„Noua ordine”. Filmul care-şi ia spectatorii ostatici
https://www.ziarulmetropolis.ro/noua-ordine-filmul-care-si-ia-spectatorii-ostatici/

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/”Noua ordine” (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 ianuarie 2022

Ştiam că mexicanul Michel Franco e un campion al cinemaului cinic. Cine a văzut „Chronic” (2015), cu Tim Roth, ştie despre ce vorbesc. Singurul film al său căruia îi port o amintire oarecum plăcută e „Despues de Lucia” (2012), dar nu l-am mai testat de la momentul apariţiei.

Însă regizorul atinge o nouă culme a teribilismului cu „Noua ordine”/„Nuevo orden” (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Veneţia (festival unde Michel Franco a fost şi anul trecut în competiţie, cu „Sundown”, un film cu Tim Roth şi Charlotte Gainsbourg şi care îşi aşteaptă încă premiera în România, probabil la TIFF).

Zic „de neînţeles” pentru că filmul e sărac în idei, dar extrem de forţos în a-şi teroriza personajele şi, la pachet, privitorii. Ştiu că un astfel de cinema îşi are fanii săi, însă personal consider demnă de dispreţ această încordare a muşchilor pentru a intimida.

Să fiu bine înţeles: nu mă deranjează violenţa din distopia politică numită „Nuevo orden”, ci felul în care este ea folosită – senzaţia mea de spectator a fost că sunt luat captiv odată cu unele dintre personaje (tineri, şi în special femei, din familii înstărite, răpiţi pentru a se obţine recompense, în timp ce în jur societatea se adânceşte în haos) şi torturat, cel mai mare supliciu fiind să încerc să găsesc o justificare la ceea ce văd, alta decât înclinaţia spre şoc gratuit a cineastului.

Şi totul se face sub acoperirea unei premise narative aparent nobile, care presupune că putregaiul e atât de mare în rândul bogaţilor, clasa conducătoare, încât până şi o revoltă violentă a săracilor (portretizaţi ca nişte terorişti!) ajunge să fie instrumentalizată şi de fapt controlată de lăcomia de putere şi de bani tot a celor aflaţi în frunte (sau cel puţin a unei părţi a lor, care o sapă pe cealaltă cu zâmbetul pe buze şi cu o strângere prietenească de mâni).

Michel Franco nu e interesat să insiste asupra cauzelor care au dus la această aparentă nouă ordine a societăţii (pare să considere suficientă o lungă scenă de nuntă high-class la început pentru a etala opulenţa, zgârcenia şi egoismul familiei miresei, care se dovedeşte a fi protagonista) şi nici cum se ajunge aici – tăvălugul e deja declanşat când intrăm noi în poveste. În plus, nici nu vedem prea mult din această lume care se naşte.

Aşa că nu ne rămâne decât să ne apărăm cum putem de secvenţele brutale cu care ne asaltează mexicanul – secvenţe într-atât de estetizate (coregrafii elaborate, amestecuri de culori, cadre-tablou, folosirea repetată a hors-champ-ului), încât e inevitabil să te întrebi dacă nu cumva sadismul la care sunt supuse victimele se transferă parţial şi în mizanscenă.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.