Noul cinema maghiar. Diversitate tematică şi îndrăzneală stilistică
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-cinema-maghiar-diversitate-tematica-si-indrazneala-stilistica/

Privim întotdeauna spre Vestul Europei pentru repere, inclusiv filmice. Însă vecinătatea pe nedrept ignorată poate oferi surprize plăcute. Aşa cum o face mica cinematografie maghiară a momentului, diversă tematic şi cu cineaşti îndrăzneţi stilistic, care nu sunt prizonieri ai realismului pur.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Iulie 2015

Regizat de tânărul cineast aflat la debut László Nemes, „Saul fia” („Son of Saul”), laureat la Cannes în luna mai cu Premiul FIPRESCI și Marele Premiu al Juriului, aduce în atenție cinematografia maghiară a momentului.

O cinematografie mică – ce oferă doar câteva filme pe an -, dar satisfăcător de diversă, cu câțiva cineaști îndrăzneți stilistic. Deși unii regizori din Ungaria nu sunt lipsiți de la festivalurile importante și din listele cu premii, nu se vorbește apăsat de un Nou Val sau Nou Cinema. Probabil și pentru că generațiile active sunt amestecate, la fel și interesele narative și căutările formale.

Moartea lui Miklós Jancsó la începutul lui 2014, care nu mai făcea filme de câțiva ani, și retragerea lui Bela Tarr în 2011 au lăsat cinematografia maghiară fără cei mai originali reprezentanți ai săi. Doi „maeștri”, probabil cei mai mari cineaști ai Ungariei (István Szabó a devenit de mult un regizor mai degrabă internațional). Cu siguranță cei mai influenţi şi autentici exponenți ai clasicului „auteurism”.

Ce a rămas în urma lor? Cum arată – tematic și estetic – cinematografia momentului din Ungaria? O scurtă analiză a câtorva filme de vârf din ultimii doi-trei ani relevă, pe de o parte, un interes narativ pentru evenimente din istoria recentă și, pe de altă parte, o căutare a unor forme extravagante de exprimare, care fie atacă probleme sociale, fie se dedau unui umor nu de puține ori negru şi ireverenţios.

Laureat în 2012 cu Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului la Berlinale, „Csak a szél” („Doar vântul”), regizat de Benedek Fliegauf, unul din favoriții lui Bela Tarr, propune un subiect de extremă actualitate: frica permanentă a unei familii de romi în fața posibililor atacuri ale extremiștilor rasiști. Fliegauf îşi filmează protagoniştii – o mamă și cei doi copii ai ei – aproape numai din prim-plan, prin cadre strânse, de cele mai multe ori în mişcare.

Departe de a fi un simplu artificiu regizoral, această abordare, în perfectă concordanţă cu tematica filmului, reuşeşte să redea sentimentele neîntrerupte de teamă, nesiguranţă şi claustrofobie pe care le trăiesc personajele, pe fundalul unei ameninţări care se poate oricând concretiza prin crimă. Fliegauf ne arată o societate ungară intolerantă, marcată de tensiune şi în care impulsurile violente latente răbufnesc de multe ori în forme extreme.

Alegorii politice

Problema acută a intoleranței și rasismului în Ungaria este abordată prin ricoșeu, sub forma unei distopii, și de Kornél Mundruczó – unul din cineaștii maghiari consacrați în ultimii ani – în „Fehér isten” („White God”), câștigător în 2014 al secțiunii Un Certain Regard la Cannes.

Un câine abandonat pentru că nu este de rasă pură devine „liderul” tuturor câinilor comunitari adunați prin adăposturi, cu care se răzbună pe oamenii ce l-au disprețuit şi maltratat, punând în același timp stăpânire pe oraș. O parabolă inedită, minimalistă, fără efecte speciale deosebite, dar cu animale reale și imagini de revoltă urbană canină spectaculoase vizual. O viziune acidă asupra societății.

