Note despre vitalitatea cinema-ului francez
https://www.ziarulmetropolis.ro/note-despre-vitalitatea-cinema-ului-francez/

Desfăşurată sub inspiratul îndemn „Fiţi realişti, cereţi imposibilul”, cea de-a 22 ediţie a Festivalului Filmului Francez (FFF) a reflectat şi reconfirmat vitalitatea extraordinară a cinema-ului din Franţa, printr-o selecţie în care tinerii regizori au fost puşi alături de nume consacrate din trecut şi din prezent.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 mai 2018

La fel ca în ultimii ani, Competiția a fost dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film, iar titlul câștigător – ales doar prin votul publicului – primește un sprijin financiar pentru a fi distribuit și în cinematografele din România. Decizia de a aduce în secțiunea competițională filme ale unor cineaști aflați la început de drum oferă șansa de a descoperi cinema-ul francez tânăr, care lipsește aproape complet din distribuția în săli și din selecția festivalurilor importante din România.

Și pentru că în Franța se produc în fiecare an peste 300 de lungmetraje, din care câteva zeci sunt debuturi, selecția FFF, de care s-a ocupat în acest an Lucie Guérin, responsabilă de Audiovizual în cadrul Institutului Francez, şi-a permis să reflecte diversitatea unică a celei mai mari cinematografii din Europa.   

Din cele șase titluri din competiție, am reușit să văd trei, fiecare de o originalitate frapantă: „En attendant les hirondelles” („În aşteptarea rândunelelor”), primul film al regizorului de origine algeriană Karim Moussaoui; „Le semeur” („Seminţe”), debutul cineastei Marine Francen; și „Pour le réconfort” („Confort şi consolare”), debutul în lungmetraj al lui Vincent Macaigne, cunoscut ca regizor de teatru și actor. Marine Francen și Vincent Macaigne au fost, de altfel, prezenți la București pentru discuții cu publicul.

Prezentat anul trecut în premieră mondială în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, „En attendant les hirondelles”, de Karim Moussaoui, este construit, narativ, din intersectarea aparent întâmplătoare a trei povești cu încărcătură morală din Algeria prezentului, care dau senzația unei legături nevăzute între destine care și-ar urma cursul obișnuit și dacă nu ar fi o cameră de filmat care să le înregistreze.

Nimic inedit până aici, doar că tânărul regizor dejoacă așteptările și, în locul unei tratări realist-documentare la care ar fi putut îndemna temele și peisajul, oferă un film transgresiv, cu unele ruperi de ritm neașteptate (inclusiv muzicale), cu mult subtext și cu o energie debordantă. Un film revigorant despre cum trecutul învăluie și influențează prezentul şi despre ciocnirea dintre tradiţie şi modernitate în Algeria. Un film care anunță un autor talentat.

În „La semeur”, prezentat în 2017 în secțiunea Noi regizori a Festivalului de la San Sebastian, Marine Francen transformă o premisă narativă comic-extravagantă într-o credibilă dramă despre iubire. În Franța anului 1852, toți bărbații dintr-un sat cvasi-izolat sunt arestați în cadrul unei represiuni generale a armatei lui Napoleon Bonaparte împotriva rezistenței republicanilor. Tinerele din sat fac jurământul ca primul bărbat care ar ajunge în sat să fie „împărțit” între ele.

Folosind un format strâns al cadrelor, pentru a izola personajele de peisajul redat într-o lumină strălucitoare, Marine Francen își construiește filmul – un film de epocă minimalist – pe conflictul tot mai puternic dintre tensiunea sexuală mocnită a femeilor, în special a celor tinere, și iubirea sinceră și pasională dintre una dintre fete și un bărbat care ajunge în sat. Un echilibru elegant între comedie și tragedie.

Inclus în 2017 în selecția ACID (Association du Cinéma Indépendant pour sa Diffusion) de la Cannes, „Pour le réconfort”, de Vincent Macaigne,  mizează pe o serie de conflicte cu rădăcini sociale pentru a reflecta ceva din tensiunea Franței momentului. Bazat pe un atelier de actorie susținut de Vincent Macaigne, acest film mic, independent și intimist este o revelație.

