Nou în librării: „Istoria lui Mayta“ de Mario Vargas Llosa (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/nou-in-librarii-istoria-lui-mayta-de-mario-vargas-llosa-fragment/

Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), miercuri, 10 aprilie, ora 19.00, la lansarea romanului „Istoria lui Mayta” de Mario Vargas Llosa, în traducerea lui Mihai Cantuniari.

Un articol de Liliana Matei|10 aprilie 2019

Seria dedicată de Editura Humanitas Fiction scriitorului peruvian are, începând cu acest titlu, un nou concept grafic. În Istoria lui Mayta ancheta unui scriitor care încearcă să reconstituie povestea troțkistului Alejandro Mayta și a revoluției sale eșuate pe povârnișurile Anzilor în anul 1958 devine, sub ochii cititorului, o frescă amară a unei țări divizate și antagonizate. Vor vorbi despre carte scriitorii și jurnaliștii  Ioan Stanomir și Andrei Crăciun și jurnalistul și realizatorul radio și TV Cătălin Striblea. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Adolescent idealist (și catolic fervent), apoi tânăr intelectual autodidact cochetând cu ideile stângii radicale, oscilând în viața personală între conformism și transgresiune, terorist fără voie, judecat și condamnat pentru greșeli pe care se pare că nu le-a comis, Mayta este descris contradictoriu și evocat inconsecvent de cei intervievați de narator. La fel ca portretul marginalului Mayta, și Istoria este construită din ficțiunile personale ale celor care se pretind martori sau victime (niciodată călăi), iar nu din marea ficțiune a ideologiei răsfrânte tragicomic în gesturile disperat-eroice și ratate ale revoluționarilor peruani.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. După studii de literatură la Universitatea San Marcos din Lima între 1953 şi 1958, obţine doctoratul în litere şi filozofie la Universitatea Complu­tense din Madrid în 1959. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia, de care divorțează de asemenea, după 50 de ani. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

Istoria lui Mayta (fragment)

Mai devreme sau mai târziu, istoria asta trebuie oricum scrisă, zice senatorul, frichinindu-se în fotoliu până găseşte o poziţie comodă piciorului său betegit. Cea adevărată, nu mitul. Deşi nu-i încă momentul.

L-am rugat să purtăm discuţia într-un locşor mai retras, dar el a ţinut morţiş să vin la barul Congresului. După cum mă temeam, suntem întrerupţi mai tot timpul: colegi şi ziarişti se apropie, îl salută, schimbă glume, îi pun întrebări. De la atentatul care l-a lăsat şchiop, este unul din cei mai populari parlamentari. Vorbim dezlânat, cu lungi paranteze. Îi explic încă o dată că n-am pretenţia să scriu „adevărata istorie“ a lui Mayta. Ci doar să adun cea mai mare cantitate posibilă de date şi de păreri despre el, pentru ca apoi, adăugând acestor materiale doze mari de invenţie, să construiesc ceva ce s-ar vrea o versiune de nerecunoscut a evenimentelor. Ochii lui mici, neastâmpăraţi şi neîncrezători, mă cântăresc fără simpatie.

Deocamdată nu trebuie întreprins nimic care să dăuneze marelui proces în care ne aflăm, acela de unificare a stângii democratice, singura soluţie de salvare a Peru-ului în împrejurările actuale, murmură. Istoria lui Mayta, cu toţi cei douăzeci şi cinci de ani scurşi de- atunci, poate avea repercusiuni nedorite.

E un bărbat slab şi vorbeşte dezinvolt. Se îmbracă elegant, părul lui ondulat e semănat de fire albe, fumează cu ţigaret. Din când în când, piciorul betegit pare să-l doară, căci şi-l masează energic. Scrie corect, pentru un politician. Aceasta a fost cheia care i-a deschis înaltele sfere ale regimului militar din 82 timpul generalului Velasco, în calitate de consilier. El a fost inventatorul unei bune părţi a lozincilor cu care dictatura s-a dat drept progresistă; tot el a fost directorul unuia din ziarele naţionalizate. A scris discursuri pentru generalul Velasco (şi se cunoştea de la o poştă că sunt ale lui după anumiţi termeni socio-juridici, la care – ajungând cu lectura – dictatorului i se împleticea limba) şi a reprezentat, cu un mic grup, fracţiunea cea mai radicală a regimului. Acum, senatorul Campos este o personalitate moderată pe care extrema dreaptă şi ultrastânga maoistă şi troţkistă o atacă furibund. Partizanii guerrilleros l-au condamnat la moarte, ca de altfel şi escadroanele libertăţii. Acestea din urmă – semn al absurdelor timpuri ce ne-au fost hărăzite – declară ca el este şeful secret al subversiunii. Acum câteva luni, o bombă i-a distrus automobilul, rănindu-l pe şofer, iar lui sfârtecându-i piciorul stâng, în prezent imobilizat. Cine a aruncat bomba? Nu se ştie.

