Nostalgia lui Tarkovski. Bonus: secvență rară cu cineastul rus mergând pe stradă
https://www.ziarulmetropolis.ro/nostalgia-lui-tarkovski-bonus-secventa-rara-cu-cineastul-rus-mergand-pe-strada/

S-au împlinit anul acesta 35 de ani de la premiera „Nostalgiei” lui Tarkovski, prilej pentru a prelua un excelent eseu cinematografic, semnat de Ionuţ Mareş, în urmă cu 5 ani, despre „filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei.”

Un articol de Ziarul Metropolis|24 octombrie 2018

Nostalgia este şi filmul unei crize existenţiale, inspirată direct din exilul dureros în care ajunsese cineastul. De aici tristeţea care învăluie întreaga atmosferă, de la ploaia apăsătoare şi clădirile în paragină şi descompunere, la promiscuitatea oamenilor şi obiectele care şi-au pierdut utilitatea.

Asemenea Oglindei, de care este puternic legat în special prin pronunţata înclinaţie autobiografică, Nostalgia se propune ca incursiune într-o lume subiectiv-afectivă. Demersul tarkovskian abandonează „acţiunea” în favoarea meditaţiei şi arderii interioare.

În voiajul său de căutare a urmelor lăsate în Italia de un compozitor rus din secolul al XVIII-lea, poetul Andrei Gorceakov (Oleg Iankovski) poartă în suflet imaginea recurentă a familiei, fără de care viaţa sa îşi pierde sensul. Amintirea copiilor, soţiei, mamei, câinelui sau casei din Rusia îi invadează visele şi (non)existenţa italiană.

Cadrele secvenţă lungi şi mişcările lente ale camerei de filmat permit acutizarea sentimentului de nostalgie, chiar până la suferinţa fizică a protagonistului. Irizările de afectivitate nu perturbă ritmul progresiei narative (care este de fapt o non-narativitate), ci constituie substratul său poetic.

Tarkovski nu ajunsese încă la starea din Sacrificiul, marcat puternic de presimţirea sfârşitului iminent şi de atmosfera bergmaniană a Suediei. De aceea Nostalgia conţine şi salvatorul moment al îndeplinirii „misiunii” de către Andrei, care traversează bazinul părăsit reuşind să menţină aprinsă flacăra lumânării primite de la „nebunul” Domenico (Erland Josephson), cel care se sacrifică dându-şi foc în centrul Romei şi denunţând proasta aşezare a lumii.

Filmul, şi de fapt întreaga operă a lui Tarkovski, arată că cel mai modern stil cinematografic (care foloseşte numeroase cadre secvenţă atât de familiare astăzi, timpul real suprapus timpului cinematografic, sunete şi dialoguri fără surse în cadru, ştergerea graniţelor între realitatea obiectivă şi proiecţiile subiective etc.) poate servi temelor tari, pe care postmodernismul filmic al momentului le-a uitat în favoarea jocurilor de-a citatele şi a anecdoticului devenit aproape normă.

(Text via mareleecran.net by Ionuț Mareș)

*

BONUS:

Promisa secvență cu marele cineast rus, filmat în timp ce mergea pe stradă…

Foto: Nostalgia – facebook

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.