După lungi șederi în străinătate, Pascal și Pauline, frate și soră, se întorc la somptuoasa proprietate moștenită de la părinți, pe care sunt nevoiți acum să o vândă pentru că și-au cam cheltuit veniturile pe călătorii. Reîntâlnindu-și prieteni din copilărie, nu trece mult timp până când intră în conflict cu aceștia, din cauza diferențelor de statut social și financiar: Pascal și Pauline sunt urmașii unei familii înstărite, în timp ce prietenii lor muncesc din greu pentru a-și câștiga existența.

Însă nimic ostentativ în tratarea lui Vincent Macaigne. Și asta pentru că, pe de o parte, jocul excepțional al actorilor, filmați în cadre strânse care exclud peisajul și redau intensitatea trăirilor, și credibilitatea dialogurilor conferă realism personajelor și situațiilor în care sunt puse. Pe de altă parte, Vincent Macaigne, care a scris și scenariul (dezvoltat împreună cu actorii), relativizează discret poziția fiecărui personaj: Pascal și în special Pauline sunt la rândul lor în conflict și au propriile insatisfacții şi suferinţe existențiale, iar prietenii lor nu sunt lipsiți de un oarecare ridicol în invidia lor față de cei doi. „Pour le réconfort” este și portretul unei generații, dar și o meditație asupra Franței.

Celelalte trei filme din competiție, ratate de mine, au fost: „Comme des garçons” („Echipa de fete”), de Julien Hallard; „Patients” („Pacienţii”), de Mehdi Idir şi Grand Corps Malade; și „Si tu voyais son cour” („Dacă i-ai vedea inima”), de Joan Chemla.

Succese de festival

Secțiunea Panorama a fost concepută pentru a arăta unele din filmele franceze foarte noi cu succes la critică și în festivaluri, realizate în special de autori consacrați. Recompensat cu Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin în 2017, „Félicité” (foto sus), al regizorului franco-senegalez Alain Gomis, este o foarte reuşită melodramă poetică şi cu frumoase momente muzicale, extrem de liberă în realizare. În „La villa” („Casa de la malul mării”), care a concurat anul trecut pentru Leul de Aur la Veneția, Robert Guédiguian face portretul tandru și empatic a doi frați și o soră, toți la vârsta a doua, reuniți la vila tatălui lor bolnav, într-un mic golf de lângă Marsilia. Amintirile încep să iasă la suprafață, amestecându-se cu transformările sociale din prezent (venirea imigranților; dispariția vechilor vile personale și înlocuirea lor cu complexe turistice).

Construit aproape în totalitate din flashback-uri, „Un vie violente” („O viață violentă”), regizat de Thierry de Peretti și inclus anul trecut în secțiunea Săptămâna Criticii a Festivalului de la Cannes, este un solid film politic, care pătrunde în lumea mai puțin redată pe ecran a luptătorilor pentru independență din Corsica. Filmul este portretul complex al unui tânăr care, în anii `90, trece de la viața sa burgheză la activismul politic riscant (filmul va fi adus şi în cinematografele din România de Independenţa, începând cu 10 august).

În „Madame Hyde”, de Serge Bozon, Isabelle Huppert (premiată în 2017 la Locarno pentru acest rol) interpretează o timidă profesoară de fizică, umilită de liceeni. Viața sa se schimbă, iar odată cu ea și stilul filmului, după ce se electrocutează în timpul unui experiment de laborator, iar o energie misterioasă pune stăpânire pe ea. Un film excentric, care sub forma unei comedii trăsnite lansează o serie de idei cât se poate de serioase despre transmiterea educației și apropierea dintre oameni.

În Panorama au mai putut fi văzute „De toutes mes forces” („Din toate puterile mele”), de Chad Chenouga, animația „Ivan Tsarévitch et la princesse changeante” („Ivan Țarevici și prințesa scchimbătoare”), a celebrului cineast Michel Ocelot, și „Jusqu’à la garde” („Custodie”), de Xavier Legrand, un film premiat anul trecut pentru regie la Veneția (și care va fi distribuit de Independența Film și în cinematografele de la noi începând cu 18 mai).

