Nou în Biblioteca Polirom: Stefan Zweig, Frica. Scrisoare de la o necunoscută
https://www.ziarulmetropolis.ro/nou-in-biblioteca-polirom-stefan-zweig-frica-scrisoare-de-la-o-necunoscuta/

Opera lui Stefan Zweig, unul dintre marii scriitorii ai lumii, a inspirat filme de succes, precum The Grand Budapest Hotel (2014, regia Wes Anderson), cîştigător a patru Premii Oscar şi cinci Premii Bafta.

Un articol de Liliana Matei|21 februarie 2016

Protagonista povestirii Frica, Irene, frumoasa soţie a unui avocat prosper, găseşte viaţa plictisitoare, simte că nu-i mai aduce nimic bun, iar asta o împinge să-şi caute ocupaţii noi. Într-o zi cunoaşte un tînăr pianist cu care intră într-o relaţie ferită de indiscreţiile lumii şi îndepărtată de căldura cuminte a familiei. Legătura clandestină o ajută să se regăsească într-o altă fiinţă, îi dă speranţe noi, o face să se simtă mai vie ca niciodată… Pînă într-o zi cînd, ieşind de la iubitul ei, întîlneşte o femeie ciudată. Din acel moment neaşteptat, mica aventură salvatoare, toate planurile ascunse se topesc, iar teama se insinuează în liniştea fiecărei zile.

 

Neaşteptată este şi clipa cînd un scriitor de succes, personajul-cititor din Scrisoare de la o necunoscută, primeşte un plic de la o admiratoare pe care nu ţine minte s-o fi întîlnit. Parcurge lungul mesaj şi află că femeia care-i scrie şi care îl iubise în taină încă din copilărie a făcut sacrificii de neimaginat ca să-i poată fi în preajmă, că într-o bună zi, fără să-i spună nimic despre pasiunea ei, au împărţit întîi cîteva pahare de vin, apoi plăcerea unei nopţi din care după nouă luni s-a născut un copil. Povestea propriei vieţi zugrăvite de admiratoarea necunoscută se sfîrşeşte la cîţiva ani după teribila epidemie de gripă din 1918 şi culminează cu un sacrificiu pe care el, fără să ştie, fără să fi avut măcar de ales, l-a provocat.

Volumul Frica. Scrisoare de la o necunoscută, de Stefan Zweig, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Gabriellei Eftimie; cartea este disponibilă şi în ediţie digitală.

Povestirea Scrisoare de la o necunoscută a inspirat în 1948 o producţie cinematografică în regia lui Max Ophüls; filmul i-a avut în distribuţie pe Joan Fontaine, Louis Jourdan şi Mady Christians.

„Zweig a pus la punct o metodă literară şi psihologică remarcabilă, pe care Frica o exemplifică fără cusur. Strălucirea şi stranietatea ei lasă în mintea cititorului o impresie de neşters.” (Salman Rushdie)

„Stefan Zweig aparţine şirului de maeştri ai povestirii cărora le datorează propria formare: Maupassant, Turgheniev şi Cehov… El iubeşte imperfecţiunile, aspiraţiile şi frustrările personajelor sale, bărbaţi sau femei, pe care le analizează cu afecţiune şi înţelegere.” (Paul Bailey)

Născut în familia unui industriaș înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) şi-a făcut studiile la Berlin şi la Viena. Călătoreşte mult încă din tinereţe (în Statele Unite, Franţa, Anglia, India), o cunoaşte pe prima sa soţie, Friederike von Winternitz, şi se stabileşte la Salzburg. În 1930 este deja unul dintre cei mai traduşi scriitori austrieci în viaţă, iar povestirile şi biografiile lui devin bestseller aproape imediat după apariţie. Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, Zweig părăseşte Austria, pentru diverse destinaţii: Londra, Bath, New York, Ossining şi, mai tîrziu, Rio şi Petrópolis.

A scris proză (Scrisoare de la o necunoscută, Frica, Amoc, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei), biografii (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus de Rotterdam, Magellan) şi memorialistică (Lumea de ieri). În 1942, cînd se sinucide alături de cea de a doua soţie, Lotte, în Petrópolis, Stefan Zweig este deja unul dintre scriitorii celebri ai lumii. Opera lui a inspirat filme de succes, precum The Grand Budapest Hotel (2014), cîştigător a patru Premii Oscar şi cinci Premii Bafta.

Colecția „Biblioteca Polirom” numără pînă în prezent peste 1.000 de titluri și este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

În pregătire:

Anna Brâncoveanu de Noailles, O nouă speranță

Cesare Pavese, Noaptea de sărbătoare

Erich Maria Remarque, Pe frontul de vest nimic nou

Tracy Chevalier, La marginea livezii

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.