„Nottara 70” vine cu povești, eroi și spectacole
https://www.ziarulmetropolis.ro/nottara-70-vine-cu-povesti-eroi-si-spectacole/

În perioada 14-21 mai, la Teatrul Nottara va avea loc un eveniment aniversar care va marca istoria de 70 de ani a teatrului şi va rememora spectacole, artişti, întâlniri, spectatori.

Un articol de Liliana Matei|28 Aprilie 2017

Aniversarea va aduce în prim-plan oamenii care, prin pasiunea și creativitatea lor, au tranformat, la Nottara, viața în emoție, anunță un comunicat de presă.

Festivalul este prefațat de două evenimente stradale inedite. Scena va deveni chiar bulevardul Magheru, spațiu-simbol al Bucureștiului. Încă din perioada Teatrului Armatei, acesta a fost parte din arhitectura sălii de spectacol, identificându-se cu spiritul instituției: demnitate, neliniște, tradiție, energie, forfotă, unicitate, punct de interes și de intersecție a mai multor drumuri. Toate ducând spre Teatrul de pe Bulevard.

Duminică, 7 mai, de la ora 14.00, în fața Teatrului Nottara, compozitorul de muzică de teatru, Cari Tibor (pian și muzică originală), alături de dansatorii Baczo Tünde și Alin State, dar și de violoncelistul Szaabo J. Attila, vă invită la Antonimul venețian (parafrază la volumul faimos al lui Giuseppe Berto).  Spectacolul melancolic despre dragoste și fermecătoarea Veneție, despre cuvintele nespuse și amăgirile inimii, este programat cu o săptămână înainte de deschiderea micro-festivalului și dă primul gong pe Magheru, cu teatru și dans sub cerul liber.

Acest eveniment va fi „coperta” pentru marea sărbătoare ce începe duminică, 14 mai. Iar în cea de-a doua zi de spectacole și manifestări dedicate Nottara 70, bulevardul se va transforma într-o galerie de povești, eroi și întâlniri cu trecutul.

Luni, 15 mai, de la ora 17.00, istoria Teatrului Nottara iese în stradă. Trecătorii de pe Magheru vor deveni actori în distribuția unei întâmplări teatrale speciale (concept și coordonator proiect: regizorul Mihai Lungeanu), fiind întâmpinați în drumul lor de muzică şi personaje de teatru, într-un decor special (scenografia: Victor Diaconu), care-i va face atenți la poveștile Nottara. De-a lungul trotuarului din fața sediului vor fi expuse afișe ale spectacolelor care au marcat existența teatrului, atunci și acum, de la eficientele, robustele și coloratele afișe de literă ale Teatrului Armatei, la viziunea oarecum austeră și unitar cromatică a celor din perioada directoratului lui Horia Lovinescu, până la creativele propuneri vizuale de astăzi, care îmbracă bulevardul. O vizită culturală, neconvențională și pasionantă, prin istoria Nottara, în aer liber.

Nottara 70 nu ar fi fost posibil fără spectatorii teatrului, așa că ne bucurăm să vă ieșim în întâmpinare, prin intermediul acestor și a altor câteva evenimente stradale, dedicate bulevardului și oamenilor lui. La aceste două spectacole/întâlniri pe bulevard, accesul este liber, fără limită de locuri. Dar sărbătoarea continuă și în teatru, cu spectacole-reper, colocvii, spectacole-lectură, seri de dans și de stat la povești. Între 14 și 21 mai, celebrăm cele 7 decenii de tinerețe”, a declarat Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara.

22
/03
/19

Jim Carrey (57 de ani) este, din toamna trecută, protagonistul serialului de comedie „Kidding“/„Glumeam!“, disponibil pe HBO GO, producţie pentru care actorul a făcut echipă cu regizorul Michel Gondry, alături de care a lucrat la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Puteți vedea, aici, o scurtă privire de ansamblu (epic tribute) asupra carierei lui Jim Carrey, clip realizat de Alexandru Catrina.

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

21
/03
/19

Duminică am fost la muzeu pentru o scurtă incursiune in mintea întortocheată a lui Leonardo Da Vinci. Doar că fără titirel și mami, epuizați după cele aproape zece zile de spitalizare. Pe drum, ne-am oprit cu Alessandro, tatăl lui Lorenzo, la un showroom auto. Cam scumpe mașinile de acolo, totuși, pentru buzunarele noastre pline cu caramele.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

Page 1 of 78412345...102030...Last »