Recuperări de filme clasice

Tradiționala secțiune Săptămâna Cahiers du Cinema, realizată împreună cu celebra revistă franceză de film și curatoriată și prezentată pentru al patrulea an la rând de criticul Joachim Lepastier, s-a axat în acest an pe legăturile dintre teatru și film și a cuprins cinci titluri, din perioade diferite: „Pour le réconfort” (2017), de Vincent Macaigne (inclus și în Competiție); „Barbara” (2017), de Mathieu Amalric; „Apnée” (2016), de Jean-Christophe Meurisse; „L’esquive” (2003), de Abdellatif Kechiche; și „La bande des quatre” (1988), de Jacques Rivette.

În „Barbara”, Mathieu Amalric, din nou în dublă postură, de regizor şi de actor, interpretează un regizor care lucrează la un film biografic despre celebra cântăreaţă Barbara. Actriţa care o joacă pe Barbara în filmul din film este interpretată de Jeanne Balibar, premiată de altfel cu un Cesar pentru rolul său extraordinar. Impresionante la acest nou film al lui Amalric sunt trecerile aproape imperceptibile dintr-o ramă în alta, intrările şi ieşirile din filmul din film. Într-atât de mult se şterg sau se contopesc graniţele dintre ele, încât până şi protagonista din „Barbara” pare a se identifica până la indistincţie cu personajul legendar pe care trebuie să îl încarneze, la fel cum regizorul este, evident, un alter ego al lui Amalric. Un fascinant joc de oglinzi.

Am ratat „Apnée” şi nu am mai ajuns să revăd „L’esquive”, deşi mi-ar fi plăcut, pentru că rămâne unul din cele mai captivante şi mai reuşite filme ale lui Abdellatif Kechiche. Am recuperat, în schimb, „La bande des quatre”, un film de peste două ore şi jumătate care era o restanţă personală din filmografia lui Jacques Rivette, fost critic devenit cineast (şi plecat dintre noi în 2016). Un film antispectacular şi solicitant (ca toate ale lui Rivette) despre cum existenţa unor tinere actriţe de teatru aspirante este perturbată de câteva evenimente (nevăzute) care au loc în „viaţa reală” din jurul lor. 

Două recuperări ale unor filme clasice mi-a permis şi mini-secţiunea Focus Mai 68, cu două titluri care tratează celebrele revolte de acum 50 de ani: „Milou en mai” (1990), o satiră savuroasă a cunoscutului regizor Louis Malle, şi „Le fond de l’air est rouge”, remarcabilul documentar experimental, varianta updatată din anii `90, al lui Chris Marker.

Film-eseu de trei ore construit din imagini de arhivă cu tulburările istorice din mai multe ţări, în special din anii `60 şi `70, „Le fond de l’air est rouge”, prin asocierile sale spectaculoase de idei redate printr-un montaj neconvenţional, devine un exerciţiu de memorie vizuală care pare a da sens şi a trasa o conexiune între evenimente altfel disparate: istoria celor două decenii a fost (şi) istoria unor transformări sociale şi politice anti-sistem fără precedent şi irepetabile. O istorie violentă, pe alocuri sângeroasă, a cărei reflectare în imagini este deopotrivă fascinantă şi tulburătoare.

Festivalul Filmului Francez s-a încheiat miercuri, 2 mai, la Bucureşti, dar continuă în alte opt oraşe din ţară:

  • Arad / Cinema Arta, 4-6 mai
  • Brașov / Cinemateca Patria, 3-6 mai
  • Buzău / Teatrul George Ciprian, 4 mai
  • Cluj-Napoca / Cinema Victoria, 3-6 mai
  • Constanța / Cityplex Tomis Mall, 3-6 mai
  • Iași / Cinema Ateneu, 2-5 mai
  • Sfântu Gheorghe / Cityplex Arta, 3-6 mai
  • Timișoara / Universitatea de Vest – Aula Magna, 3-6 mai
23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »