Nostalgia lui Tarkovski. Bonus: secvență rară cu cineastul rus mergând pe stradă
https://www.ziarulmetropolis.ro/nostalgia-lui-tarkovski-bonus-secventa-rara-cu-cineastul-rus-mergand-pe-strada/

S-au împlinit anul acesta 35 de ani de la premiera “Nostalgiei” lui Tarkovski, prilej pentru a prelua un excelent eseu cinematografic, semnat de Ionuţ Mareş, în urmă cu 5 ani, despre “filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei.”

Un articol de Ziarul Metropolis|24 octombrie 2018

Nostalgia este şi filmul unei crize existenţiale, inspirată direct din exilul dureros în care ajunsese cineastul. De aici tristeţea care învăluie întreaga atmosferă, de la ploaia apăsătoare şi clădirile în paragină şi descompunere, la promiscuitatea oamenilor şi obiectele care şi-au pierdut utilitatea.

Asemenea Oglindei, de care este puternic legat în special prin pronunţata înclinaţie autobiografică, Nostalgia se propune ca incursiune într-o lume subiectiv-afectivă. Demersul tarkovskian abandonează “acţiunea” în favoarea meditaţiei şi arderii interioare.

În voiajul său de căutare a urmelor lăsate în Italia de un compozitor rus din secolul al XVIII-lea, poetul Andrei Gorceakov (Oleg Iankovski) poartă în suflet imaginea recurentă a familiei, fără de care viaţa sa îşi pierde sensul. Amintirea copiilor, soţiei, mamei, câinelui sau casei din Rusia îi invadează visele şi (non)existenţa italiană.

Cadrele secvenţă lungi şi mişcările lente ale camerei de filmat permit acutizarea sentimentului de nostalgie, chiar până la suferinţa fizică a protagonistului. Irizările de afectivitate nu perturbă ritmul progresiei narative (care este de fapt o non-narativitate), ci constituie substratul său poetic.

Tarkovski nu ajunsese încă la starea din Sacrificiul, marcat puternic de presimţirea sfârşitului iminent şi de atmosfera bergmaniană a Suediei. De aceea Nostalgia conţine şi salvatorul moment al îndeplinirii “misiunii” de către Andrei, care traversează bazinul părăsit reuşind să menţină aprinsă flacăra lumânării primite de la “nebunul” Domenico (Erland Josephson), cel care se sacrifică dându-şi foc în centrul Romei şi denunţând proasta aşezare a lumii.

Filmul, şi de fapt întreaga operă a lui Tarkovski, arată că cel mai modern stil cinematografic (care foloseşte numeroase cadre secvenţă atât de familiare astăzi, timpul real suprapus timpului cinematografic, sunete şi dialoguri fără surse în cadru, ştergerea graniţelor între realitatea obiectivă şi proiecţiile subiective etc.) poate servi temelor tari, pe care postmodernismul filmic al momentului le-a uitat în favoarea jocurilor de-a citatele şi a anecdoticului devenit aproape normă.

(Text via mareleecran.net by Ionuț Mareș)

*

BONUS:

Promisa secvență cu marele cineast rus, filmat în timp ce mergea pe stradă…

Foto: Nostalgia – facebook

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

13
/02
/20

Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Sâmbătă, pe 28 februarie, un eveniment special în memoria celui care a dus numele României pe cele mai înalte culmi va avea loc la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

12
/02
/20

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe lansează cea de-a 2-a ediție a concursului de scenarii: WRITE A SCREENPLAY FOR…/ SCRIE UN SCENARIU PENTRU…, organizat cu ocazia ediției a patra a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 24-30 aprilie 2020.

Pagina 20 din 277« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »