„Nottara 70” vine cu povești, eroi și spectacole
https://www.ziarulmetropolis.ro/nottara-70-vine-cu-povesti-eroi-si-spectacole/

În perioada 14-21 mai, la Teatrul Nottara va avea loc un eveniment aniversar care va marca istoria de 70 de ani a teatrului şi va rememora spectacole, artişti, întâlniri, spectatori.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2017

Aniversarea va aduce în prim-plan oamenii care, prin pasiunea și creativitatea lor, au tranformat, la Nottara, viața în emoție, anunță un comunicat de presă.

Festivalul este prefațat de două evenimente stradale inedite. Scena va deveni chiar bulevardul Magheru, spațiu-simbol al Bucureștiului. Încă din perioada Teatrului Armatei, acesta a fost parte din arhitectura sălii de spectacol, identificându-se cu spiritul instituției: demnitate, neliniște, tradiție, energie, forfotă, unicitate, punct de interes și de intersecție a mai multor drumuri. Toate ducând spre Teatrul de pe Bulevard.

Duminică, 7 mai, de la ora 14.00, în fața Teatrului Nottara, compozitorul de muzică de teatru, Cari Tibor (pian și muzică originală), alături de dansatorii Baczo Tünde și Alin State, dar și de violoncelistul Szaabo J. Attila, vă invită la Antonimul venețian (parafrază la volumul faimos al lui Giuseppe Berto).  Spectacolul melancolic despre dragoste și fermecătoarea Veneție, despre cuvintele nespuse și amăgirile inimii, este programat cu o săptămână înainte de deschiderea micro-festivalului și dă primul gong pe Magheru, cu teatru și dans sub cerul liber.

Acest eveniment va fi „coperta” pentru marea sărbătoare ce începe duminică, 14 mai. Iar în cea de-a doua zi de spectacole și manifestări dedicate Nottara 70, bulevardul se va transforma într-o galerie de povești, eroi și întâlniri cu trecutul.

Luni, 15 mai, de la ora 17.00, istoria Teatrului Nottara iese în stradă. Trecătorii de pe Magheru vor deveni actori în distribuția unei întâmplări teatrale speciale (concept și coordonator proiect: regizorul Mihai Lungeanu), fiind întâmpinați în drumul lor de muzică şi personaje de teatru, într-un decor special (scenografia: Victor Diaconu), care-i va face atenți la poveștile Nottara. De-a lungul trotuarului din fața sediului vor fi expuse afișe ale spectacolelor care au marcat existența teatrului, atunci și acum, de la eficientele, robustele și coloratele afișe de literă ale Teatrului Armatei, la viziunea oarecum austeră și unitar cromatică a celor din perioada directoratului lui Horia Lovinescu, până la creativele propuneri vizuale de astăzi, care îmbracă bulevardul. O vizită culturală, neconvențională și pasionantă, prin istoria Nottara, în aer liber.

Nottara 70 nu ar fi fost posibil fără spectatorii teatrului, așa că ne bucurăm să vă ieșim în întâmpinare, prin intermediul acestor și a altor câteva evenimente stradale, dedicate bulevardului și oamenilor lui. La aceste două spectacole/întâlniri pe bulevard, accesul este liber, fără limită de locuri. Dar sărbătoarea continuă și în teatru, cu spectacole-reper, colocvii, spectacole-lectură, seri de dans și de stat la povești. Între 14 și 21 mai, celebrăm cele 7 decenii de tinerețe”, a declarat Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.