Notă informativă cu privire la prezența în Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/nota-informativa-cu-privire-la-prezenta-in-teatrul-national-din-timisoara/

Măruntul cronicar care sunt a luat calea Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara pentru FEST-FDR 2014 (Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti), început pe 14 mai şi programat a se încheia pe 17 iunie.

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2014

Ajung, după cinci ani, din nou în Timișoara. La precedenta vizită eram ziarist la “Evenimentul zilei”. Existau încă bugete de deplasări, așa că mi-am folosit toată capacitatea de persuasiune cu care m-a înzestrat Providența pentru a convinge conducerea (superioară, cum altfel?) că se impune o deplasare la nouă ore distanță cu trenul de București (în nouă ore, altădată, am ajuns de la București la Beijing, Beijingul fiind, precum se știe, în China).

Și n-am mers singur, am fost însoțit de un tânăr talentat și harnic reporter și el. Subiectul nostru era: un polițist care joacă rolul victimei în reconstituirile infracțiunilor comise în pașnicul județ Timiș.

Ideea de a căuta un asemenea om mi-a venit după ce vizionasem, la Teatrul Metropolis din București, spectacolul „În rolul victimei”, rămas încă într-un clasament neoficial în topul celor mai bune cinci spectacole din scurta mea viață. Rezultatul acelei vizite poate fi citit încă aici.

Dar câte nu s-au schimbat în acești cinci ani! În primul rând, eu. De la necazuri, părul meu a albit. Ficatul, altădată atât de eficient, dă tot mai des semne de reală slăbiciune. Ziarul acela nu mai are patronat elvețian, l-am părăsit într-o toamnă, doar prietenia cu tânărul talentat și harnic reporter a rezistat. Mărunt cronicar, la teatru merg acum în fiecare zi – un refugiu fără de care mi-e tot mai greu să trăiesc.

Ajung la Timișoara, trimis totuși special al Ziarului Metropolis, pentru că e în plină desfășurare Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, eveniment organizat de Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Timișoara. Prima secțiune, FDR, s-a consumat deja în mai.

Acum, e în plin desfășurare FEST-ul, acea componentă pe care organizatorii o descriu internațională și multidisciplinară, care “celebrează arta spectacolului în diversitatea ei absolută și în dialogul direct cu cele mai diferite culturi”.

Festivalul durează până pe 17 iunie și – tot conform organizatorilor – include și modulele OUTDOOR (spectacolele în aer liber), SOUND SCENE (concerte) și PERFORMANCE (teatru-dans).

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare creștină, am văzut cel mai frumos sincer şi curat spectacol de Crăciun adresat copiilor şi părinţilor, la ARCUB, sala Gabroveni, pus în scenă sub umbrela Companiei Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, în regia Alexandrei Neacșu, într-o sală plină cu pitici, mămici, bunici, tătici.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Andre Rieu va susține un concert la București pe 11 iunie 2016, în Piața Constituției, biletele având preţuri între 160 şi 800 de lei. Artistul olandez a susținut șapte concerte la București anul acesta în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile a peste 85.000 de spectatori.

22
/12
/15

Actorii pleacă prea repede, indiferent care le este vârsta biologică... 37 de ani în Teatrul Mic, filme, spectacole pentru televiziune, căldură, generozitate, iubire pentru meserie și pentru familie. Sorin Medeleni a încetat din viață într-o duminică. Casa de Producție TVR vă propune să îl revedeți pe Sorin Medeleni în spectacolul „Bătrâna și hoțul”, miercuri, 23 decembrie, de la ora 9.30, pe TVR2.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

22
/12
/15

Grand Cinema & More răsplătește iubitorii de balet cu o experiență unică în luna ianuarie, la Moscova. Câștigătoarea promoției Bolshoi desfășurată în perioada 15 octombrie – 14 decembrie este Elena Carmen Rădulescu, din București, care va viziona spectacolul “Îmblânzirea Scorpiei” din 24 ianuarie 2016, direct pe scena celebrului teatru Bolshoi din Moscova. 

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.