dictaturii” nu stă foarte bine: numeroasele scene de talking head sunt filmate cât se poate de convențional, ca într-un simplu reportaj de televiziune, iar imaginile de arhivă nu fac decât să ilustreze previzibil unele dintre ideile exprimate de protagoniști (dacă se vorbește de sărăcie, sunt arătate cozile; dacă se invocă muncitorii, e arătată munca în uzine etc.).  

Un documentar trebuie să chestioneze, să lanseze întrebări, să arunce o lumină nouă asupra subiectului pe care îl propune spre reflecție, însă filmul realizat de Marius Th. Barna nu face decât să vânture, fără imaginație și fără direcție, o colecție de truisme despre comunism și raportarea la el.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

Page 10 of 259« First...89101112...203040...Last »