Notă informativă cu privire la prezența în Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/nota-informativa-cu-privire-la-prezenta-in-teatrul-national-din-timisoara/

Măruntul cronicar care sunt a luat calea Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara pentru FEST-FDR 2014 (Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti), început pe 14 mai şi programat a se încheia pe 17 iunie.

Un articol de Andrei Crăciun|11 Iunie 2014

Ajung, după cinci ani, din nou în Timișoara. La precedenta vizită eram ziarist la “Evenimentul zilei”. Existau încă bugete de deplasări, așa că mi-am folosit toată capacitatea de persuasiune cu care m-a înzestrat Providența pentru a convinge conducerea (superioară, cum altfel?) că se impune o deplasare la nouă ore distanță cu trenul de București (în nouă ore, altădată, am ajuns de la București la Beijing, Beijingul fiind, precum se știe, în China).

Și n-am mers singur, am fost însoțit de un tânăr talentat și harnic reporter și el. Subiectul nostru era: un polițist care joacă rolul victimei în reconstituirile infracțiunilor comise în pașnicul județ Timiș.

Ideea de a căuta un asemenea om mi-a venit după ce vizionasem, la Teatrul Metropolis din București, spectacolul „În rolul victimei”, rămas încă într-un clasament neoficial în topul celor mai bune cinci spectacole din scurta mea viață. Rezultatul acelei vizite poate fi citit încă aici.

Dar câte nu s-au schimbat în acești cinci ani! În primul rând, eu. De la necazuri, părul meu a albit. Ficatul, altădată atât de eficient, dă tot mai des semne de reală slăbiciune. Ziarul acela nu mai are patronat elvețian, l-am părăsit într-o toamnă, doar prietenia cu tânărul talentat și harnic reporter a rezistat. Mărunt cronicar, la teatru merg acum în fiecare zi – un refugiu fără de care mi-e tot mai greu să trăiesc.

Ajung la Timișoara, trimis totuși special al Ziarului Metropolis, pentru că e în plină desfășurare Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, eveniment organizat de Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Timișoara. Prima secțiune, FDR, s-a consumat deja în mai.

Acum, e în plin desfășurare FEST-ul, acea componentă pe care organizatorii o descriu internațională și multidisciplinară, care “celebrează arta spectacolului în diversitatea ei absolută și în dialogul direct cu cele mai diferite culturi”.

Festivalul durează până pe 17 iunie și – tot conform organizatorilor – include și modulele OUTDOOR (spectacolele în aer liber), SOUND SCENE (concerte) și PERFORMANCE (teatru-dans).

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici.

17
/10
/19

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

16
/10
/19

„Turandot“ de Puccini continuă să fie unul dintre cele mai mari succese de operă ale regizorului Andrei Şerban. Montat iniţial pentru Los Angeles Olympic Arts Festival, „Turandot“ a avut premiera în 1984 la Royal Opera şi Covent Garden, cu o distribuţie excepţională.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

15
/10
/19

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, declara despre Tamara Buciuceanu: "Este într-o stare gravă la Terapie Intensivă. Nu a părăsit niciun moment Secţia de Terapie Intensivă. Este intubată şi ventilată mecanic, în stare critică".

15
/10
/19

Noul album byron, ce va fi lansat în București pe 9 noiembrie la Arenele Romane, este un album despre noi, despre România, dedicat n o u ă . "Nouă" – un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

15
/10
/19

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", condusă de Alexander Walker, va avea în program oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar. Soliști invitați sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș , iar Corul Filarmonicii „George Enescu“ va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul este realizat cu sprijinul Societății Elgar din Marea Britanie.

Page 1 of 83312345...102030...Last »