Tot o alegorie, cu o distribuție care îi cuprinde și pe Isaach De Bankolé, Răzvan Vasilescu, Dragoș Bucur sau Ion Sapdaru, este și „Délibáb” („Mirage”, 2014), de Szabolcs Hajdu. Un fotbalist de culoare ajuns într-o mică localitate din Ungaria se ascunde, după o crimă, într-o fermă, pe care o descoperă a fi însă un lagăr de exploatare a unor oameni de către un tiran și subalternii săi. Un film despre lupta pentru supraviețuire a unui personaj „altfel” într-o lume despotică – din nou aluzie la presupusele reflexele totalitare ale regimului.

Szabolcs Hajdu își menține filmul într-o zonă cât mai realistă, apelând la decoruri naturaliste, nu lipsite de spectaculozitate, și la o acțiune în limitele plauzibilului, pliată însă pe structura narativă a unui „revenge movie”.

Jonglarea cu convenţiile

Un stil extravagant, într-o formă – „simț enorm și văz monstruos” – care își propune să atace fără scrupule confortul spectatorului, adoptă și György Pálfi, tânărul regizor maghiar cu cea mai mare atenție la convențiile pe care le oferă arta cinematografică.

Cel mai nou film al său, „Szabadesés” („Free Fall”), câștigător a trei premii la Karlovy Vary în 2014, este o colecție de povești scurte, stranii, care se petrec în apartamentele de pe o singură scară de bloc. Fiecare dintre ele este spusă într-un stil cinematografic diferit, toate pornind de la tentativele nereușite ale unei bătrâne de a se sinucide aruncându-se de pe clădire.

Este un joc de-a convențiile, pe care cineastul maghiar îl exersează cu dexteritate și inteligență. Un film care poate prinde spectatorul cu garda jos, dar asta face parte din meniul lui Pálfi, creatorul unor lumi ciudate, cu personaje și întâmplări grotești, expresii extrem ale umanității.

Tot o formă poziţionare polemică faţă de clişeele cinematografice este şi „Manieggs – Revenge of the Hard Egg” („Manieggs – Răzbunarea oului tare”, 2014), un atipic lungmetraj de animaţie realizat de Zoltán Miklósy.

O animaţie – nerecomandată copiilor – care adoptă o stilistică nespectaculară, alb-negru, pentru a fi în ton cu genul pe care îl parodiază prin asumarea şi bifarea tuturor şabloanelor sale: filmul american cu gansteri.

Numai că gangsterii (şi poliţiştii) sunt înlocuiţi de ouă fierte vorbitoare (alegere cu efect comic), violente şi, de cele mai multe ori, haioase. Utilizarea doar a unui singur fel de creaturi animate nu lasă însă prea mult loc pentru diversitate şi limitează creativitatea. „Personajele” sunt diferenţiate prin câteva trăsături care le fac uşor de identificat, fără a deveni însă memorabile.

Interesante la „Manieggs” sunt însă obrăznicia şi caracterul ireverenţios, mărci care l-ar putea îndepărta de un public foarte larg, dar care are şanse să-l apropie de fanii unor astfel de exerciţii.

Umor şi tinereţe

Umorul nu lipseşte cinematografiei maghiare. Două debuturi din 2014, aparţinând unor  cineaşti tineri, relevă două dintre faţetele comicului. Inspirat din cinematografia de tinereţe a lui Woody Allen, „Din motive inexplicabile”, regizat de Gábor Reisz, este o comedie despre un tânăr inadaptabil, absolvent de Film şi afectat de recenta despărţire de iubită.

Nimic nou până aici, dacă nu ar fi tratarea plină de ironie şi de o binevenită degajare şi care mizează pe contrastul dintre abordarea à la légère a vieţii şi cerinţele stricte, conservatoare, pe care le impun familia şi societatea.

„Viaţa de apoi” („Utóélet”/„Afterlife”), al regizoarei  Virág Zomborácz este o subtilă și inteligentă comedie neagră despre încercările unui tânăr de a scăpa de prezența fantomei tatălui său dominator, fost pastor. Este descrierea unei conştiinţe – a fiului suferind de nevroză – marcate de controlul exercitat de un tată intruziv şi abuziv chiar şi după moarte.

Un film despre emancipare şi căutarea propriului drum, în puţine cuvinte, dar cu mult umor – de la înfăţişarea personajelor, uşor de ţinut minte, la situaţii dintre cele mai neaşteptate (de câte ori aţi văzut pe un tânăr încercând să câştige simpatia unei fete aducând cu el un mănunchi de baloane colorate şi un ponei?).