Dar în fine, rosteşte deodată, tocmai atunci când, convins că n-am să-l fac să vorbească, dau să- mi iau rămas-bun, dacă tot ai aflat anumite chestii, n-ar fi rău să afli esenţialul: Mayta a colaborat cu serviciile de informaţii ale armatei şi, mai mult ca sigur, cu C.I.A.

Asta nu-i adevărat, protestă Mayta.

Ba da, îl contrazise Anatolio. Lenin şi Troţki au condamnat întotdeauna terorismul.

Acţiunea directă nu-i terorism, zise Mayta, ci pur şi simplu acţiune insurecţională revoluţionară. Dacă Lenin şi Troţki au condamnat-o, atunci te rog să-mi spui ce altceva au făcut ei toată viaţa. Crede-mă, Anatolio, noi eram cât pe ce să uităm esenţialul. Datoria noastră este revoluţia, ea e cea dintâi obligaţie a unui marxist. Nu ţi se pare culmea absurdului să vină un sublocotenent să ne-o reamintească?

Recunoşti deci că Lenin şi Troţki au condamnat terorismul? bătu tactic în retragere Anatolio.

Păstrând anumite rezerve, şi eu îl condamn, admise Mayta. Terorismul orb, rupt de mase, îndepărtează poporul de avangarda sa. Noi însă vom fi cu totul altceva: scânteia ce aprinde fitilul, bulgărele ce declanşează avalanşa.

Văd că te simţi poet azi, pufni Anatolio într- un râs ce răsuna prea sonor în odăiţa minusculă.

Poet nu, gândi. Mai degrabă iarăşi doldora de iluzii, reîntinerit.“ Şi-n plus, cu un optimism de care îşi uitase cam de multişor. De parcă toate mormanele alea de cărţi şi ziare îngrămădite în jurul lui s- ar fi aprins fără să se consume şi i-ar fi încins trupul şi sufletul cu o pălălaie de foc, vie, plăcută, pa radoxal răcoroasă. Aşa o fi fericirea? Dezbaterea din cadrul Comitetului Central al P.O.R.(T.) fusese pur şi simplu pasionantă, poate cea mai excitantă din câte îşi aducea el aminte de-atâţia ani încoace. După întrunire dăduse fuga la piaţeta Teatrului Segura, la Agenţia France Presse. Tradusese acolo pe ruptelea, vreme de patru ceasuri. Şi-n ciuda programului ucigător, se simţea proaspăt şi lucid. Darea lui de seamă asupra sublocotenentului fusese aprobată, ca şi propunerea de-a se lua în consideraţie planul lui Vallejos. „Baza de lucru, plan de acţiune: ce talmeş-balmeş!“, gândi. Însă concluzia era, pe bune, extrem de importantă fiindcă presupunea în sfârşit izbucnirea revoluţiei, şi asta cât mai curând. În luarea sa de cuvânt, Mayta vorbi cu o convingere ce avu darul să-i impresioneze pe tovarăşi: îşi dădu seama de asta după expresia feţelor şi din faptul că nu-l întrerupseseră nici măcar o dată. Da, acţiunea era realizabilă, cu condiţia ca o organizaţie revoluţionară ca P.O.R.(T.) s-o conducă, iar nu un băieţandru bine intenţionat dar fără temei ideologic. Îşi miji ochii, şi imaginea i se preciza cu deosebită claritate: o mică avangardă bine înarmată şi echipată, bucurându-se de sprijin urban şi având idei limpezi asupra ţintei strategice şi a procedeelor tactice, putea fi focarul din care revoluţia să se propage în tot restul ţării, iasca şi am narul care să aprindă vâlvătaia revoluţionară. Nu existau oare din plin condiţiile obiective într-o ţară cu contradicţiile de clasă ale Peru-ului? Acest nucleu iniţial, prin îndrăzneţe lovituri de propagandă armată, putea crea condiţiile subiective pentru ca sectoarele muncitoreşti şi ţărăneşti să se alăture acţiunii. Îl readuse brusc în prezent figura lui Anatolio, ce se ridica de pe colţul de pat unde şezuse până atunci.

Mă reped sa văd dacă mai e coadă jos, altfel mă scap pe mine. Nu mai pot să mă ţin.

Se mai repezise de câteva ori, şi de fiecare dată găsise pe cineva aşteptând în faţa latrinelor ocupate. Îl văzu ieşind aproape îndoit din mijloc, ţinându-se de burtă. Ce bine că Anatolio a venit să-l vadă în seara asta!, ce bine că azi, când în sfârşit se petrecea ceva important, când începea ceva cu totul nou, avea cui să-i împărtăşească vălmăşagul de gânduri ce i se zbuciumau în creier! „Partidul a făcut un salt calitativ“, gândi. Stătea tolănit pe pat, cu un braţ îndoit drept pernă. Comitetul Central al P.O.R.(T.), după ce aprobase ideea de a se colabora cu Vallejos, desemnase un Grup de Acţiune – tovarăşul Jacinto, tovarăşul Anatolio şi Mayta însuşi – însărcinat cu pregătirea unui calendar de activităţi. Se luase hotărârea ca Mayta să plece imediat la Jauja să vadă la faţa locului în ce consta mica organizaţie a lui Vallejos şi ce fel de contacte întreţinea cu comunităţile indigene din valea Mantaro. Apoi, ceilalţi doi membri ai Grupului de Acţiune urmau să vină şi ei în sierra să coordoneze activitatea. Întrunirea P.O.R.(T.) luase sfârşit în plină efervescenţă şi stare euforică. Aceeaşi stare îl copleşise pe Mayta şi-n timp ce traducea telegramele Agenţiei France Presse. Nu-l părăsise nici când revenise în odăiţa-i de pe strada Zepita. La intrare îl aştepta o figură tinerească, nişte dinţi sticlind în semiîntuneric.

Am rămas aşa zguduit de cele auzite, încât m-am simţit îndemnat să vin numaidecât să mai discutăm oleacă, zise Anatolio. Eşti foarte ostenit?

Deloc, urcă, îl bătu pe umeri Mayta. Nici eu nu ştiu ce-i cu mine, parcă-s alt om. Fiindcă, zău, cum ar zice Vallejos, asta- i dinamită pură.

Umblaseră zvonuri, insinuări, cuvinte în doi peri, ba până şi-un manifest volant prin aulele Universităţii San Marcos, toate acuzându-l. Turnător? Vândut? Apăruseră după-aceea şi două articole cu detalii dubioase asupra activităţilor lui Mayta.

Agent? îi citesc cuvântul pe buze. Cum asta, când eraţi…

Dar senatorul Campos ridică mâna şi nu mă lasă să continui.

Noi eram troţkişti, ca Mayta, şi atacurile veneau din tabăra moscoviţilor, de-aceea la început nu ne-am sinchisit de ele, îmi explică, ridicând din umeri. Noi ăştia din P.O.R. nu trecea zi să nu fim beşteliţi, trataţi drept iude. Între troţkişti şi moscoviţi, cainismul era de regulă. Domnea filozofia urmă- toare: „duşmanul cel mai primejdios e cel de lângă tine, fă- i seama chiar de- o fi să te aliezi cu dracu“.

Tace, fiindcă încă un ziarist se apropie să-l întrebe dacă ştirea apărută mai deunăzi în ziare este adevărată: cică, speriat de ameninţările la viaţa lui, şi-ar pregăti fuga în străinătate, unde va călători sub pretextul de a-şi opera din nou piciorul. Senatorul râde: „Pure calomnii, de n-or să-mi pună pielea-n băţ înainte, peruanii vor mai avea de furcă cu mine încă mult timp“. Ziaristul pleacă, încântat de răspuns. Mai cerem o cafea. „Ştiu că aici, la Congres, suntem nişte privilegiaţi, putându-ne permite să bem câteva cafele pe zi, pe când ceilalţi peruani visează la asta ca la un articol de lux. Dar n-o să ţină nici asta prea mult. Concesionarul avea el o rezervă, dar i-a dat de fund“. O vreme monologhează asupra grozăviilor războiului: raţionalizarea, nesiguranţa, psihoza generală de câteva zile încoace, de când umblă zvonuri despre, pătrunderea trupelor străine în ţară.

Însă nu-i mai puţin adevărat că tovarăşii moscoviţi aveau informaţii de prima mână, reia ideea pe neaşteptate, din chiar punctul unde o lăsase. Înştiinţarea le-a venit de sus, asta-i clar. Moscova, K.G.B.-u l. Probabil aşa au aflat de duplicităţile lui Mayta.

Potriveşte o ţigară în ţigaret, o aprinde, trage un fum, îşi freacă piciorul. Şi-a luat o mutră preocupată, ca şi cum l-ar încerca scrupulele dacă n-a mers cumva prea departe cu dezvăluirile lui. El şi fostul meu coleg au militat împreună, au împărtăşit idealuri politice, clandestinitate, persecuţii. Cum de-l rabdă inima să-mi zică pe şleau că Mayta n-a fost decât un limbric dezgustător, şi încă cu o asemenea indiferenţă?

Doar ştiţi că Mayta a înfundat pârnaia de multe ori. (Leapădă scrumul în ceaşca de cafea golită.) Mă bate gândul c-acolo l-or fi şantajat să lucreze pentru ei. Pe unii închisoarea îi întăreşte, pe alţii îi doboară.

Mă măsoară, cântărindu-şi efectul vorbelor. Observ că este liniştit, sigur de sine, cu acea expresie amabilă care nu-l părăseşte nici în toiul celor mai aprige polemici. De ce oare şi-o fi urând într-atâta fostul tovarăş?

Asemenea lucruri sunt întotdeauna greu de dovedit. Hăt- departe, într-un moment aburit al trecutului, Mayta, de nerecunoscut sub fulare răpănoase, le întinde bileţele scrise cu cerneală simpatică şi conţinând nume, planuri, locuri, unui militar stângaci în hainele-i civile şi unui străin bănuitor care nu se descurca în ruptul capului cu prepoziţiile limbii spaniole.

Imposibil de dovedit, mă corectează. Deşi, ce-i drept, o singură dată, ceva tot a ieşit la iveală – trage aer în piept şi ghilotinează: Pe vremea generalului Velasco noi am descoperit că C.I.A. conducea, practic, serviciile noastre de informaţii. S-au dat pe faţă destule nume. Printre ele, cel al lui Mayta. Şi, făcând noi nişte deducţii, amintindu-ne diferite detalii, iată c-au ieşit la iveală şi alte dedesubturi. Comportarea lui a de venit suspectă din momentul cunoştinţei cu Vallejos.

Asta-i o acuzaţie teribilă, îi spun. Spion de-al armatei, agent al C.I.A., şi în acelaşi timp…

Spion, agent, astea-s cuvinte mari, nuanţează el. Informator, unealtă, poate chiar victimă. Aţi mai vorbit cu cineva care să-l fi cunoscut pe Mayta cel de-atunci?

Cu Moisés Barbi Leyva. Cum se face că el nu ştie nimic despre asta? Moisés a fost amestecat în toate pregătirile acţi unii de la Jauja, s- a văzut cu Mayta chiar în preziua…

Moisés e un om care ştie o groază de lucruri, zâmbeşte senatorul Campos.

O să-mi zică şi despre el că este un agent al C.I.A.? Nu, în nici un caz n-ar formula o astfel de acuzaţie împotriva directorului unui Centru care i-a publicat două cărţi de cercetări socio-politice, dintre care una prefaţată de însuşi Barbi Leyva.

Moisés e un om prudent, cu interese ce trebuie apărate, strecoară, cu o doză moderată de acid. A adoptat filozofia: „despre trecut, numai bine“. Excelentă pentru omul care nu vrea să aibă probleme. Din nefericire, eu nu-s ca el. Întotdeauna am vorbit pe şleau. Şi tocmai pentru că nu mi-am menajat cuvintele, m-au schilodit. Şi mă pot aştepta să fiu curăţat ori când. Tot ce-am câştigat este că mă pot privi în oglindă fără să-mi vină să mă scuip. Dar de bătut cuie în tălpi, mi le-a m bătut.

Rămâne câteva clipe cu capul în jos, ca şi cum l-ar tulbura faptul că buna-i credinţă l-a îndemnat la asemenea efuziuni autobiografice.

Care- i părerea lui Moisés despre Mayta cel de-atunci? mă întreabă, cu ochii ţintă pe vârful pantofilor mei.

Îl priveşte drept un idealist naiv, îi replic. Un om poate cam repezit, luându-se în beţe cu toţi, dar revoluţionar din cap până-n picioare.

El rămâne gânditor, printre colăceii de fum.

V-am mai zis-o : mai bine nu scormoneam prin rahat, ca să nu pută şi să le taie multora respiraţia. Marchează o mică pauză, surâde şi execută: Moisés a fost acuzatorul în seara când l-am expulzat pe Mayta din P.O.R.(T.), ca infiltrat.

M-a lăsat mască: în micul garaj devenit tribunal, un Moisés adolescent şi tunător îşi sfârşeşte rechizitoriul agitând cu o mână dovezile de nedezminţit. Vândut! Agent infiltrat! Denunţător! Livid, cocârjat sub afişul cu ideologi, fostul meu coleg nu scoate o vorbă. Uşa se deschise şi apăru Anatolio.

Credeam c-ai căzut în latrină, îl întâmpină Mayta.

Ufff, da’ ştiu că m-a m uşurat, râse Anatolio, închizând uşa. Îşi dăduse cu apă pe păr, pe faţă şi pe piept, şi pielea îi lucea de picături. Venea cu cămaşa în mână, şi Mayta îl văzu întinzând-o grijuliu la picioarele patului. „Ce drăguţ e!“, gândi. Pe trunchiul lui zvelt se ghiceau oasele, fire de păr îi luceau între pectorali. Avea braţele lungi şi armonioase. Mayta îl văzuse prima oară cu patru ani în urmă, cu prilejul unei conferinţe la sindicatul Construcţiilor Civile. Mai tot timpul îl întrerupea un grup de băieţi de-ai Tineretului Comunist, recitind răsuflatul şlagăr împotriva lui Troţki şi a troţkismului: aliaţii lui Hitler, agenţii imperialismului, slugoii Wall Steet-ului. Cel mai agresiv era Anatolio, un tinerel cu ochi mari şi părul ca pana corbului, aşezat în rândul întâi. El va da semnalul să-l snopească în bătaie? Şi totuşi, era ceva în băiatul acela care lui Mayta îi trezi simpatie. Avu una din acele intuiţii cum mai avusese şi în alte rânduri, toate ratate. De data asta însă merse la sigur. Când, ieşind de la sindicat, cu spiritele mai potolite, se apropie de el şi îi propuse să bea o cafea împreună „ca să ne clarificăm neînţelegerile“, băiatul nu se lăsă rugat. Mai târziu, când era deja membru al P.O.R.(T.), Anatolio obişnuia să-i zică: „Mi-ai ţinut atunci un catehism ca iezuiţii, tovarăşe“. Aşa şi era, îl prelucrase în acelaşi timp cu dibăcie şi cu afecţiune. Îi împrumutase cărţi, reviste, îl făcuse să participe la un cerc de studii marxiste condus de el, îl invitase la nenumărate cafeluţe convingându-l că troţkismul era adevăratul marxism, revoluţia fără birocraţie, fără despotism, fără corupţie. Şi-a cum iată-l aici, tânăr şi plăcut, cu torsul gol, sub prăfuitul con de lumină din bagdadie, netezindu-şi cămaşa. Gândi: „De când m-am apucat de conspirat cu Vallejos nu m-a mai urmărit în vis chipul lui Anatolio“. Era absolut sigur: nici măcar o dată. Ce bine că Anatolio făcea şi el parte din Grupul de Acţiune. Cu el se înţelegea cel mai bine în partid, şi asupra lui avea cea mai mare influenţă. Ori de câte ori rămânea ca ei doi să vândă Glas Muncitoresc sau să împrăştie foi volante în Piaţa Unión sau la porţile fabricilor de pe bulevardul Argentina, nu se lăsa niciodată aşteptat, deşi locuia tocmai în Callao.

Parcă nu-mi vine să mai plec, la ora asta…

Dacă nu te supără înghesuiala, rămâi. Toţi tovarăşii din Comitetul Central al P.O.R.(T.) dormiseră o noapte sau două în chichineaţa aceea, ba uneori şi mai mulţi la un loc, claie peste grămadă.

Mă mustră cugetul doar că te încurc pe tine, zise Anatolio. Trebuia să-ţi fi făcut şi tu un pat mai mare, pentru orice eventualitate. Mayta îi zâmbi. Trupul lui, alarmat în toate simţurile deodată, se încordă. Se forţă să se gândească numai la Jauja. L-au expulzat din partid după dandanaua cu Jauja?

Înainte, mă corectează, observându-mi surprinderea cu satisfacţie. Puţin înainte. Dacă-mi aduc bine aminte, au potrivit lucrurile în aşa fel încât să reiasă că Mayta ceruse singur să iasă din P.O.R.(T.). O scorneală, desigur, ca să nu-i dezvăluim duşmanului fisurile noastre ascunse. Dar a fost expulzat. Apoi s-au petrecut faptele din Jauja şi nimic nu s-a mai putut reconstitui. Vă amintiţi ce val de represiune am avut de înfruntat? Unii închişi imediat, alţii intraţi în clandestinitate. Treaba cu Mayta a rămas îngropată. Aşa se scrie istoria, amice. În toiul confuziei şi-al ofensivei reacţionare provocate de afacerea Jaujei, Mayta şi Vallejos s-au ales cu faimă de eroi…

Rămâne gânditor, cugetând uimit la extravaganţele istoriei. Îl las să mediteze fără a-l grăbi câtuşi de puţin, convins fiind că nu şi-a deşertat încă sacul. Devotatul Mayta, preschimbat în monstru cu două feţe urzind o conspiraţie extrem de riscantă numai pentru a-şi atrage în cursă tovarăşii? E cam gogonată: oricum, imposibil de justificat într-un roman, dacă acesta nu adoptă de la bun început irealitatea facturii poliţiste.

Acum însă, nimic din toate acestea nu mai prezintă importanţă, adaugă senatorul. Fiindcă au eşuat. Voiau să lichideze definitiv stânga. N-au reuşit decât s-o imobilizeze câţiva ani. Au urmat Cuba şi, în 1963, uciderea lui Javier Heraud. În 65, guerrilele M.I.R. şi F.L.N. Eşec după eşec pentru tezele insurecţionale. Acum, în sfârşit, le- a venit apa la moară. Nu mai că…

Numai că…spun.

Numai că asta nu mai e revoluţie, ci apocalipsa. Ar fi crezut vreodată cineva că Peru-ul va trăi o asemenea hecatombă? Mă priveşte lung: Evenimentele din urmă au îngropat definitiv istoria lui Mayta şi-a lui Vallejos. Azi nimeni nu-şi mai aminteşte de ea, sunt sigur. În fine… ce te-ar mai interesa?

Vallejos, îi zic prompt, era tot un provocator? Trage din ţigaret şi sloboade o gură de fum, întorcând capul niţel ca să nu mi-o sufle în nas.

Despre Vallejos nu ştim mare lucru. N-avem dovezi. Putea fi o simplă unealtă a lui Mayta. (Trage iar din ţigaret.) S-ar prea putea, nu? Mayta era vulpoi bătrân, şiret, pe când celălalt ce era dacă nu un ţângău cu caş la gură. Dar repet, n-avem dovezi.

Vorbeşte pe acelaşi ton măsurat, salutând lumea care intră sau iese.

Ştiţi doar că Mayta şi-a petrecut toată viaţa trecând dintr-un partid în altul, adaugă. Mereu însă în cadrul stângii. Nehotărât numai, sau abil? Nici măcar eu, care l-am cunoscut bine, n-aş putea să mă pronunţ. Căci era ca tiparul: îţi scăpa din mână, se strecura, nu era chip să-i cunoşti adevărata fire. În orice caz, a fost când cu unii, când cu alţii, simpatizant sau membru al tuturor organizaţiilor progresiste. O traiectorie dubioasă, nu vi se pare?

Bine, dar toate închisorile lui? îi spun. Penitenciaria, Sexto, Frontón?

Am eu ştire că niciodată n-au durat prea mult, insinuează senatorul. Mai degrabă a trecut prin multe închisori, decât a stat. Şi-apoi ce atâta vorbă: fapt e că figura în catastifele serviciului de informaţii.

Vorbeşte detaşat, cu sânge rece, fără pic de râcă împotriva acestui om pe care îl acuză de-a fi minţit zi şi noapte, ani de-a rândul, denunţându-i şi înjunghiindu-i pe la spate pe cei ce se încredeau în el, şi de-a fi organizat o insurecţie numai şi numai pentru a oferit un pretext declanşării represiunii generalizate contra stângii. Îl urăşte din răsputeri, fără îndoială. Tot ce-mi zice şi-mi sugerează împotriva lui Mayta trebuie că vine de foarte departe, trebuie c-a fost gândit, rumegat, proferat de nenumărate ori în toţi aceşti douăzeci şi cinci de ani. Să fi existat totuşi un motiv iniţial, pe care apoi ura lui l-a transformat în ditamai muntele? Să fie totul numai o farsă urmărind să-i întineze memoria în ochii celor puţini care şi- l mai reamintesc? Ce i-a putut stârni ura asta? O fi ea politică, personală, sau şi una, şi alta?

Foto: Mario Literature, Editura Humanitas Fiction

29
/09
/15

Institutul Cultural Român de la Viena celebrează împreună cu Centrul Ceh Viena şi alături de alţi 18 membri ai clusterului EUNIC Austria, ce-a de-a 14-a ediţie a unui eveniment tradiţional pentru calendarul cultural austriac: Ziua Internaţională a Cafelei.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.

20
/09
/15

Miercuri, 23 septembrie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas iubitorii de literatură sunt invitaţi la lansarea volumului ”Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction.

18
/09
/15

Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi.

18
/09
/15

Scriitorul Cristian Teodorescu a particpat, zilele acestea, la un turneu de lansări organizat cu prilejul recentei apariţii în limba polonă a romanului Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

17
/09
/15

Am avut privilegiul să citesc noul volum al lui Florin Piersic jr, “opere cumplite (volumul 2)”, în manuscris. Cartea, publicată la editura Humanitas, este de ieri în librării. Las mai jos o cronică onestă, deși sentimentală.

15
/09
/15

Asociația Curtea Veche organizează NARATIV - festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.

14
/09
/15

Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.

14
/09
/15

INTERVIU Oana Boca Stănescu a fost unul dintre cei 11 manageri culturali (singura din Europa) selectați să participe la ediția din acest an a Festivalului de la Edinburgh, în cadrul „Momentum”, Programul Delegaților Internaționali din cadrul Festivalurilor din Edinburgh.

14
/09
/15

Marţi, 15 septembrie, ora 19.00, iubitorii de literatură sunt invitaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o întâlnire cu Irina Margareta Nistor, Ioana Bâldea Constantinescu, Iuliana Alexa şi Laura Câlţea despre romanul Ora de aur al scriitoarei americane Ann Leary. O carte devenită bestseller New York Times la scurt timp după apariţie, nominalizată la IMPAC Dublin Literary Award şi aflată în curs de ecranizare cu Meryl Streep şi Robert De Niro în rolurile principale. Dezbaterea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Editura Humanitas Fiction.

12
/09
/15

Au mai rămas doar două zile până la deschiderea noului an școlar. Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară, ajuns în acest an la ediția cu numărul 13, se va desfășura în perioada 16 – 27 septembrie și va fi găzduit în premieră de Parcul Cișmigiu – intrarea din Bulevardul Regina Elisabeta, în vecinătatea Colegiului Național Gheorghe Lazăr.

10
/09
/15

Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieşirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial „Rescrierea Istoriei literaturii române”, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieţii literare româneşti.