Nottara îşi reia activitatea. Primul spectacol, pe 21 decembrie, la ArCuB
https://www.ziarulmetropolis.ro/nottara-isi-reia-activitatea-primul-spectacol-pe-21-decembrie-la-arcub/

Teatrul Nottara îşi reia activitatea şi va prezenta un prim spectacol, „Crăciunul, altfel”, pe 21 decembrie, de la ora 19.30, la sala ArCuB din strada Batişte din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2015

Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea pe termen nedefinit, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

„Crăciunul, altfel” este primul spectacol cu vânzare de bilete organizat de Teatrul Nottara după suspendarea activităţii ca urmare a acestei legii.

Teatrul Nottara a susţinut anterior un spectacol la Palatul Cotroceni, pe 5 decembrie, însă pentru acela nu s-au pus în vânzare bilete.

Conform site-ului teatrului Nottara, ”Crăciunul altfel” este o fantezie muzicală pentru solişti, pian, vioară, violoncel şi… All’s Choir, un spectacol realizat în parteneriat cu Asociaţia SmartArt.

All’s Choir revine pe scena Teatrului Nottara cu un spectacol inedit, o combinaţie armonioasă de muzică, dans şi teatru, care oferă spectatorilor pregătiţi de sărbătoare puntea dintre realitate şi ritualul artistic.

Formula magică de anul acesta îmbină refrene celebre (Hava Nagilah, Cielito Lindo, Volver, Kalinka şi Ciuleandra) cu colinde de pretutindeni, reorchestrate ingenios.

Sopranele Mădălina Constantin şi Anfisa Fugaru, membre All’s Choir, vor oferi o interpretare originală colindelor din repertoriul românesc şi internaţional.

Foto: Nottara, Arcub – facebook

16
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „Macbeth” (2015), al doilea lungmetraj al regizorului australian Justin Kurzel, este o adaptare destul de fidelă celebrei piese a lui Shakespeare, având pe afiş două staruri fără reproş - Michael Fassbender şi Marion Cotillard. În ciuda unor excese vizuale, filmul transmite forţă şi grandoare.

15
/10
/15

Aţi ascultat vreodată un recital de orgă? Un asemenea eveniment muzical deosebit vă propune joi, 22 octombrie (19.00) muzicianul polonez BOGDAN NARLOCH, invitat la Sala Radio, care se bucură de privilegiul de a fi dotată cu cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi).

15
/10
/15

„Marmură”, nouă premieră la Bulandra, este unul dintre foarte rarele spectacole de pe scenele bucureștene care seamănă, fie și din profil, unei capodopere. De ce? O sumară expunere de motive, deci.

15
/10
/15

Actrița britanică Emilia Clarke, cunoscută în special pentru rolul din serialul Game of Thrones, a fost desemnată cea mai sexi femeie a anului 2015 de revista Esquire. În septembrie, Emilia Clarke a fost desemnată femeia anului și de către revista GQ. Recent, a jucat rolul Sarah Conor în „Terminator: Genisys”.

15
/10
/15

Duminică, 18 octombrie, de la ora 20:00, are loc premiera oficială a spectacolului DON JUAN INFERNO – un poem teatral-coregrafic, care prezintă povestea infernului acestui binecunoscut aventurier. Organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, spectacolul se va juca la Sala ARCUB din Batiște nr. 14.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Meryl Streep, câștigătoare a trei premii Oscar, va fi președinta juriului Festivalului internațional de Film de la Berlin de anul viitor. În vârstă de 66 de ani, Meryl Streep a fost recompensată cu Ursul Onorific de Aur la Berlinala din 2012 pentru întreaga activitate în lumea filmului.

14
/10
/15

Un film despre scandalul în care este implicat constructorul de automobile german Volkswagen, care va avea la bază un proiect de carte scris de Jack Ewing, va fi produs de studioul Paramount şi de actorul Leonardo DiCaprio.

14
/10
/15

Pe 26 octombrie, de ziua ei, la Sala Palatului din Capitală, de la ora 20.00, Corina Chiriac va fi gazda spectacolului de muzică ușoară românească „80 la putere!”. Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Cătălin Crișan, Silvia Dumitrescu, Carmen Rădulescu, Anca Țurcașiu, Anastasia Lazariuc au răspuns invitației comunității “80 la putere!” de a o celebra pe una dintre solistele de mare succes ale muzicii ușoare românești, pe scena Sălii Palatului.

14
/10
/15

Cântăreaţa de origine marocană va concerta pe 15 octombrie la Sala Radio într-un concert ce se anunţă incendiar, biletele fiind aproape epuizate. Hindi Zahra a debutat ca muzician pe scenele din Paris, acolo unde locuieşte de la vârsta de 15 ani.