Totul dublat de o mizanscenă care pune deseori accentul pe gaguri fine şi de o imagine în care tonurile închise sunt punctate de culori vii, într-un plăcut aranjament al contrastelor. Registrul comic ales de Virág Zomborácz permite spectatorului să intre în jocul de luare peste picior, de ironizare fără răutate a prejudecăţilor, a obsesiilor, a frustrărilor – în fond, a tot ceea ce e omenesc.

Tot un debut este şi zglobiul „Free Entry” (2014), al cineastei Yvonne Kerékgyártó. Un film lipsit de profunzime despre prietenia a două fete puse la încercare în timpul unui festival de muzică, dar cu un bun simţ în a surprinde amestecul de jovialitate şi superficialitate caracteristic vârstei dintre adolescenţă şi etapa următoare. „Free Entry” refuză să adopte o structură narativă clasică, mizând pe o abordare înrudită, parţial, cu documentarul şi pe simpla observare a celor două fete pline de vitalitate şi carismă.

Exploatarea istoriei

Succesul din acest an de la Cannes al filmului „Saul fia” („Son of Saul”) regizat de László Nemes, nu face decât să încununeze această serie de debuturi din ultimii ani propuse de cinematografia maghiară. Dar şi să continue un alt mare interes tematic: cel pentru istorie. Mai exact, pentru două perioade decisive ale istoriei recente.

Pe de o parte, cel de-Al Doilea Război Mondial şi ideologiile care dominau respectivii ani („Saul fia” este povestea unui prizonier de la Auschwitz în 1944). Pe de altă parte, trecutul comunist al Ungariei.

În prima categorie se înscrie filmul de succes la public şi festivaluri „The Notebook” („A nagy füzet”, 2013), regizat de Janos Szasz. O dramă antirăzboi despre pierderea inocenţei de către doi fraţi confruntaţi cu ororile celei de-a doua conflagraţii mondiale.

saul fia

Cum se întâmplă în astfel de discursuri narative, graniţele dintre bine şi rău, dintre moralitate şi imoralitate se estompează până la dispariţie, lăsând în urmă o lume brutală, redată credibil şi apăsat naturalist de Janos Szasz.

În cea de-al doilea grup, al chestionării trecutului comunist, se remarcă două drame convenţionale, de public, dar cu un solid simţ al construirii tensiunii şi al progresiei narative.

În „The Exam” („A vizsga”, 2012), regizorul Péter Bergendy pătrunde în lumea spionajului practicat de regimul comunist din Ungaria, după reprimarea Revoluţiei din 1956, un reper istoric aproape de neocolit în discursul despre respectiva perioadă.

Un film despre teroarea, frica, suspiciunea, nesiguranţa care dominau epoca, într-o abordare nu atât vindicativă, cât mai curând interesată să se constituie, formal, într-un film de suspans după reguli de manual, folosindu-se de un fundal istoric important.

În siajul Revoluţiei din 1956 este plasat şi evenimentul real care stă la baza ficţiunii din „The Ambassador to Bern” („A berni követ”, 2014), regizat cu mână sigură de Attila Szász. În 1958, Ambasada Ungariei comuniste de la Berna (Elveţia) este atacată de doi tineri susţinători ai Revoluţiei eşuate, care îl iau prizonier pe ambasador.

Dramă cu ostatici care ar putea avea foarte bine o variantă hollywoodiană, probabil mai spectaculoasă, filmul lui Attila Szász livrează ceea ce promite – aducerea în atenţie a unei întâmplări istorice, folosită ca pretext pentru exersarea unui limbaj cinematografic menit a acroşa publicul.

Această rapidă trecere în revistă nu epuizează, cu siguranţă, tabloul cinematografiei maghiare de vârf a momentului. Vitalitatea creativă a cineaştilor vecini, evadaţi de sub presiunea esteticii realiste, este de urmărit. Iar distribuitorii români de film european ar trebui să-şi îndrepte atenţia şi asupra cinematografiile vecine şi să nu lase astfel de filme cu potenţial doar în seama festivalurilor.



19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

07
/02
/19

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

Page 1 of 22812345...102030...Last »